sâmbătă, 28 mai 2016

Prajitura cu crema de vanilie, mousse de visine si crema de mascarpone cu ciocolata alba

O prajitura atat de MINUNATA, fara zahar? Da, se poate dragilor, se poate datorita lui Green Sugar! Am mai folosit acest indulcitor, dar in retete mai usoare, mai simple, dar de aceasta data am ales o prajitura complexa, o combinatie de arome, o prajitura care sa imi fure privirea ca atunci cand ma uit in geamurile cofetariilor si salivez (doar salivez cum arata, ca gustul lasa de dorit de cele mai multe ori, am simtit asta si prefer sa imi pregatesc acasa toate dulciurile)...Noua ne-a furat privirile, gustul si tot! Numai wooow, wooow am auzit prin casa si m-am bucurat enorm. Sper din suflet sa va placa si voua. Cu aceasta reteta particip la competitia Green Sugar Blogger 2016! Pentru ai mei, am pregatit o cafea, tot cu Green Sugar, mai pompoasa cum zice mama mea!

Ingrediente:
Blat alb:
  • 3 oua
  • 2 albusuri
  • 4 linguri indulcitor Green Sugar (sau 5 linguri zahar)
  • 4 linguri faina
  • 4 linguri ulei
  • 1 lingurita praf de copt
  • 2 lingurite extract de vanilie
  • un praf de sare
Blat de cacao:
  • 4 oua
  • 4 linguri indulcitor Green Sugar (sau 5 linguri zahar)
  • 3 linguri ulei
  • 3 linguri iaurt
  • 3 linguri cacao
  • 5 linguri faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 2 lingurite extract de vanilie
  • un praf de sare
Crema de vanilie:
  • 400 ml lapte
  • 2 galbenusuri
  • 3 linguri amidon
  • 130 gr unt
  • 4 linguri indulcitor Green Sugar (sau 5 linguri zahar)
  • 3 lingurite extract de vanilie
Mousse de visine:
  • 200 ml frisca lichida
  • 150 gr visine decongelate (proaspete cand este sezonul lor)
  • 1 lingura indulcitor Green Sugar (sau 2 linguri zahar)
  • 2 foi de gelatina 
Crema de mascarpone cu ciocolata alba:
  • 250 gr mascarpone
  • 100 gr ciocolata alba cu indulcitor
  • 150 gr smantana grasa
  • 5 linguri zeama de lamaie
  • 1 lingura coaja rasa de lamaie
  • 2 lingurite extract de vanilie
Mod de preparare:
Blatul alb:
Galbenusurile le mixam spuma cu Green Sugar, apoi si cu uleiul.
Adaugam praful de copt, faina si vanilia.
Albusurile le batem cu un praf de sare, pana devin spuma.
Le incorporam in compozitia de galbenusuri, cu o paleta, cu miscari lente.

Ungem cu unt o tava de 34/36 cm, o tapetam cu hartie de copt, turnam compozitia.
Nivelam blatul, il introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, 10-12 minute.
Cand este gata, il scoatem din cuptor, il lasam sa se raceasca si il taiem in doua pe lungime.

Blatul de cacao:
Galbenusurile le mixam spuma cu Green Sugar.
Adaugam uleiul, mixam, apoi iaurtul.
Incorporam cacaoa, faina, praful de copt si extractul de vanilie.
Albusurile le batem spuma cu un praf de sare, le incorporam in compozitia de mai sus, cu ajutorul ulei palete.

Tapetam aceeasi tava cu hartie de copt, turnam compozitia si o nivelam.
Punem blatul in cuptorul incins, la o temperatura potrivita pentru 13-15 minute.
Cand este gata, il scoatem, il lasam sa se raceasca si il taiem in doua pe lungime.

Crema de vanilie:
Intr-un bol amestecam galbenusurile cu Green Sugar, cu ajutorul unui tel.
Adaugam laptele treptat si amestecam, apoi amidonul. Batem usor cu telul pana amidonul este complet dizolvat.
Transferam compozitia intr-o cratita mai groasa (eu folosesc mereu tuciul), punem pe foc, dar focul sa fie mic.
Amestecam pana se ingroasa ca o budinca, apoi o luam de pe foc. O acoperim cu folie si o lasam sa se raceasca.
Cand s-a racit, o mixam putin apoi adaugam untul de la temperatura camerei. Mixam bine pana crema devine spumoasa.
La final punem extractul de vanilie.

Mousse-ul de visine:
Visinele le dam prin blender si le amestecam cu Green Sugar.
Frisca lichida rece, o mixam, dar nu foarte tare.
Adaugam piureul de visine, mai mixam putin cat sa fie incorporate.
Foile de gelatina le punem la hidratat in apa rece cam 10 minute, apoi le scurgem bine si le topim pe baie de aburi.
Gelatina topita o punem in fir subtire, in crema si amestecam continuu.

Crema de mascarpone cu ciocolata alba:
Smantana rece o mixam pana devine spumoasa.
Mascarponele il mixam, adaugam extractul de vanilie si coaja rasa de lamaie.
Ciocolata alba o topim pe baie de aburi, o lasam putin sa se rocoreasca, apoi o punem peste mascarpone.
Frisca si zeama de lamaie, le incorporam in crema de mascarpone, cu ajutorul unei palete.

Cum avem toate pregatite ne apucam de asamblat. Eu am asamblat in tava in care am copt blaturile.
Punem prima foaie de blat de cacao, jumatate din crema de vanilie si o nivelam.
Venim cu blat alb, mousse-ul de visine, il nivelam si iar blat de cacao.
Punem restul de crema de vanilie si blatul alb.

Dam prajitura la frigider 2-3 ore, apoi o scoatem si o portionam. Mie mi-au iesti 18 bucati!
Ungem cu un strat subtire de crema de mascarpone fiecare prajitura, apoi restul de crema o punem intr-un pos si ornam dupa preferinte.
Decoram cu floricele din zahar si frunzulite de menta.
Sa aveti pofta!

Cafeaua am pregatit-o asa:
Am amestecam 200 ml cafea fierbinte preparata cu 2 cubulete de Green Sugar.
Am adaugam 2 linguri Amaretto, amestecam iar deasupra punem putina frisca facuta din smantana!
Sper sa va placa!