marți, 18 august 2015

Lava cake

Un desert rapid, pe care il puteti pregati pe caldurile astea ca nu trebuie sa stati mult timp pe langa aragaz sau cand aveti musafiri ce se anunta pe ultima suta de metri ca o sa va treaca pragul casei. Eu nu prea sunt o mare fana a acestor tipuri de desert, dar imi place sa le fac poftele celor dragi!

Ingrediente:
  • 100 gr ciocolata amaruie
  • 150 gr ciocolata cu lapte
  • 3 oua
  • 2 galbenusuri
  • 60 gr zahar pudra
  • 120 gr unt
  • 80 gr faina
  • 2 lingurite esenta de vanilie
Pentru sosul de mure:
  • 1 cana mure
  • 2 lingurite zahar
  • inghetata pentru servit
  • coacaze
Mod de preparare:
Spalam murele, le punem intr-o cratita impreuna cu zaharul.
Le transferam pe foc, il fierbem pana se ingroasa putin, apoi il dam deoparte sa se raceasca.
Intr-un vas rupem ciocolata bucatele, punem untul taiat cubulete.
Trasferam vasul pe baie de aburi, amestecam continuu pana ciocolata de topeste.
Luam vasul de pe foc, lasam sa se racoreasca putin, adaugam zaharul pudra si amestecam bine.
Incorporam ouale si galbenusurile, apoi faina cernuta.
La final aromatizam compozitia cu esenta de vanilie.

Luam 6 forme ca de briose, de preferat din ceramica, dar eu neavand am folosit forme din aluminiu, le ungem cu unt.
Compozitia o repartizam in mod egal in forme si le asezam pe o tava.
Le introducem in cuptorul incins, la 200 de grade, pentru 9-10 minute.
Daca folositi forme de ceramica, o sa fie nevoie sa le lasati 1-2 minute in plus la cuptor, pentru ca sunt mai groase formele. 

Le scoatem cand sunt gata, le lasam 1-2 minute la racorit.
Ungem cu un strat de sos de mure farfuriile in care servim, rasturnam cate un lava cake, usor, peste sos.
Alaturi punem o lingura de inghetata (noi am ales de vanilie) si cateva coacaze.
Sa aveti pofta!




4 comentarii: