sâmbătă, 9 iulie 2016

Visine la borcan, pentru prajituri

Multi ani la rand, de fapt de cand ma stiu, am pus visinele la rece cu aspirina. Este adevarat ca foloseam mai multe aspirine la un borcan, ca sa fiu sigura ca se pastreaza bine, dar niciodata nu am patit nimic, nici cei din familie, nici musafirii care veneau la noi si consumau dulciuri cu visine puse in acest mod. Anul acesta, m-am gandit sa pun altfel visinele, cu mai putina aspirina si sterilizate. Momentan, a trecut o saptamana de cand le-am facut si am vazut ca stau foarte bine si ca au o culoare superba. Daca va place reteta, puteti incerca si voi!

Ingrediente:
  • 3 kg si jumatate de visine
  • zahar (1 lingura potrivita pentru fiecare borcan)
  • aspirine (1/2 pentru fiecare borcan)
  • borcane de 370 gr
Mod de preparare:
Spalam visinele bine, le lasam sa se scurga putin intr-o sita.
Le curatam de codite si le scoatem samburii.
Borcanele si capacele lor, le spalam bine cu apa fierbinte si le punem pe un prosop curat, cu gura in jos, sa se scurga de apa.
Asezam visinele in borcane, pana aproape de varf.
In fiecare borcan punem cate o lingura potrivita de zahar si zgataim putin borcanele, sa se duca zaharul in jos.
Peste, turnam sucul lasat de visine, incercand sa punem in mod egal in toate borcanele. 
Deasupra fiecarui borcan punem cate jumatate de aspirina, apoi infiletam capacele.
Intr-o cratita punem una/doua hartii pe fundul oalei, asezam borcanele peste.
Turnam apa rece cat sa ajunga pana la 3/4 la borcane, iar deasupra asezam un prosop de bucatarie.
Punem cratita pe foc, focul sa fie potrivit si cand incepe sa clocoteasca apa din oala, le lasam 35 de minute la sterilizat.
Dupa acest timp, inchidem aragazul, scoatem borcanele si le invelim intr-o patura.
Le lasam pana a doua zi asa, apoi le depozitam la loc racoros.
Sper sa va fie de folos reteta.
PS: Din aceasta cantitate de visine, eu am pus visine in 10 borcane de 370 gr, am pus si o punguta mica cu visine la congelator si mi-au ajuns si pentru o prajiturica.