marți, 29 iulie 2025

Lasagna cu dovlecei, sunca si cascaval

 
Ce mai facem din dovlecei? Am gasit eu o reteta tare faina, simpla si buna de tot, cel putin pentru noi a fost o incantare! Cum stiu ca vara mancam mai multi dovlecei, cand am vazut aceasta reteta, am salvat-o ca stiam ca o voi pregati. Eu i-am zis lasagna, ca se aseamana la asezarea in straturi. Nici nu necesita multe ingrediente si este grozava!

Ingrediente:

  • 2 dovlecei potriviti
  • 1/2 cana cu pesmet
  • 2-3 linguri parmezan ras
  • sare
  • piper
  • oregano uscat
  • pudra de usturoi
  • 200 gr sunca felii
  • 200 gr cascaval
  • 3 linguri ulei de masline
Mod de preparare:
Dovleceii spalati ii stergeti cu niste servetele, le indepartati capetele.
Ii taieti felii pe lung, felii potrivite.
Le presarati cu sare si piper pe ambele parti.
Pe o farfurie intinsa puneti pesmetul, parmezanul, oregano si usturoiul pudra. Le amestecati pe toate.
Cascavalul il taiati felii.
Luati un vas de ceramica si il ungeti cu o lingura de ulei de masline (eu am folosit doua vase mai micute).
Treceti cate o felie de dovlecel prin amestecul de pesmet cu parmezan, le asezati in vas, una langa alta.
Puneti un strat de felii de cascaval, un strat de felii de sunca.

Asezati iar un strat de dovlecei trecuti prin pesmet, iar cascaval, sunca si un ultim strat de dovlecei tavaliti prin pesmet.
Deasupra ii stropiti cu putin ulei de masline.

Introduceti vasul in cuptorul incins, la 170 de grade.
In 35-40 de minute vor fi rumenita lasagna si dovleceii patrunsi (ii puteti verrifica pe acestia, cu o furculita).
Scoateti preparatul din cuptor, lasati sa se racoreasca putin.
Portionati si serviti!
Pofta buna!







luni, 21 iulie 2025

Briose cu lamaie

 
Deserturile cu lamaie sunt curcubeu pe cerul gurii pentru mine. Le ador si as manca zi de zi ceva cu lamaie. De aceasta data am ales sa pregatesc cateva briose, ca nu facusem de mult timp, in plus, plecam la drum si le-am considerat perfecte de luat la pachet. Asa bunatate sa tot servesti! Sunt perfecte simple, cu o cafea, un ceai sau un pahar de limonada rece! 

Ingrediente:

  • 3 oua mari
  • 100 gr indulcitor natural pulbere 1:2 (sau 200 gr zahar)
  • 50 gr unt
  • 50 ml ulei
  • 150 gr iaurt grecesc
  • zeama de la o lamaie
  • 2 linguri coaja rasa de lamaie
  • 170 gr faina
  • 1 praf de copt
  • esenta de lamaie pentru un plus de aroma (asta este optionala)
Mod de preparare:
Topiti untul, il amestecati cu uleiul.
Separati ouale, galbenusurile le mixati cu indulcitorul, pana se albesc.
Adaugati amestecul de unt-ulei, amestecati usor, apoi incorporati iaurtul.
Puneti coaja rasa de lamaie si zeama, dar si esenta.
Praful de copt il amestecati separat cu faina si le cerneti.
Albusurile le mixati cu un praf de sare, pana devin spuma.
Peste compozitia de galbenusuri, puneti jumatate din faina, jumatate din spuma de albusuri, amestecati usor cu o paleta.
Adaugati restul de faina si albus spuma, amestecati cu paleta, tot usor, pana sunt incorporate.

Intr-o tava de briose puneti hartiute.
Le umpleti cu compozitia de briose. Mie mi-au iesit 12 briose mari.

Le introduceti in cuptorul incins, la 170 de grade.
In 23-25 de minute sunt gata, dar faceti testul cu scobitoarea.
Le scoateti din cuptor, le lasati sa se racoreasca si serviti.

Le puteti face si o glazura de lamaie sau sa puneti niste ciocolata alba topita. Eu le-am preferat simple.
Pofta buna! 







joi, 10 iulie 2025

Prajitura cu piscoturi, iaurt, piersici si zmeura

 
Este vara, sunt niste zile caniculare, dar eu nu pot refuza o bucatica de prajitura. Si da, pregatesc mai des deserturi fara coacere, lejere si de cele mai multe ori cu fructe. De aceasta data, am ales sa pregatesc o prajitura cu o crema de iaurt, piersici si zmeura din aia aromata de gradina. Crema este fara zahar, umplutura de piersici la fel, doar piscoturile au fost cu zahar. Puteti combina si alte fructe, dar eu le-am preferat pe acestea. Daca va doriti ca piersicile sa fie mai moi in interior, cautati unele mai coapte sau le fierbeti mai mult pe foc, eu le-am lasat usor mai tari, doar ca se taie mai greu prajitura, asta este neplacut. Dar a iesit o minunatie, deliciu suprem de vara!

Ingrediente:

Pentru umplutura de piersici:

  • 4 piersici portivite
  • 5-6 linguri apa
  • 1 lingura indulcitor pulbere 1:2 (sau 2 linguri zahar)
  • 1 lingura amidon
Pentru crema cu iaurt:
  • 500 gr iaurt grecesc 2 % grasime
  • 150 gr crema cu ciocolata alba fara zahar (sau 150 gr ciocolata alba)
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 1 lingura indulcitor pudra 1:2 (sau 2 linguri zahar pudra)
  • 6 gr gelatina + 5 linguri apa rece
  • vanilie
In plus:
  • 3 tiple piscoturi
  • 1 cana lapte
  • vanilie
  • 2 linguri crema cu ciocolata alba fara zahar (sau 50 gr ciocolata alba)
  • 1 cana zmeura proaspata de gradina
Mod de preparare:
Umplutura de piersici:
Piersicile le taiati cuburi, le puneti intr-o cratita mica cu apa si indulcitorul.
Le transferati pe foc, le fierbeti la foc mic 5-6 minute.
Amidonul il dizolvati cu 4 linguri de apa rece, il rasturnati peste piersici.
Amestecati pana umplutura se ingroasa.
O dati deoparte, o lasati sa se raceasca.
Crema cu iaurt:
Smantana pentru frisca, rece, o mixati cu indulcitorul pudra pana devine spuma.
Daca folositi ciocolata alba si nu crema de ciocolata ca si mine, atunci topiti ciocolata alba pe baie de aburi cu 80 ml din frisca si o lasati sa se raceasca. Si mai mixati doar restul de frisca.
Gelatina o puneti la hidratat cu apa rece.
Intr-un bol puneti iaurtul, crema cu ciocolata alba fara zahar, vanilia si le mixati.
Gelatina hidratata o topiti la microunde 10 secunde, o adaugati peste iaurt, o mixati repede sa se incorporeze.
Adaugati frisca batuta, amestecati cu miscari lente cu ajutorul unei palete.

Intr-un bol amestecati laptele cu putina vanilie.
Tapetati cu folie alimentara o tava de chec de 30/12 cm sau de alta dimensiune.
Treceti piscoturi prin lapte, doar putin, le asezati pe fundul tavii.
Ungeti cu 3 linguri de crema, puneti jumatate din piersici, din loc in loc, acoperiti cu 3-4 linguri de crema.

Puneti iar piscoturi insiropate, 3 linguri crema, restul de piersici si restul de crema.
Deasupra puneti iar un strat de piscoturi insiropate. 

Inveliti in folie alimentara si dati la rece 4-5 ore sau peste noapte.
A doua zi rasturnati prajitura pe un platou. 
Deasupra ungeti cu cele doua linguri cu crema de ciocolata alba (sau ciocolata alba topita), apoi asezati zmeura.
Portionati si serviti.
Pofta buna! 






miercuri, 2 iulie 2025

Sandwich cu dovlecei pane si bacon

 
Zilele acestea am pregatit doua tavi mari cu dovlecei pane, am ales varianta la cuptor pentru a fi mai sanatosi, dar normal ca voi ii puteti face prajiti. A doua zi, aveam pofta la micul dejun de un sandwich, asa ca am zis sa folosesc acesti dovlecei pane. Mama, mama ce bunatate mi-a iesit! Si ce satioase, ce faine, iar putin bacon rumenit le-a dat un super gust. Ador aceste sandwich-uri si le-as manca oricand, nu doar la micul dejun.

Ingrediente:

  • 4 felii de paine cu cartofi (sau alta paine care va place)
  • 8 felii dovlecei pane
  • 2 lingurite pesto cu rosii uscate
  • 2 linguri crema de branza
  • 100 gr cascaval ras
  • 4 felii bacon
  • frunze de busuioc proaspat
Mod de preparare:
Mai intai pregatiti dovleceii pane. 
Ii feliati, ii condimentati cu sare si piper.
Ii treceti prin faina, ou batut condimentat, pesmet si ii coaceti la cuptor pe hartie de copt, fie ii treceti prin faina, ou batut si ii prajiti in tigaie, este alegerea voastra.
Puneti o tigaie la incins, rumeniti 4 felii de bacon, pe ambele parti, apoi le scoateti pe o farfurie, pe un servetel de bucatarie.
Ungeti doua felii de paine cu pesto, apoi cu crema de branza.

Presarati putin cascaval ras, asezati felii de dovlecei, restul de cascaval ras.
Puneti frunze de busuioc, apoi bacon crocant rupt bucatele.

Asezati cate o felie de paine deasupra.
Le luati usor, le rumeniti, fie in tigaia in care ati prajit baconul, fie la sandwich maker.
Se servesc calde cu o delicioasa salata de rosii! 
Pofta buna!