miercuri, 6 februarie 2019

Choux-uri cu crema de branzeturi si prosciutto

Vazusem acum mult timp, pe un site, o imagine cu acest gen de aperitiv si mi-a placut foarte mult. Avand de pregatit mai multe gustari, am ales sa fac si aceste choux-uri sarate, o umplutura cu diverse branzeturi si fasii de prosciutto. Atat de aspectoase au iesit, dar si foarte, foarte bune! Umpluturile pot fi diverse, in functie de gusturi: puteti sa faceti o crema de pateu, o umplutura de peste, o pasta de ton, crema de branza cu bucati de somon afumat si multe altele. Idei sunt multe si chiar merita incercata aceasta reteta!

Ingrediente:
Pentru choux-uri:
  • 330 ml apa
  • 100 ml ulei
  • 4 oua
  • 170 gr faina
  • sare
  • piper
Pentru umplutura:
  • 450 gr branza de vaci
  • 250 gr crema de branza
  • 3 linguri parmezan ras
  • 1/2 legatura marar verde
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat
  • 1 castravete murat
  • 3-4 bucati gogosar in otet
  • 100 gr prosciutto feliat
Mod de preparare:
Choux-urile:
Intr-o cratia puneti apa, uleiul si le transferati pe foc.
Cand incepe sa clocoteasca, dati focul la mic, adaugati faina cernuta si amestecati pana este bine incorporata.
Luati cratita de pe foc si lasati 3-4 minute sa se racoreasca.
Adaugati ouale unul cate unul, mixand dupa fiecare.
La final presarati sare si piper.
Tapetati cu hartie de copt o tava mare.
Puneti in pos aluat si formati mici gramajoare. Eu le-am facut potrivite, dar mergeau si mai mici.
Le introduceti in cuptorul incins la 200 de grade pentru 8 minute, apoi dati la 170 de grade si le mai lasati 18-20 de minute.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor, le lasati sa se raceasca.
Mie mi-au iesit 2 tavi, a 15 bucati fiecare.
Umplutura:
Puneti in vasul robotului de bucatarie branza de vaci, crema de branza si parmezanul.
Pulsati pana obtineti o consistenta cremoasa.
Daca nu aveti robot, faceti cu mixerul.
Castravetele murat si gogosarii, ii taiati cubulete mici, mici.
Mararul verde il tocati marunt.
Le incorporati in crema de branza.
Presarati sare, dar nu foarte mult, pentru ca au si muraturile, si parmezanul si prosciutto.
Adaugati piper si busuiocul uscat.
Dati crema la rece 30-40 de minute. Eu nu am dat la rece crema, pentru ca nu am mai avut timp si a mai curs din choux-uri.
Taiati cate un capacel de la fiecare choux.
Puneti umplutura intr-un pos cu varf mai larg si umpleti choux-urile.
Rupeti fasii de prosciutto si le asezati peste branza, iar la final puneti capacele.
Asezati-le pe o tava mare si le acoperiti usor cu folie, sa nu le apasati.
Le dati la rece si serviti ori de cate ori doriti.
Sa aveti pofta!