Se afișează postările cu eticheta Supe/Ciorbe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Supe/Ciorbe. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Ciorba cu hribi si legume

 
Ciorba cu hribi este una din cele mai gustoase, mai savuroase si nu poti da gres cu ea, chiar si atunci cand ai musafiri. Cu multe legume, verdeata proaspata, bors natural, nu poate iesi decat o mare bunatate, eu zic ca este mai grozava decat ciorba cu carne, dar gusturile nu se discuta. O puteti servi simpla sau cu smantana, dar trebuie sa o pregatiti si voi.

Ingrediente:

  • 1 ceapa uscata
  • 2 cepe verzi
  • 1 morcov
  • 1 felie radacina telina
  • 1 ardei rosu
  • 2 cartofi
  • 300 gr hribi (eu am folosit congelati)
  • 100 gr mazare la conserva (sau congelata)
  • 3 linguri sos de gogosari de casa
  • 1 lingura bulion
  • 3 linguri ulei de masline
  • sare
  • piper
  • 1 lingura amestec legume uscate
  • 1 foaie dafin
  • 1 cana cu bors
  • patrunjel verde
  • leustean verde
Mod de preparare:
Hribii ii puneti la dezghetat de seara si ii taiati bucati potrivite. Nu aruncati zeama lasata de aceastia, o folositi la ciorba.
Ceapa uscata si curatata o tocati marunt, iar cea verde o taiati rondele.
Morcovul curatat, ardeiul rosu, ii taiati cubulete.
Telina o taiati cubulete mici.
Cartofii curatati ii taiati cuburi potrivite.
Intr-o cratita puneti uleiul si o transferati pe foc.
Adaugati ceapa, ceapa verde, morcovul, telina si ardeiul.
Sotati totul la foc potrivit 4-5 minute.
Presarati sare, piper, puneti si bulionul, amestecati bine.
Adaugati apa calda (sau supa de legume), cam 2,5 litri.
Acum puneti si legumele uscate, foaia de dafin.
Acoperiti si lasati sa fiarba cam 15-20 de minute.
Dupa acest timp, dati drumul cartofilor, hribilor taiati cu tot cu zeama lasata, adaugati si mazarea.
Lasati sa fiarba pana cartofii sunt patrunsi.
Acum este momentul de puneti sosul de gogosari si borsul fierbinte (bors puneti in functie de cat de acra serviti voi ciorba).
Gustati daca mai este nevoie de sare si piper.
Mai dati cateva clocote si trageti oala cu ciorba de pe foc.
Tocati patrunjel si leustean verde, le presarati deasupra.
Amestecati, acoperiti oala pentru 10 minute, sa isi ia ciorba din aroma verdeturilor.
Este gata pentru servire. 
Pofta buna!






marți, 2 august 2022

Supa crema de rosii

 
Ce puteti face cu niste rosii de gradina mai moi? O nebunie de supa crema! Da, poate nu are culoarea aia de un rosu intens, dar gustul este nemaipomenit si asta conteaza pentru mine. Se face tare simplu reteta asta si se mananca cat clipesti din ochi, cel putin la mine asa s-a intamplat. Dar cum sa nu se termine repede, daca a iesit atat de savuroasa? 

Ingrediente:

  • 1 kg rosii de gradina
  • 1 ceapa
  • 1 pastarnac mic
  • 1 morcov
  • 1 catel mare de usturoi
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingura legume uscate
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat (sau verde)
  • 1 lingurita rasa zahar
Mod de preparare:
Intr-o oala puneti niste apa si o transferati pe foc.
Cand incepe sa clocoteasca, dati drumul rosiilor si le lasati cam 2 minute sa fiarba.
Le scoateti pe o farfurie, le lasati sa se racoreasca.
Le decojiti de pielita, indepartati cotorul si le taiati bucati mai mari.
Ceapa curatata o tocati marunt, iar usturoiul decojit il taiati pe jumatate.
Morcovul il docojiti si il faceti cubulete, la fel si pastarnacul (eu l-am avut in congelator taiat).
Incingeti uleiul de masline intr-o cratita, adaugati ceapa, usturoiul, morcovul si pastarnacul.
Le sotati 2 minute, apoi turnati ca 800 ml de apa.
Cand incepe sa fiarba adaugati rosiile, amestecul de legume, piper si zaharul.
Puneti si busuiocul cand incepe sa fiarba.
Acoperiti, o lasati 30 de minute la foc potrivit.
Cand este gata, dati cratita deoparte, scoateti 3 polonice de zeama.
Cu un mixer vertical, pasati supa.
Daca mai este nevoie de zeama, mai adaugati, eu nu am mai pus.
Puneti sare dupa gust.
Daca nu o serviti in zilele de post, adaugati o lingura de parmezan ras.
Se serveste cu crutoane de paine!
Pofta buna! 






sâmbătă, 16 aprilie 2022

Supa crema de hribi

 
Pentru cei care iubesc ciupercile, printre care si hribii, aceasta supa este perfecta pentru ei! Minunata si pentru care consuma des supe crema. Este o delicatese, o reteta simpla, satioasa, servita cu niste crutoane aromate. Eu am pregatit-o in varianta de post, dar daca nu o doriti de post, folositi smantana de gatit normala. 

Ingrediente:

  • 650 gr hribi congelati (sau 1 kg proaspeti cand este sezonul lor)
  • 1 ceapa mare
  • 1 cartof mare
  • 1 catel de usturoi
  • 150 ml smantana de post (sau smantana de gatit)
  • 1 lingura amestec de legume uscate
  • sare
  • piper
  • 2 linguri ulei de masline
  • crutoane pentru servit
Mod de preparare:
Hribii ii puneti la decongelat. Pastrati si zeama lasata de ei.
Ceapa o curatati, o tocati marunt.
Usturoiul curatat il taiati in sferturi.
Curatati cartoful, il taiati cuburi.
Incingeti uleiul intr-o cratita, adaugati ceapa si usturoiul.
Le sotati 1 minut la foc potrivit, apoi adaugati hribii taiati, cu tot cu zeama lor.
Amestecati, le innabusiti toate cam 2 minute.
Adaugati cartofii, amestecul de legume uscate, sare si piper.
Turnati 1 litru de supa de legume sau apa, amestecati.
Puneti un capac si lasati sa fiarba 30-35 de minute, la foc potrivit. Invartiti din cand in cand.
Dupa acest timp, luati cratita de pe foc, scoateti 2 polonice de zeama.
Cu un mixer vertical incepeti si pasati crema.
Adaugati smantana de post, apoi mai puneti din lichidul scos daca mai este nevoie sau in functie de consistenta pe care doriti sa o obtineti. Eu am mai adaugat un polonic si jumatate de zeama.
Dupa ce obtineti consistenta cremoasa, o mai puneti pe foc si o mai fierbeti circa 1-2 minute, dar la foc mic.
Pregatiti niste crutoane:
Taiati 2-3 felii de paine, le puneti intr-o tigaie.
Le stropiti cu putin ulei de masline, presarati putina sare si oregano.
Le puneti pe foc, pana se rumenesc usor. 
Puneti supa in boluri si serviti.
Pofta buna!






joi, 18 martie 2021

Supa crema de linte cu cartofi

 
Astazi am pregatit o supa crema grozava si satioasa! Am pus fel si fel de condimente, fulgi de drojdie inactiva, am fiert bine legumele si astfel supa mea a iesit tare buna! Poate fi servita cu niste crutoane aromate, cateva seminte de dovleac si neaparat stropita cu putin ulei de masline! Daca sunteti fani supe creme, cu siguranta o sa va placa si aceasta supa! 😊😊😊

Ingrediente:

  • 500 gr linte rosie
  • 3 cartofi potriviti
  • 1 ceapa 
  • 1 morcov
  • 3-4 rosii decojite din conserva
  • sare roz de himalaya Biosano
  • 1 lingura amestec de legume uscate
  • 1 lingura amestec de rosii cu busuioc si usturoi Biosano
  • 1 lingurita curcuma
  • piper
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingura plina fulgi de drojdie inactiva Biosano
Mod de preparare:
Curatati cartofii, ii spalati si ii taiati cubulete.
Ceapa curatata o tocati marunt.
Morcovul decojit il taiati rondele.
Lintea o spalati in 2-3 ape.
Rosiile decojite le taiati cuburi.
Intr-o cratita puneti uleiul de masline.
Adaugati ceapa, morcovul, amestecul de legume uscate, amestecul de rosii cu busuioc si usturoi, curcuma, sare si piper.
Sotati 1-2 minute la foc mic.
Adaugati cartofii, mai sotati 1 minut, apoi turnati 1 litru si 700 ml de apa fierbinte.
Acoperiti cu un capac si cand incepe sa clocoteasca, lasati sa fiarba 5 minute.
Dupa acest timp, adaugati lintea si rosiile.
Amestecati, fierbeti la foc potrivit 10-15 minute, amestecand din cand in cand.
Gustati sa fie fiert morcovul, cartofii si lintea.
Trageti cratita de pe foc, lasati 2 minute sa se racoreasca.
Adaugati fulgii de drojdie, iar cu un mixer vertical pasati.
Trebuie sa obtineti o supa crema foarte fina.
Puneti adauga si smantana vegetala daca doriti. Eu am obtinut consistenta dorita si nu a fost nevoie sa adaug.
Asezati in farfurii, stropiti cu putin ulei de masline, presarati cateva seminte de dovleac si o serviti calda!
Pofta buna! 







sâmbătă, 27 februarie 2021

Ciorba de porc cu afumatura si zeama de varza

 
Este pentru prima oara cand acresc ciorba cu zeama de varza! Desi am vazut ca multa lume foloseste zeama de varza pentru a acri ciorbele, eu eram cam sceptica! Aveam ceva oase de porc in congelator si am zis ca merg bine la o ciorba. Am folosit zeama de varza, am zis macar o data sa fac, de curiozitate! Doamne cat de buna a iesit! Spun eu, mofturoasa, mofturoaselor! Mi-a placut mult si chiar am sa mai repet cu pui si alte ingrediente!

Ingrediente:

  • bucati de oase de porc cu carne de tara
  • 1 coasta afumata
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • 1 ardei rosu
  • 1/2 ardei galben
  • 1 pastarnac
  • o felie telina
  • 3 cartofi
  • 250 gr rosii decojite in suc propriu
  • 1/2 legatura patrunjel verde
  • 1/2 legatura leustean verde
  • sare
  • piper
  • 1 lingura amestec de legume uscate 
  • 1 foaie de dafin
  • zeama de varza pentru acrit
Mod de preparare:
Spalati oasele de porc, coasta afumata si le taiati bucati.
Le puneti in oala minune, le acoperiti cu apa. 
Puneti capacul si le fierbeti 30 de minute, din momentul in care incepe sa fiarba. 
Puteti sa le fierbeti si direct in oala in care faceti ciorba, dar va dura mai mult.
Ceapa curatata o tocati marunt, morcovul decojit il taiati cubulete mici.
Ardeiul rosu si galben, curatat de cotor si seminte, ii taiati cubulete.
Pastarnacul decojit si telina, le taiati bucatele mici.
Cartofii ii curatati, ii taiati felii lungi si groase.
Patrunjelul verde il tocati.
Intr-o oala puneti toate legumele, doar cartofi nu ii puneti si circa 4 litri de apa.
Adaugati si patrunjelul.
Fierbeti la foc potrivit, pana legumele sunt pe jumatate patrunse.
Acum dati drumul la cartofi, puneti carnea fiarta din oala minune si zeama, pe care o strecurati inainte.
Cand incepe sa clocoteasca, luati din grasime (asta doar daca nu va place sau nu consumati gras, eu am scos cam jumatate de farfurie cu grasime).
Presarati piper, amestecul de legume uscate si foaia de dafin.
Rosiile decojite le tocati marunt.
Dupa ce a mai fiert ciorba 10 minute, adaugati rosiile.
Strecurati zeama de varza si o puneti la fiert intr-un ibric.
Dati focul la ciorba la mic, turnati zeama de varza fierbinte, in functie de cat o doriti de acra.
Gustati, adaugati sare daca mai este nevoie.
Ii mai dati cateva clocote si luati ciorba de pe foc.
Tocati leusteanul marunt, il adaugati in ciroba.
Amestecati putin, puneti capacul si lasati 5 minute sa isi ia din arome.
Acum puteti servi!
Pofta buna! 






duminică, 15 martie 2020

Supa crema de linte cu ardei copti

Este pentru prima oara cand pregatesc supa crema. Am fugit de ea, pentru ca eu am mai gustat diferite combinatii, dar nu m-au incantat deloc, in mod special nu ma incanta consistenta lor. Acum, fiind si post, aveam linte, ai mei cica sa le fac o supa crema. Am fost putin sceptica la inceput, dar am zis hai, sa vedem. Am pregatit eu supa, am facut si niste crutoane si cand au inceput sa guste, am vazut ca le place, imediat si-au pus cate o portie sa manance. M-am bucurat si cu siguranta o sa mai fac.

Ingrediente:
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • 1 pastarnac
  • 500 gr linte rosie
  • 3-4 ardei kapia copti
  • 1/2 cana suc de rosii de casa
  • sare
  • piper
  • 1 lingura amestec de legume ardelenesc
  • boia de ardei dulce
  • busuioc uscat
  • 3-4 linguri ulei de masline
  • crutoane pentru servit
Mod de preparare:
Ceapa curata o tocati marunt, pastarnacul si morcovul decojit, le taiati cubulete.
Intr-o cratita puneti legumele tocate si 3 litri cu apa.
Transferati cratita pe foc, lasati sa fiarba pana legumele sunt patrunse.
Lintea o spalati in 2-3 ape.
Cand legumele sunt fierte, adaugati lintea.
Adaugati sucul de rosii, condimentati cu sare, piper, boia de ardei dulce, busuiocul uscat si amestecul de legume.
Amestecati din cand in cand si lasati pe foc pana este patrunsa si lintea.
Cand totul este fiert, trageti cratita deoparte, scurgeti din lichid intr-un vas (scurgeti mai mult, pentru ca, daca mai este nevoie, mai adaugati apoi).
Luati un mixer vertical si pasati bine.
Ardeii kapia, ii curatati de coaja, cotor si seminte. Daca aveti la congelator sau la borcan, puteti folosi din acestia.
Adaugati ardeii peste linte, dar si uleiul de masline.
Mai pasati pentru ultima data cu mixerul vertical.
Potriviti gustul cu sare, daca mai este nevoie.
In functie de consistenta dorita, mai adaugati lichid sau nu.
Taiati cuburi 2-3 felii de paine, le stropiti cu ulei de masline, putina sare si oregano.
Le bagati in cuptorul incins, la 200 de grade, pana de rumensc usor.
Se serveste supa crema cu crutoane si putin ulei de masline. Daca nu o doriti de post, puteti sa o serviti cu putina smantana.
Pofta buna!




vineri, 19 iulie 2019

Supa mexicana de rosii cu galuste de malai

Ai mei iubesc supa cu galuste, mai ales in sezonul cald. Am vazut aceasta reteta pe blogul Laurei de ceva vreme si o aveam salvata pentru a o pregati intr-o zi. Si cum ai mei isi doreau zilele trecute supa cu galuste, le-am zis ca le fac eu o reteta noua de supa, dar cu galuste de malai. Cred ca este prima supa care s-a mancat atat de repede. Nu pot sa va spun cat de incantati au fost de rezultat, iar galustele li s-au parut minunate. Si nici nu necesita mult timp ca sa o pregatiti! Chiar merita incercata! Eu am facut mici modificari fata de reteta Laurei, dar sper ca va placa!

Ingrediente:
Pentru galuste:
  • 300 ml lapte
  • 80 gr malai
  • 10 gr unt
  • 1 lingura cu varf parmezan ras
  • 1 ou
  • sare
  • piper
Pentru supa:
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • 300 gr pulpa de rosii proaspete
  • 200 gr rosii decojite din conserva
  • 200 gr boabe de porumb din conserva
  • 2 litri apa (sau supa de legume)
  • sare
  • pudra de chilli
  • 2 linguri ulei de rapita
  • 3-4 crengute patrunjel verde
  • 1 lingurita oregano uscat
Mod de preparare:
Incepem cu pregatirea galustelor:
Puneti laptele la fiert intr-o cratita.
Cand incepe sa dea in clocot, dati focul mai mic, turnati malaiul in ploaie.
Amestecati cu un tel, iar cand mamaliga se ingroasa, luati cratita de pe foc.
Puneti untul, un praf de sare si un praf de piper, amestecati.
Acoperiti mamaliga cu folie, o lasati sa sa racoreasca, cat sa fie putin calduta.
Intre timp va puteti ocupa de supa.
Ceapa o curatati, o tocati marunt.
Morcovul il decojiti, il taiati cubulete.
Pulpa de rosii proaspete o taiati cuburi, la fel si rosiile din conserva.
Boabele de porumb le scurgeti de zeama, le treceti pe sub un jet de apa rece si le puneti intr-o sita sa se scurga.
Intr-o cratita puneti uleiul, ceapa, morcovul si pudra de chilli, la foc potrivit.
Le sotati circa 2 minute, apoi adaugati pulpa de rosii.
Amestecati din cand in cand, iar dupa 2-3 minute adaugati apa/supa.
Dati drumul si boabelor de porumb, presarati oregano si sare.
Puneti un capac peste oala, o lasati sa fiarba 20 de minute, la foc potrivit.
Intre timp terminati de pregatit galustele.
In mamaliga calduta puneti parmezanul, oul amestecati bine.
Va umeziti mainile, rupeti bucatele mici din mamaliga, formati bilute.
Dupa ce a trecut timpul de fierbere al supei, puneti usor galustele.
Le fierbeti pana se ridica toate la suprafata.
Stingeti focul la supa, iar deasupra presarati patrunjelul verde, tocat marunt.
O mai lasati 10 minute acoperita, apoi puteti servi.
Poate fi servita atat calda cat si rece!
Sa aveti pofta!


miercuri, 17 octombrie 2018

Ciorba de pui cu rosii si taitei la Multicooker Crock-Pot Express cu gatire sub presiune


In aceste zile am testat noul Multicooker Crock-Pot Express cu gatire sub presiune, cel mai fain aparat testat de pana acum sau cel putin pentru mine asa a fost.  Are 4 moduri de preparare, 8 setari de gatire rapida, control digital si capacul este cu inchidere etans. Mancarea se pregateste foarte repede, ca nici nu ai timp sa te invarti prea mult prin casa, ca imediat auzi sonorul ca este gata. Am fost sceptica la inceput, nu ma asteptam sa fie chiar asa, dar m-a cucerit de la prima reteta.
Am inceput cu o ciorba de pui, ca asta aveam in plan sa pregatesc, pentru ca la noi in casa se face ciorba in fiecare saptamana.  A iesit super buna, s-a facut foarte repede, ne-a placut mult!

Ingrediente:
  • 4 bucati de pui (2 pulpe superioare, 2 pulpe inferioare)
  • 1 gogosar
  • 1 morcov
  •  ½ radacina patrunjel
  •  ½ radacina pastarnac
  • 1 ceapa mica
  •  600 gr rosii de gradina
  •  ½ legatura patrunjel verde
  • sare
  •  piper
  • 1 lingura amestec de legume natural
  • o cana cu bors de casa
  •  o mana de taitei cu ou
Mod de preparare:
Parliti pulpele pe flacara aragazului de puf, le spalati bine.
Rosiile le puneti intr-o cratita cu apa care fierbe, le lasati sa clocoteasca 1-2 minute, apoi le scoateti pe o farfurie.
Le lasati sa se racoreasca, le decojiti de pielita, indeparatati cotoarele si le dati in blender pana obtineti o pasta.
Ceapa curata o tocati marunt, gogosarul curatat de cotor si seminte il taiati cubulete.
Radacina de pastarnac  si patrunjel, le curatati si le taiati marunt, iar morcovul decojit il dati pe razatoarea cu ochiuri mari.
Conectati Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune la o sursa de curent.
Puneti ceapa, morcovul, radacinoasele, gogosarul, le amestecati.
Adaugati bucatile de pui si rosiile pasate.
Turnati apa, dar sa mai ramana cam un deget pana la linia de maxim.
Presarati sare, piper si amestecul de legume.

Puneti capacul, rotiti pe pozitia blocat, aveti grija ca si supapa de abur sa fie inchisa.
Setati functia Soup, un timp de 40 de minute, apoi apasati butonul Start/Stop si presiune High.
Intai o sa scrie Heat pe ecran, adica aparatul se incalzeste in acest timp, apoi o sa va afiseze timpul setat.
Cu 15 minute inainte de terminarea timpului, apasati Start/Stop, lasati 10 minute sa stea ciorba, sa se mai opreasca din fierbere,  apoi cu o manusa de bucatarie, deschideti supapa de abur, lasati sa se elibereze. Sub nici o forma nu faceti asta cu mainile goale, riscati sa va opariti.
Indepartati capacul, turnati borsul fiebinte, puneti taiteii si amestecati.
Puneti iar capacul, il blocati, inchideti si supapa si lasati sa fiarba pana se termina tot timpul.
Cand este gata, apasati butonul Start/Stop. Lasati 10 minute oala asa, fara sa umblati la ea. 
Deschideti iar supapa de abur sa se elibereze, indepartati capacul.
Presarati patrunjelul verde tocat deasupra, apoi serviti.

Sa aveti pofta!
PS: Era suficient si 35 de minute timpul de gatire, dar fiind pentru prima data cand am folosit aparatul, ca sa fiu sigura, eu am pus 40 de minute.
Mai multe detalii despre Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune, un aparat absolut minunat, gasiti aici: https://www.crockpot-romania.ro/produse/crockpot-express