luni, 15 aprilie 2019

Rulada de biscuiti cu unt de arahide si sos de visine cu afine

Aveam un chef nebun sa mananc ceva dulce dar cu un sos de visine. Si fiind inca in post, a trebuit sa gasesc o reteta de post. Am dat o raita prin camara sa vad ce produse mai am, m-am aprovizionat cu biscuiti si asa am ajuns la aceasta rulada minunata. Am inmuiat biscuitii intr-un sos cu ciocolata, am uns blatul din biscuiti cu unt de arahide, iar sosul a fost cireasa de pe rulada, a dat acel gust final pe care mi-l doream. Vedeti ca si deserturile de post pot fi super delicioase?

Ingrediente:
Pentru rulada de biscuiti:
  • 400 gr biscuiti petit beurre
  • 140 ml lapte de soia ( de migdale, de orez, etc.)
  • 50 ml ulei de cocos (am folosit de la Sano Vita)
  • 100 gr ciocolata neagra 50% cacao
  • 1 lingura zahar brut
  • 1 lingura cu varf karob (pudra de rascove) sau cacao
  • 2 lingurite vanilie
  • coaja rasa de la un lime
  • 150 gr unt de arahide (am folosit de la Sano Vita)
Pentru sos:
  • 1 borcan mic visine fara samburi 
  • 3 linguri pline cu afine
  • 2 linguri zahar
  • 1 lingurita amidon
Mod de preparare:
Rulada de biscuiti:
Intr-o cratita rupeti ciocolata bucatele.
Adaugati uleiul de cocos, laptele de soia, zaharul si karobul.
Transferati cratita pe foc, focul sa fie potrivit.
Amestecati continuu, pana ciocolata este complet topita si obtineti un sos.
Il dati deoparte si il lasati 5 minute sa se racoreasca.
Intr-un bol rupeti biscuitii, bucatele mici.
Adaugati sosul de ciocolata si amestecati totul foarte bine.
Incorporati vanilia si coaja rasa de lime.
Puneti o bucata mare de folie pe masa, rasturnati compozitia obtinuta.
Cu ajutorul unei palete, o intindeti usor, in forma dreptunghiulara.
Nu faceti o foaie prea subtire, pentru ca riscati sa se rupa.
Untul de arahide, de la temperatura camerei, il intindeti peste foaia de biscuiti.
Incepeti si rulati cat mai strans, inveliti rulada in folie, strangeti bine la capete si o dati la rece 3-4 ore sau chiar peste noapte.
Sosul:
Intr-o cratita puneti visinele cu tot cu zeama, afinele si zaharul.
Tranferati pe foc, amestecati si lasati sa fiarba cam 5 minute.
Amidonul il dizolvati cu 2-3 linguri de apa rece, il puneti peste sos, dupa ca a fiert.
Amestecati bine si mai lasati pe foc pana sosul se ingroasa usor.
Dati deoparte, lasati sa se racoreasca.
Dupa ce rulada a stat la rece, o portionati si o serviti alaturi de sosul pregatit si frunzulite proaspete de menta.
Sa aveti pofta!



vineri, 12 aprilie 2019

Ciuperci umplute cu bulgur

Aceste ciuperci se fac asa usor si sunt super gustoase. Pot fi mancate simple in zilele de post, cu o salata sau pot fi o garnitura perfecta langa o friptura/gratar. Pregatiti repede umplutura, le dati la cuptor si gata ciupercile umplute.

Ingrediente:
  • 500 gr ciuperci mai mari
  • 1 ceapa verde
  • 1 morcov
  • 100 gr bulgur (am folosit de la Sano Vita)
  • 1 lingura cu varf sos de gogosari cu kapia de casa
  • sare roz de Hilamaya (am folosit de la Sano Vita)
  • 1 lingurita rasa amestec legume ardelenesc (am folosit sa Sano Vita)
  • piper
  • 2 linguri ulei de rapita
  • 1 lingura ulei de masline
  • 3-4 crengute cimbru uscat
  • cateva masline
Mod de preparare:
Ceapa verde o taiati rondele, morcovul decojit il dati pe razatoarea mare.
Incingeti uleiul de rapita intr-o tigaie, adaugati ceapa si morcovul.
Le sotati 1-2 minute, adaugati bulgurul spalat.
Amestecati, apoi presarati sare roz de Himalaya, piper si amestecul de legume.
Puneti o canita cu apa fierbinte, amestecati.
Lasati sa scada la foc potrivit.
Mai adaugati apa daca este nevoie, pana este bulgurul patruns bine.
La final adaugati sosul de gogosari cu kapia si mai lasati circa 1 minut pe foc.
Dati deoparte umplutura.
Spalati ciupercile, indepartati piciorusele, le stergeti cu niste servetele, de apa.
Le asezati pe o tava tapetata cu hartie de copt.
Le presarati cu sare si le stropiti cu ulei de masline.
Cu o lingurita puneti umplutura in fiecare ciuperca, iar deasupra asezati cate o maslina.
Printre ciupercile umplute puneti crengutele de cimbru.
Le acoperiti cu folie, le introduceti in cuptorul incins, pentru 30-35 de minute, la 190 de grade.
Dupa acest timp, le descoperiti si le mai lasati 10 minute.
Cand sunt gata, le incercati cu o furculita, le scoateti din cuptor.
Le lasati putin sa se racoreasca, apoi le serviti.
Pofta buna!


duminică, 7 aprilie 2019

Briose cu banane de post

Am gasit aceasta reteta pe pagina Andreei, careia ii multumesc mult. Eu nu prea sunt fana deserturi cu banane, nu prea imi place gustul lor in deserturi, dar am zis sa incerc reteta pentru ca ai mei sigur o sa fie incantati. Mi-am suflecat manecile si m-am apucat de treaba. Au fost gata briosele si hai sa le degustam, zic eu. Cat de grozave au iesit si ce mult m-au incantat, chiar nu ma asteptam. Cel mai mult mi-a placut faptul ca au iesit umede si pufoase! Eu am pus cateva merisoare, dar puteti pune bucati de ciocolata, stafide, nuci, etc. Deci sunt minunate aceste briose cu banane, incercati si voi reteta si o sa vedeti ca o sa va incante!

Ingrediente:
  • 300 ml lapte de orez (sau de cocos, soia, migdale, etc.) (Sano Vita am folosit)
  • 200 gr zahar brut (Sano Vita am folosit)
  • 100 ml ulei
  • 3 banane potrivite dar bine coapte
  • 300 gr faina
  • 2 lingurite praf de copt
  • 1/2 lingurita bicarbonat
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • coaja rasa de la o lamaie
  • 2 lingurite vanilie
  • 50 gr merisoare (Sano Vita am folosit)
  • zahar pudra
Mod de preparare:
Intr-un bol puneti laptele de orez cu zaharul brut, amestecati cu un tel pana ce, acesta din urma, s-a topit.
Adaugati uleiul si vanilia.
Bananele le decojiti, le rupeti bucatele si le puneti intr-un bol.
Le stropiti cu zeama de lamaie si le pisati cu o furculita. Eu nu le-am facut chiar piure, am lasat si bucati mai maricele.
Le adaugati in compozitia lichida de mai sus, puneti si coaja rasa de lamaie, amestecati.
Turnati jumatate din cantitatea de faina, cernuta, intr-un vas, adaugati praful de copt si bicarbonatul.
Puneti acest amestec in compozitia de briose, apoi adaugati treptat restul de faina, amestecand bine cu telul, sa nu ramana cocoloase.
La final incorporati merisoarele.
Incingeti cuptorul la 190 de grade.
Intr-o tava de briose asezati hartiute (puteti folosi si forme de silicon), puneti compozitie pe 3/4.
Le introduceti in cuptorul incins pentru 25 de minute.
Din aceasta cantitate ies 18 briose.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor si le lasati sa se raceasca.
Le pudrati cu zahar si serviti.
Pofta buna!





vineri, 5 aprilie 2019

Chec cu spanac, gorgonzola si peste

Imi place sa pregatesc fel si fel de gustari, sub diverse combinatii, pentru ca suntem obisnuiti sa avem mai mereu gustari pregatite in casa. De aceasta data am ales un chec cu spanac, ca tot a inceput sezonul verdeturilor, combinat cu gorgonzola si sprot, ca asa simplu, nu prea il mananca nimeni la noi, insa daca il gatesc in diverse preparate, savureaza tot pana la ultima bucatica.

Ingrediente:
  • 4 oua
  • 3 linguri ulei
  • 5 linguri lapte
  • 7 linguri faina
  • 100 gr gorgonzola
  • 250 gr spanac tocat congelat (sau proaspat)
  • 1 ardei kapia
  • 4 linguri boabe de porumb
  • 1 cutie sprot in ulei (eu am folosit Podravka)
  • 1/2 legatura marar verde
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita cu varf praf de copt
Mod de preparare:
Spanacul il decongelati si il scurgeti bine. Daca folositi spanac proaspat, il opariti putin, apoi il tocati.
Ardeiul kapia il curatati de cotor si seminte, il taiati cubulete.
Branza gorgonzola o taiati patrate micute.
Desfaceti cutia cu sprot, scurgeti uleiul.
Puneti cateva servetele pe o farfurie, rasturnati pestele, ca sa absoarba cat mai mult din ulei.
Mararul verde il tocati marunt.
Galbenusurile le mixati cu putina sare si piper.
Adaugati uleiul, apoi laptele.
Puneti faina treptat, praful de copt, amestecati bine.
Adaugati spanacul bine scurs, ardeiul kapia, mararul si amestecati.
Acum puneti gorgonzola taiata, boabele de porumb, iar la final sprotul. Nu maruntiti pestele inainte, pentru ca se va face bucati dupa ce invartiti in compozitie.
Albusurile le bateti cu un praf de sare pana devin spuma.
Le adaugati in compozitia de mai sus, amestecati bine cu o spatula de silicon.
Tapetati cu hartie de copt o tava de chec, rasturnati compozitia obtinuta.
Introduceti checul in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru circa 45-50 de minute.
Faceti testul cu scobitoarea ca sa fiti siguri ca este patruns checul.
Cand este gata, il scoateti din cuptor si il lasati sa se racoreasca.
Il portionati si serviti. 
Este bun atat cald, dar si rece merge foarte bine.
Sa aveti pofta!



luni, 1 aprilie 2019

Burrito vegetarian, de post

De multe ori stau si ma gandesc, ca atunci cand eram copil, in zilele de post vedeam foarte putine ingrediente si preparate in casa: fasole, cartofi, mazare, orez si inca cateva la numar. Acum avem acces la atatea produse, ca putem face o multitudine de retete, fara sa le repetam prea des, sau cel mult o data, iar asta chiar ma bucura. In aceste zile m-am oprit la un burrito, usor picant ca nu mancam noi prea picant, care a fost super, super gustos! Mi-ar fi placut sa il servesc cu un sos de smantana vegetala cu verdeturi, dar nu am gasit la nici un magazin smantana vegetala, asa ca am renuntat. Sa incercati si voi macar o data reteta si o sa va convingeti ca este super buna!

Ingrediente:
  • 3 lipii
  • 1 cutie fasole rosie
  • 1 ceapa
  • 1 catel mare de usturoi
  • 1/2 cana suc de rosii de casa
  • 1/2 salata verde
  • 8-10 rosii cherry
  • 5 linguri boabe de porumb
  • 1/2 ardei rosu
  • 3 crengute patrunjel verde
  • 100 gr orez
  • 2 linguri ulei de rapita
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • sare
  • piper
  • pudra de chilli
  • corindru uscat
  • 1 lingura ulei de masline
Mod de preparare:
Orezul il spalati, il puneti la fiert in apa cu putina sare.
Cand s-a patruns, il rasturnati intr-o sita si il lasati sa se scurga bine.
Ceapa curatata o tocati marunt, usturoiul curatat il pisati.
Incingeti uleiul de rapita, adaugati ceapa si usturoiul.
Le sotati 1 minut, apoi puneti putina apa.
Cand ceapa este bine patrunsa, adaugati sucul de rosii, fasolea rosie scursa bine de zeama.
Presarati sare, piper, pudra de chilli si putin coriandru uscat.
Amestecati bine, lasati totul la foc potrivit, pana sosul este unul gros.
Dati deoparte.
Salata verde, o spalati, o scurgeti bine de apa si o taiati bucati.
Ardeiul rosu il taiati fasii pe lung.
Rosiile cherry le taiati in sferturi. Adaugati peste ele zeama de lamaie, uleiul de masline si patrunjelul verde tocat.
Acum, ca aveti toate ingredientele pregatite, asamblati burrito.
Luati o lipie (pe care o puteti incalzi sau nu), puneti pe o margine putin orez, pe lung.
Langa orez puneti sosul cu fasole, apoi salata verde.
Asezati fasii de ardeii, amestec de rosii cherry cu patrunjel, iar deasupra boabe de porumb.
La fel procedati cu toate.
Le rulati cat mai strans, apoi serviti.
Sa aveti pofta!
PS: Puteti folosi si alte ingrediente, cum ar fi avocado, ciuperci pregatite la gratar, tofu si tot ce va mai place. Important este sa fie pe gustul vostru si a celor cu care serviti acest preparat!