vineri, 14 iulie 2017

Rulouri cu visine

Astazi vin cu o alta reteta care m-a incantat enorm! De ceva timp ma gandesc sa pregatesc aceste rulouri si cum sunt visine proaspete pe piata am zis ca e musai sa le fac acum. Au iesit atat de bune, de moi, iar papilele mele gustative tot mai cereau inca una, si inca una 😀😀😀. Ca sa va convingeti, trebuie sa le pregatiti si voi!

Ingrediente:
Pentru aluat:
  • 400 gr faina
  • 1 ou
  • 60 gr unt
  • 180 ml lapte
  • 70 gr zahar
  • 4 gr drojdie uscata
  • 2 lingurite vanilie
  • un praf de sare
Pentru umplutura:
  • 200 gr visine
  • 1 lingura amidon
  • 1 lingura zahar pudra
  • 1 lingurita vanilie
  • 80 gr crema de branza
 Pentru sirop:
  • 2 - 3 linguri miere de albine
  • 1 lingurita vanilie
  • apa
Mod de preparare:
Aluatul:
Intr-un bol amestecam faina cernuta cu drojdia, zaharul si sarea.
Oul il batem spuma, il adaugam peste faina.
Punem si untul de la temperautra camerei, taiat cubulete, incepem si framantam.
Incorporam vanilia, apoi laptele, treptat.
O sa obtinem un aluat omogen, usor lipicios.
Il acoperim si il lasam sa dospeasca o ora, o ora si ceva.
Umplutura:
Spalam visinele, le scoatem samburii.
Intr-un bol punem amidonul, zaharul pudra, vanilia, visinile si le amestecam bine.
Presaram faina alba pe masa de lucru, rasturnam aluatul dospit.

Intindem o foaie dreptunghiulara, potrivit de subtire.
O ungem cu crema de branza, apoi asezam visinele.

Incepem si luam cat mai strans.
Trecem un cutit bine ascutit prin faina, apoi taiem rulouri de circa 2 cm. Mi-au iesit 12 bucati.
Tapetam cu hartie de copt o tava, asezam rulourile cu distanta intre ele si le lasam 10-15 minute sa creasca.

Le introducem in cuptorul incins, la 170-180 de grade, pentru 25-30 de minute, pana se rumenesc frumos.
Siropul:
Intr-o cana punem mierea, putina apa si amestecam bine, pana mierea este complet dizolvata.
La final adaugam si vanilia.
Scoatem rulourile din cuptor cand sunt gata, le ungem bine cu sirop.

Servim calde si ce raman, in cazul in care mai raman, le punem intr-un bol si le acoperim bine cu folie pentru a se pastra fragede.
Pofta buna!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu