sâmbătă, 16 aprilie 2016

Mini pavlova cu crema de lamaie si mure

Nu stiu cum a fost prima voastra experienta cu pavlova, cei care ati incercat aceasta bezea, dar pentru mine a fost un fiasco total. Vroiam eu intr-o buna zi, sa fac un fe de tort, iar blatul de deasupra sa fie de pavlova.
Foarte increzatoare ma apuc de treaba, totul merge perfect. Cand scot bezeaua de la copt, ce sa vezi, se lalaise mult si bine...Pfffff, la gunoi. Nu ma dau batuta si trec la tura a doua de blat. Procedez la fel, ma uit la ea dupa ce s-a copt si zic bingooo. Dupa ce s-a racit, cand ma uit la ea se lasese si cum am pus mana pe ea, se facuse ferfenita. Pac la gunoi si asta. Gata, imi zic eu, nu e de mine!
Zilele astea scot niste albusuri de la congelator. Hmm, gandul imi zboara iar la pavlova, ca parca nu as vrea sa ma dau batuta asa repede. Ma apuc iar de treaba si m-am gandit sa fac varianta mini.
Ei da, astea au iesit, doar ca trebuia sa le fac putin mai micute si mai aspectoase, dar m-am bucurat ca rezultatul a fost cel mult asteptat.
Imediat am pregatit si o crema cu lamaie, putina menta maruntia in ea si daaaa, deliciul este gata.
Este un desert minunat, nu spun nu, dar nefiind fana bezea, nu l-as pregati foarte des, recunosc.
Pentru iubitorii de bezea, acest desert este absolut perfect!

Ingrediente:
Pentru bezea:
  • 4 albusuri
  • 200 gr zahar pudra
  • 2 lingurite otet
  • 2 lingurite amidon
  • un praf de sare
  • 1 lingurita vanilie
Crema:
  • 350 ml lapte
  • 3 linguri zahar
  • 2 linguri amidon
  • 1 lingura unt
  • coaja rasa de lamaie
  • frunzulite de menta
  • cateva mure
Mod de preparare:
Bezeaua:
Albusurile le batem spuma cu un praf de sare.
Zaharul pudra il cernem.
Incepem si incorporam zahar pudra in albusurile spuma, cate putin, mixand dupa fiecare adaugare.
Mixam cel putin 12-15 minute in total.
La final punem otetul, amidonul si vanilia, mai mixam circa un minut.
Tapetam cu hartie de copt o tava, ungem cu putin unt hartia.
Punem bezeaua intr-un pos, facem niste cercuri pe hartia de copt, iar pe margine mai trasam cate o bordura din bezea peste cea care este, pentru a fi mai inalte marginile.

Mie mi-au iesit 7 bucati, dar daca le faceti putin mai mici si mai egale, va ies 8 bucati.
Aprindem cuptorul, il incingem si il reglam la treapta cea mai mica a aragazului.
Introducem tava in cuptor pentru 60-70 de minute maxim.
Dupa acest timp, stingem cuptorul, lasam mini pavlova sa se raceasca in cuptor, fie cu usa inchisa, fie cu ea usor intredeschisa.

Crema:
Intr-o cratita amestecam laptele cu amidonul si zaharul.
Invartim bine cu un tel, pana amidonul este complet desfacut, transferam totul pe foc.
Pregatim crema la foc potrivit, amestecam continuu pana se ingroasa ca o budinca.
Luam crema de pe foc, punem untul si il incorporam bine.
O acoperim cu folie si o lasam sa se raceasca.
In crema rece adaugam coaja rasa de lamaie si maruntim si doua frunze de menta.
Scoatem mini pavlova reci din cuptor, punem crema, iar deasupra cateva mure.
Decoram cu frunzulite de menta si servim.
Sa aveti pofta!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu