duminică, 27 august 2023

Sos de rosii cu usturoi

 
Luna aceasta am avut norocul sa primesc multe rosii de gradina. Cred ca este anul in care am mancat cele mai multe rosii, mai aveam putin si treceam la partea aia cu nici o masa fara rosii! 😄😄 Dar fiind destul de multe, clar ca s-au mai si inmuiat, dar ca sa nu le pierd am facut supa, le-am folosit la fripturi, fel si fel de mancaruri, iar vineri am pregatit acest sos delicios. Daca va place super usturoiat, puteti pune cat de mult usturoi.

Ingrediente:

  • 2 kg rosii de gradina
  • 3 linguri ulei de masline
  • 2 catei mari de usturoi
  • sare
  • piper
  • oregano uscat
  • busuioc uscat
  • cimbru uscat
  • 2 foi de dafin
Mod de preparare:
Puneti intr-o oala niste apa, o transferati pe foc.
Cand apa clocoteste, adaugati rosiile spalate si le lasati 2-3 minute.
Inghideti aragazul, scoateti rosiile intr-o sita si le lasati sa se racoreasca, pana le puteti tine intre maini.
Le curatati de pielita, cotor, le puneti in robot.
Dati drumul robotului pana obtineti un suc de rosii.
Intr-o cratita puneti uleiul de masline, sucul de rosii si transferati pe foc.
Il fierbeti cam 15-20 de minute, la foc potrivit.
Curatati usturoiul si il pisati.
Dupa ce a trecut acel timp de fierbere, adaugati usturoiul si condimentele pregatite.
Gustati, vedeti ce mai are nevoie.
Ierburi aromatice puneti in functie de gustul vostru, de cat de aromat va doriti sa iese sosul.
Mai fierbeti totul 5 minute.
Daca vi-l doriti foarte gros, atunci il fierbeti mai mult.
Fierbinte il puneti in borcane, le infiletati bine si le acoperiti cu o patura.
A doua zi transferati borcanele la loc racoros.
Il puteti folosi acum sau la iarna.
Mi-au iesit 5 borcanele micute, de vreo 200 sau 200 si ceva de ml.
O bunatate ce va da gust catorva preparate.





luni, 21 august 2023

Gustari cu mozzarella si rosii coapte

 
Ce faci cand primesti mozzarella proaspata direct din Italia? Ai si rosii gustoase de gradina, nu te poti gandi decat la ceva rapid, dar gustos tare! Am pregatit aceste gustari absolut minunate pentru zilele de vara, desi se pot pregati oricand, dar acum rosiile sunt cele mai aromate. Nu aveti cum sa ratati asa nebunie, in plus le puteti servi in orice moment al zilei!

Ingrediente:

  • o mini bagheta integrala
  • 200 gr mozzarella proaspata
  • 1 rosie de gradina potrivita
  • 1 rosie galbena
  • 1 catel mare de usturoi
  • 7-8 frunze de busuioc
  • 1 lingura ulei de masline
  • sare
  • piper cu lamaie (sau simplu)
  • 1 lingurita unt
Mod de preparare:
Spalati rosiile, le stergeti cu servetele.
Le taiati felii potrivite, le puneti intr-o tava, pe hartie de copt.
Usturoiul curatat il pisati.
Frunzele de busuioc le tocati marunt.
Peste rosii puneti usturoiul si busuiocul, apoi presarati sare si piper.
Stropiti cu uleiul de masline, amestecati usor cu o lingura.
Introduceti tava cu rosii, in cuptorul incins, la 200 de grade.
Le lasati 15-20 de minute.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor.
Taiati mini bagheta in doua pe lungime.
Ungeti partea taiata cu unt, le rumeniti intr-o tigaie incinsa, la foc potrivit. Puteti sa le rumeniti si la cuptor, pe grill.
Mozzarella o scurgeti bine de zeama, apoi o rupeti bucatele.
Pe feliile de bagheta rumenita, puneti bucatele de mozzarella, apoi cu o lingura asezati rosii coapte si stropiti cu zeama din tava.
Pentru sot am plusat cu un ou fiert, pe portia lui.
Pofta buna!






sâmbătă, 12 august 2023

Cordon bleu cu dovlecei la cuptor

 
Astazi vin cu o noua reteta la care am folosit dovlecei. Este un cordon bleu, la care am inlocuit pieptul de pui cu dovlecei si l-am pregatit la cuptor. Este bun, bun, tare bun si desi am facut o tava mare, nu prea ne-a ajuns, ca ne-au acaparat musafirii si au invadat tava. Ei mereu zic ca la mine gasesc bunatati! Asa ca zilele urmatoare, pregatesc o noua runda din acest cordon! Mie mi-au iesit 11 bucati de cordon, asa ca am folosit 11 felii de sunca si 11 felii de cascaval. 

Ingrediente:

  • 2 dovlecei micuti
  • 4 oua
  • 11 felii de sunca
  • 11 felii de cascavcal
  • faina alba
  • pesmet
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • pudra de usturoi
  • 1 lingura ulei de masline
Mod de preparare:
Spalati dovleceii, ii stergeti cu niste servetele si ii curatati cu un pealer.
Ii taiati felii subtirele cu un cutit, ii presarati cu sare si ii lasati intr-o sita cam 20 de minute.
Ii scoateti pe un tocator si ii stergeti cu niste servetele de surplusul de apa.
Intr-un bol bateti ouale spuma cu putina sare si piper.
In alt bol amestecati pesmet cu putina sare, piper, boia dulce si putina pudra de usturoi.
Faina alba puneti pe o farfurie.
Montati pe un tocator cordonul.
Asezati o felie de dovlecel, una de sunca, una de cascaval si iar una de dovlecel, de preferat sa aiba marimea celei de jos.
Procedati astfel pana terminati feliile de dovlecel.
Tapetati cu hartie de copt o tava mare, o ungeti cu o lingura de ulei.
Luati fiecare pachet format, il treceti prin faina, ou batut si pesmetul cu condimente.
Le asezati pe tava, unul langa altul!
Introduceti tava in cuptorul incins, la 200 de grade, 25 de minute, pana se rumenesc frumos.
Cand sunt gata, ii scoateti din cuptor.
Ii feliati si serviti, simpli, cu mustar, cu rosii, cu muraturi sau ce va mai place!





joi, 3 august 2023

Gyros cu pui

 
Daca nu mergem in Grecia, aducem Grecia acasa, nu? In aceste zile ni s-a facut pofta de ceva bun si tot visam la un gyros! Si cum aveam mai mult timp liber in acea zi, am zis sa pregatesc acest preparat cap coada acasa, inclusiv lipiile! A fost super, super bun, gustos, ne-a placut, ne-am facut pofta si am fost cu burtile pline. Il puteti pregati cu carne de porc, curcan, daca nu sunteti fani pui. Eu am folosit piept de pui, dar puteti opta pentru niste pulpe dezosate, daca vi se pare prea fad pieptul, ca stiu ca nu toata lumea iubeste pieptul. Dar merita pregatit in casa gyros-ul, chiar daca necesita ceva timp pregatirea sa.

Ingrediente:

Pentru lipii:

  • 350 gr faina
  • 1 lingurita drojdie uscata
  • 180 ml apa calduta
  • 1 lingurita rasa de zahar
  • sare
  • 2 linguri ulei de masline
Pentru marinarea carnii:
  • 1 piept de pui dezosat
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • oregano uscat
  • 1 lingura ulei de masline
  • pudra de usturoi (sau 1 catel de usturoi pisat)
Pentru sosul tzatziki:
  • 150 gr iaurt grecesc
  • 1 castravete mic
  • sare
  • piper
  • 1 lingura ulei de masline
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • 3-4 crengute marar verde
  • 1 catel de usturoi (sau mai mult, daca va place mai usturoiat)
In plus:
  • salata verde
  • 1 rosie mare de gradina
  • 3-4 foi de ceapa verde (sau o ceapa rosie)
  • 3 cartofi potriviti
Mod de preparare:
Incepeti cu marinarea puiului.
Pieptul de pui spalat, il stergeti cu niste servetele.
Il taiati pe jumatate, scoateti muschiuletii separat, il puneti intr-un bol cu toate condimentele si uleiul de masline.
Amestecati bine, il acoperiti si il dati o ora la frigider. Il puteti condimenta si cu o seara inainte.
Lipiile:
Intr-un bol cerneti faina.
Adaugati drojdia, zaharul si sarea, amestecati.
Turnati apa treptat, framantati pana obtineti un aluat omogen.
La final incorporati uleiul de masline.
Il acoperiti, il lasati sa dospeasca 30 de minute.
Curatati cartofii, ii taiati felii mai grose.
Ii puneti intr-o tava pe hartie de copt, presarati sare, piper, ii stropiti cu ulei de masline si ii introduceti in cuptorul incins, la 200 de grade, 20-25 de minute.
Cand sunt gata, ii scoateti din cuptor si ii rasturnati intr-un bol.
Scoateti pieptul de la rece.
Ungeti o tigaie grill cu putin ulei, rumeniti puiul de ambele parti, il scoateti de un platou si il acoperiti.
Presarati faina pe masa, rasturnati aluatul si il impartiti in 5 bucati.
Intindeti fiecare bucata in lipii subtiri, le coaceti la foc potrivit intr-o tigaie.
Le asezati una peste alta pe un platou si le acoperiti cat sunt fierbinti, cu doua prosoape, sa se pastreze calde.
Sosul tzatziki:
Castravetele il curatati de coaja.
Mararul verde il tocati marunt.
Usturoiul curatat, il pisati.
Intr-un bol puneti iaurtul, castravetele, mararul si usturoiul.
Presarati sare, piper, zeama de lamaie si uleiul de masline. Amestetcati bine.
Pieptul de pui il taiati bucati potrivite.
Salata verde, o spalati, o uscati intre servetele, o rupeti bucati.
Rosia o taiati felii.
Foile de ceapa verde le taiati rondele.
Luati o lipie, asezati pe ea salata, felii de rosie, bucati de pui, apoi puneti cat sos doriti.
Deasupra presarati ceapa verde. 
Serviti cu cartofii la cuptor si daca doriti, mai stropiti gyros-ul cu zeama de lamaie.
Pofta buna!