marți, 31 mai 2016

Ciorba de loboda cu cartofi si smantana

Noi suntem fani ciorbe, in special eu si mama! Ciorba aceasta, in sezonul asta, ne-o pregatea mereu mama si o mancam cu atata placere atunci cand eram copii, la fel si acum. Profitam de legumele prospete, de loboda si pregatim o data la cateva zile o asa bunatate de ciorbita. Daca renuntati la smantana, este perfecta si pentru zilele de post!

Ingrediente:
  • 5-6 cartofi potriviti
  • 1 morcov
  • 1 ardei kapia
  • 2 cepe verzi
  • 250 gr rosii decojite in suc de rosii
  • 1 bucata mica de pastarnac
  • 1/2 legatura patrunjel verde
  • 3 crengute marar verde
  • 1 mana plina de loboda rosie
  • 3 crengute leustean verde
  • sare
  • piper
  • 4 linguri pline cu smantana de tara
  • 500 ml bors 
Mod de preparare:
Curatam cartofii, ii spalam si ii taiem cuburi potrivite.
Morcovul il decojim, il facem cubulete, ardeiul kapia il curatam de cotor si seminte, il taiem bucatele.
Ceapa verde o curatam, o taiem rondele, pastarnacul curatat il dam pe razatoarea cu ochiuri mari.
Rosiile decojite le tocam.
Patrunjelul si mararul verde, le tocam, dar indepartam coditele.
Loboda, o luam frunza cu frunza, apoi o tocam, dar nu foarte marunt.
Intr-o oala punem cam 4-5 litri de apa si cartofii.
Transferam totul pe foc, adaugam ceapa verde, morcovul, ardeiul kapia, pastarnacul.
Lasam sa dea cateva clocote, apoi punem patrunjelul si mararul.
Condimentam cu sare si piper, punem un capac si lasam sa fiarba la foc potrivit.
Dupa ce au fiert mai bine de jumatate legumele, adaugam rosiile decojite si loboda.
Lasam sa mai clocteasca pana sunt bine patrunse toate.
Borsul il punem fierbinte in oala. Lasam sa fiarba 2-3 minute.
Dam focul la mic, punem smantana si mai dam 3-4 clocote, atat.
Tragem oala de pe foc, presaram leusteanul verde tocat, acoperim oala pentru 10 minute.
Servim ciorbita calda, cu un ardei iute, o ceapa verde si ce va mai place.
Cui ii place cu mai multa smantana, mai puneti in timpul servirii.








Provocarea Misterioasa a lunii iunie 2016

Este pentru prima data cand sunt gazda unei provocari asa frumoase. O provocare culinara nu are cum sa nu ma incante.
Cand mi-a propus Laurici (Laura's sweets) nu m-am gandit sa refuz, dar am fost putin sceptica ca nu stiam exact ce trebuie sa fac, sa nu dau cu batul in balta. Insa fetele au zis repede ca ma ajuta daca e ceva ce nu stiu, asa ca nu am mai stat pe ganduri si am acceptat cu drag sa gazduiesc luna aceasta Provocarea Misterioasa.
Suntem in luna iunie, sau ciresar cum i se mai zice si m-am gandit eu, ca ingredientul vedeta, sa fie CIRESELE... Sper sa va placa la fel de mult cum imi plac si mie!
Nu stiu daca doriti, desi as fi incantata sa aveti un raspuns pozitiv la aceasta provocare si sa pregatim: tarte, cheesecake-uri coapte/la rece/la pahar, torturi, checuri, inghetate si tot ce va mai place cu cirese! Ce spuneti, acceptati?
Acum sa nu credeti ca trebuie sa faceti ceva folosind doar cirese, ca zau nu stiu daca v-ar iesi :))))
Iata lista de ingrediente ce o propun eu pentru voi:

  • Ciresele, care sunt vedetele;
  • ciocolata alba;
  • crema de branza/ branza de vaci/ urda;
  • piscoturi/ biscuiti;
  • arahide/ alune/ migdale/ fistic;
  • menta verde;
  • oua;
  • lapte;
  • unt;
  • faina;
  • zahar/ indulcitor;
  • amaretto;
  • cacao;
  • esente, praf de copt si alte mirodenii de genul asta.
Ce trebuie sa faceti? Simplu:
-pregatiti o reteta cu ingredientele de mai sus (cateva sau toate, obligatoriu este ingredientul vedeta)
-postati reteta la voi pe blog
-in introducere faceti trimitere cu link spre aceasta provocare si link spre pagina care gazduieste provocarea.
Ce spuneti, veniti si voi cu o reteta? Haideti, este timp si provocarea este asa dulce si frumoasa!
Eu va astept cu tot dragul!