Acest tort m-a atras de la prima vedere, desi eu nu sunt fana dulciuri turcesti, gen baklava, rahat si alte chestii. Insa acest tort a avut ceva aparte si am zis ca trebuie sa il incerc si eu. Necesita putina migala, de asta e bine sa il faceti cand aveti ceva timp liber si mult chef de bucatareala. Iese super bun, aromat, nu foarte dulce, dar pentru cine iubeste dulciurile mai insiropate, eu zic ca necesita mai mult sirop. Pentru mine a fost perfect asa! Merita pregatit pentru o ocazie speciala sau chiar acum pentru 8 martie, apoi portionat si impartit doamnelor si domnisoarelor dragi din viata voastra! Multumesc mult Oana pentru
reteta! Eu l-am facut cu inducitor din stevie, dar voi puteti folosi zahar.
Ingrediente:
Pentru blat:
- 140 gr unt de la temperatura camerei
- 40 ml ulei
- 100 gr indulcitor pulbere (sau 100 gr zahar)
- 50 gr indulcitor gold (sau 50 gr zahar brun)
- 3 oua mari
- 200 gr faina
- 20 gr amidon
- 50 gr fistic macinat
- 140 gr sana
- 8 gr praf de copt
- 2 gr bicarbonat de sodiu
- 1 varf de lingurita scortisoara macinata
- vanilie
Pentru sirop:
- 140 gr indulcitor pulbere (sau 160 gr zahar)
- 30 gr miere
- 250 ml apa
- 3 felii de lamaie
- cuisoare
- 2 batoane de scortisoara
Pentru baklava:
- 13 foi subtiri de placinta
- 110 gr miez de nuca
- 70 gr alune
- 70 gr fistic
- 80 gr unt topit
Crema:
- 250 gr crema de branza
- 150 ml smantana pentru frisca
- 3 linguri indulcitor pudra (sau 3 linguri zahar pudra)
- vanilie
Mod de preparare:
Blatul:
Intr-un bol amestecati faina cu amidonul, praful de copt, bicarbonatul, fisticul macinat, scortisoara si un praf de sare.
In alt bol puneti untul de la temperatura camerei, uleiul, indulcitorul (si cel alb si cel gold) si mixati la o viteza medie pana obtineti o consistenta cremoasa.
Adaugati galbenusurile, mixati bine, apoi puneti vanilia si sana.
Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare.
Peste compozitia cu galbenusuri adaugati jumatate din amestecul uscat, jumatate si albusurile spuma si amestecati usor cu o paleta.
Puneti restul de amestec uscat, albusul si la fel, amestecati usor cu o paleta.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 24 cm, turnati compozitia de blat si o nivelati.
Il introduceti in cuptorul incins, la 170 de grade pentru 30 de minute.
Faceti testul cu scobitoarea si daca este copt, il scoateti din cuptor si il lasati la racorit.
Siropul:
Puneti toate ingredientele pentru sirop intr-un ibric.
Amestecati, puneti pe foc.
Lasati sa dea 2-3 clocote, dati siropul deoparte.
Il acoperiti, il lasati 15 minute sa se infuzeze, apoi il strecurati.
Baklavaua:
Macinati nuca cu alunele si fisticul.
Le impartiti in 3 boluri mici in mod egal.
Foile de placinta le decupati dupa dimensiunea unui inel de 24 cm, ca sa fie la fel ca si blatul.
Asezati hartie de copt pe o tava mare, imbracati un inel detasabil in staniol, il asezati pe hartie.
Puneti in interiorul inelului 7 foi de placinta, unse cu unt topit fiecare.
Presarati prima parte din amestecul cu fistic.
Asezati iar o foaie, ungeti cu unt, iar foaie si iar amestec cu fistic.
Mai puneti doua foi (nu uitati sa ungeti cu unt), ultima parte de amestec cu fistic si ultimele doua foi unse cu unt, inclusiv deasupra.
Luati un cutit bine ascutit si taiati baclavaua in 12 felii, cat de cat egale (la mine nu au fost prea egale).
O introduceti in cuptorul incins, la 170 de grade pentru 30 de minute.
Trebuie sa obtineti o baclava frumos rumenita.
O scoateti din cuptor cand este gata.
Pastrati cam 8 linguri de sirop, restul il turnati peste baclavaua fierbinte, apoi o lasati sa se raceaca.
Crema:
Mixati smantana rece cu crema de branza si indulcitorul pudra, pana obtineti o crema spumoasa.
La final adaugati vanilia.
Daca blatul nu este drept deasupra, il nivelati.
Il asezati pe un platou si il insiropati cu siropul oprit.
Crema o puneti intr-un pos cu dui si o puneti peste blat, facand niste moate.
Acum, cu grija, luati felie cu felie baclavaua si o asezati deasupra, exact asa cum le luati, una dupa alta, nu schimbati ordinea. Eu desi le-am asezat asa, tot mi-a ramas o felie, trebuia sa le inghesui mai tare, dar nu aratau prea bine.
Deasupra decorati cu bucati de fistic si petale de trandafir comestibil.
Dati tortul la rece circa o ora, apoi puteti portiona si servi.
Pofta buna!