luni, 19 octombrie 2015

Rulouri cu sunca si mozzarella

Aceste rulouri sunt grozave de luat la pachet la scoala, servici sau cand faceti o drumetie. Sunt economice, se fac usor dar la fel de usor se mananca.

Ingrediente:
Pentru aluat:
  • 500 gr faina
  • 7 gr drojdie uscata
  • 300 ml apa minerala calduta
  • 3 linguri ulei
  • sare
  • 1 lingurita zahar
Pentru umplutura:
  • 5 felii muschiulet de porc (sau ce alta sunca va mai place)
  • 150 gr mozzarella
  • 100 gr cascaval
  • 3 linguri pasata de rosii
  • sare
  • piper
  • 1 ou
Mod de preparare:
Aluatul:
Cernem faina intr-un bol, punem sarea, zaharul si drojdia uscata.
Amestecam, apoi turnam apa minerala treptat pana obtinem un aluat omogen si elastic.
La final incorporam uleiul.
Acoperim aluatul si il lasam sa dospeasca circa 40 de minute, la loc ferit de curent.

Umplutura:
Feliile de muschiulet le facem cubulete mici, la fel si mozzarella.
Cascavalul il dam pe razatoarea cu ochiuri mici.
Dupa ce aluatul a dospit, presaram faina pe masa de lucru si il rasturnam acolo.
Intindem o foaie dreptunghiulara, potrivit de groasa. Puteti sa il taiati in doua si sa intindeti doua foi mai mici.
Amestecam pasata de rosii cu un praf de sare si putin piper, iar cu aceasta ungem foaia de aluat.
Presaram muschiul, mozzarella si cascavalul ras.

Rulam strans, apoi cu un cutit bine ascutit, taiem rulourile, cam de 2 cm grosime.
Le asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt, batem spuma oul si cu un pensonas le ungem.

La introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pana se rumenesc si sunt coapte.

Cand sunt gata le scoatem si le acoperim fierbinti, cu 2-3 prosoape groase, pentru a se pastra fragede.
Sa aveti pofta!




6 comentarii: