sâmbătă, 3 octombrie 2015

Prajitura cu mere si budinca de vanilie

De multisor imi umbla pirn minte aceasta reteta si uite ca i-a venit randul. Aveam ceva mere prin casa care cereau sa fie puse intr-un desert si uite ca s-au nimerit tocmai la aceasta prajitura, cu care am mai cucerit din nou cateva inimi, inimi ce le-am mai cucerit si alta data :)

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 6 linguri ulei
  • 6 linguri apa minerala
  • 9 linguri faina
  • 2 lingurite praf de copt
  • 2 lingurite esenta de vanilie
  • un praf de sare
Pentru umplutura de mere:
  • 1,5 kg mere
  • 1 cub de unt
  • 2-3 linguri zahar
  • 1 lingurita scortisoara
Pentru budinca:
  • 800 ml lapte
  • 8 linguri zahar
  • 7 linguri amidon
  • 150 gr unt de 80% grasime
  • 1 pastaie de vanilie
Mod de preparare:
Incepem cu merele:
Spalam merele, le decojim si le trecem prin razatoarea cu ochiuri mari.
Punem o tigaie pe foc, punem in ea untul, merele scurse de zeama si zaharul.
Le lasam circa 10 minute pe foc, timp in care mai invartim in ele.
La final le aromatizam cu scortisoara, le tragem de pe foc si le lasam sa se raceasca.
Blatul:
Mixam galbenusurile spuma cu zaharul, adaugam uleiul si apa minerala.
Punem praful de copt, vanilia si la final faina cernuta.
Albusurile le batem spuma cu un praf de sare, le incorporam cu o paleta in compozitia de galbenusuri.

Tapetam o tava de 37/24 cm cu hartie de copt.
Turnam jumatate din compozitia de blat, o punem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita pentru 10 minute.
O scoatem dupa acest timp, punem umplutura de mere si le nivelam.
Turnam restul de compozitie de blat, o intindem cu o paleta, o bagam iar in cuptor pana se rumeneaste prajitura deasupra si este coapta (facem testul cu scobitoarea).

Cand este gata, o scoatem din cuptor si o lasam sa se raceasca.
Budinca:
Intr-un bol amestecam zaharul, putin din lapte, amidonul, pana ce, acesta din urma se dizolva foarte bine.
Scoatem semintele din pastaia de vanilie, le amestecam cu amidonul.
Restul de lapte il punem la fiert cu pastaia de vanilie.
Cand da in clocot, dam focul la mic, scoatem pastaia de vanilie si turnam amestecul cu amidon.
Amestecam continuu pana se ingroasa ca o budinca.
Dam deoparte, lasam sa se raceasca.
Cand s-a racit, punem untul de la temperatura camerei, mixam pana il incorporam bine.

Peste prajitura rece punem budinca si o nivelam.
Dam la rece 3-4 ore, apoi o portionam si servim.
Pofta buna!