De ceva timp imi cam doream sa pregatesc aceste fursecuri. Efectiv sunt SENZATIONALE! Atat de fragede, de bune, iti vine sa mananci continuu din el, chiar daca ai si alte prajituri pe langa, cel putin eu asa am patit, am mancat vreo 5-6 bucati una dupa alta si as fi devorat tot platoul. Data viitoare fac mai multe, ca sa ma satur de ele! Alegeti un gem mai gros (eu am folosit de prune, fara zahar), ca sa nu curga cand se coc. Daca aveti putin timp liber, poate le incercati si voi.
Ingrediente:
Pentru aluat:
- 150 gr unt 80% grasime
- 50 gr indulcitor pudra (sau 60 gr zahar pudra)
- 3 galbenusuri
- 280 gr faina
- 1 lingurita vanilie
Pentru bezea:
- 3 albusuri
- 60 gr indulcitor pudra (sau 60 gr zahar pudra)
- 1 lingurita vanilie
- un gem mai tare pentru umplut
Mod de preparare:
Untul de la temperatura camerei il mixati cu indulcitorul pudra, un praf de sare si galbenusurile.
Le mixati putin, cat sa se amestece.
Adaugati vanilia, cerneti faina si o adaugati treptat.
Mixati cat de poate cu mixerul, apoi framantati cu mana, pana incorporati toata faina.
Daca vi se pare prea moale aluatul, mai adaugati o lingura de faina. La mine a fost suficienta cantitatea mentionata, dar depinde cat sunt de mari galbenusurile.
Lasati putin deoparte aluatul.
Bezeaua:
Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare.
Incorporati indulcitorul pudra, vanilia, mixati pana obtineti o bezea ferma.
Pudrati masa cu putina faina, intindeti aluatul intr-o foaie subtire.
Decupati cu o forma rotunda si zimtata pe margini.
Luati usor fursecurile (eu m-am ajutat de o spatula subtire, altfel le rupeam), le asezati pe o tava tapetata cu hartie de copt, cu putina distanta intre ele.
Pe mijlocul fiecarui fursec puneti putin gem.
Bezeaua o puneti intr-un pos si folositi un dui zimtat.
Peste gem puneti cate putina bezea cu posul.
Bagati fursecurile in cuptorul incins, la 165 de grade, pentru 12-14 minute.
Trebuie doar sa fie putin aurii, atat baza cat si bezeaua.
Cat se coc acestea, pregatiti urmatoarea tura.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor, le lasati sa se raceasca.
Le pastrati in cutii cu capac, la loc racoros.
Din aceasta cantitate mi-au iesit 50 de fursecuri.
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu