marți, 27 octombrie 2020

Briose cu sunca si cascaval

 
Bune reci sau calde, de luat la pachet, de servit in orice moment al zilei! Se fac atat de simplu, incant este o joaca prepararea acestor briose. Merg foarte bine chiar si pe un platou cu gustari, trebuie doar sa le taiati felii! Poate le incercati si voi, cand nu doriti sa pregatiti ceva complicat!

Ingrediente:

  • 4 oua
  • 60 ml ulei
  • 250 gr iaurt
  • 9 linguri faina
  • 150 gr cascaval
  • 200 gr sunca
  • 5 linguri boabe de porumb
  • 2-3 crengute patrunjel verde (sau mai mult daca aveti)
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita rasa praf de copt
Mod de preparare:
Cascavalul il taiati cubulete, la fel si sunca.
Patrunjelul verde il tocati marunt
Mixati ouale spuma cu putina sare.
Adaugati uleiul, apoi iaurtul.
Puneti faina cernuta impreuna cu praful de copt, le incorporati bine.
Adaugati patrunjelul, cascavalul, sunca si le amestecati cu o lingura/paleta.
La final adaugati si boabele de porumb.
Pregatiti niste forme de briose sau o tava cu hartiute.
Puneti compozitie in ele, dar nu le umpleti mai mult de 3/4.
Incingeti cuptorul, la 180 de grade.
Introduceti briosele, pentru 30-35 de minute, pana au o culoare aurie.
Faceti testul cu  scobitoarea (aveti grija, daca nimeriti cascaval, o sa vi se para necoapte) si cand sunt gata, le scoateti din cuptor.
Le lasati sa se racoreasca putin, apoi pot fi servite.
Merg foarte bine cu o cana de lapte, iaurt sau chiar cu o rosie taiata si presarata cu putina sare.
Pofta buna!
Din aceasta cantitate mi-au iesit 11 briose mai mari.