luni, 25 noiembrie 2019

Rulada din cotlet cu ciuperci si bacon

Ruladele din carne sunt minunate pentru mese festive, sarbatori sau chiar si pentru cei dragi din familie, intr-o zi oarecare. Inlocuiesc cu brio fripturile, sunt delicioase cu diferite piureuri, sosuri, muraturi sau dulceata de ardei iuti, pot fi luate la pachet, servite calde, dar si reci. Ne plac mult aceste rulade si le pregatim ori de cate ori avem ocazia.

Ingrediente:
  • 1 cotlet de circa 1.5 kg
  • 200 gr ciuperci din conserva
  • 100 gr bacon cubulete
  • 150 gr mozzarella
  • 1 gogosar
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • oregano uscat
  • 1 lingura plina mustar dijon
  • 3 linguri ketchup dulce de casa
  • 1 lingura crema de otet balsamic
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingura sos de soia
  • 3 catei de usturoi
  • 2-3 linguri pasta de tomate
Mod de preparare:
Spalati cotletul, il stergeti cu niste servetele.
Il subtiati usor cu un cutit, pana obtineti un dreptunghi, apoi il bateti cu un ciocan de snitele, dar aveti grija sa nu il rupeti.
Ciupercile le spalati, le puneti la scurs intr-o sita.
Mozzarella o taiati de grosimea unui deget, gogosarul il taiati fasii.
Presarati sare, piper, boia si oregano pe cotlet.
Asezati ciupercile, gogosarii, baconul si mozzarella.
Rulati cat mai strans, legati rulada fie cu snur din silicon, fie cu ata speciala pentru bucatarie. 
La capete puneti scobitori daca este nevoie.
Intr-un vas puneti usturoiul tocat marunt.
Adaugati mustarul, ketchup-ul, crema de otet balsamic, sosul de soia, sare, piper, oregano, uleiul de masline, iar cu acest amestec masati rulada usor, pe toate partile.
O asezati intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Pasta de tomate o amestecati cu 3/4 de cana cu apa, o turnati in tava.
Acoperiti cu staniol, introduceti rulada in cuptorul incins, la 190 de grade, pentru o ora si 30 de minute.
Dupa acest timp, scoateti staniolul si mai lasati cam 30 de minute rulada descoperita.
O mai stropiti din cand in cand cu sosul din tava.
Cand este gata, o scoateti din cuptor si o asezati pe un platou.
Sosul din tava, il strecurati si il serviti cu rulada feliata.
Daca doriti sa fie mai gros sosul, il puteti pune pe foc si adaugati putin amidon, dar este alegerea voastra.
Incercati reteta si o sa vedeti cat este de apetisanta!
Sa aveti pofta!