vineri, 29 martie 2024

Crepes Suzette

 
De mult timp visez la aceste clatite frantuzesti in sos de portocale, dar habar nu am de ce nu le-am pregatit pana acum. Insa de aceasta data, cand am cumparat portocale, am vazut ca sunt foarte zemoase, asa ca a fost momentul perfect pentru ele. Nu e ca si cum as fi pregatit cel mai elaborat desert, dar va spun sincer, dementiale au iesit, nu ma mai saturam de ele. Clatitele faine, iar sosul asta divin de portocale, cu putin amaretto, m-au uns pe suflet, mi-au incantat papilele. De acum, cand mai nimeresc portocale bune, fac repede si cateva clatite din astea neaparat!

Ingrediente:

Pentru clatite (12 bucati, de 24 cm):

  • 3 oua
  • 200 ml lapte
  • 150 ml apa minerala
  • 170 gr faina
  • 2 linguri indulcitor ( sau 3 linguri zahar)
  • 30 ml ulei
  • vanilie
  • coaja rasa de portocala
  • 1 lingurita praf de copt
Pentru sosul de portocale:
  • 60 gr unt
  • 250 ml suc proaspat de portocale
  • 2 linguri indulcitor gold (sau 3 linguri zahar brun)
  • 3-4 linguri amaretto (il excludeti daca servesc si copiii)
  • 1 lingura coaja rasa de portocala
  • vanilie
Mod de preparare:
Clatitele:
Intr-un bol puneti ouale, presarati un praf de sare, puneti indulcitorul si mixati bine.
Adaugati uleiul, laptele, apa minerala si amestecati.
Puneti praful de copt, vanilia, coaja rasa de portocale, iar la final incorporati faina cernuta, treptat.

Pregatiti o tigaie, o ungeti cu o pensula cu putin ulei, o puneti la incins.
Puneti cate un polonic potrivit din compozite, coaceti clatitele la foc mediu spre mic.
Le puneti pe un platou si procedati la fel pana terminati toata compozitia.

Sosul de portocale:
Intr-o tigaie puneti untul si indulcitorul, le transferati pe foc.
Lasati sa se topeasca untul si indulcitorul, turnati sucul de portocale, puneti coaja rasa de portocala si o lingurita de vanilie.
Trebuie sa fiarba cam 2 minute, apoi puneti amaretto si flambati (eu am trecut peste flambare).
Lasati sa fiarba putin sa se evapore alcoolul, apoi dati focul la mic.

Puneti cate o clatita, o impaturiti, adaugati alta si tot asa, in functie de cate va incap in tigaie.

Lasati sa dea cateva clocote, ca sa intre sosul in clatite, apoi le scoateti cu o paleta pe un platou.
Procedati la fel si cu celelalte clatite.
Le serviti simple, pudrate cu indulcitor (zahar), felii de portocale proaspete.
Pofta buna! 







vineri, 22 martie 2024

Tarta cu urzici de post

 
Stiti cumva cand vine soarele si vremea buna, sa fac si eu niste poze mai bune pe lumina naturala? Pana aflu, ma multumesc cu astea, mai intunecate, la fel cum este si afara. Dar pana una alta, vin cu o reteta buna, buna cu urzici, daca tot a cules mama de la tara si mi le-a adus sa le pregatesc. Desi am vrut sa fac o tocanita cu mamaliga, m-am sucit repede si am optat pentru o tarta, ca nu aveam chiar foarte multe. Cica a iesit grozava, cel putin asa au zis cei care au mancat din ea, deci ii cred pe ei. Cu siguranta se poate face cu spanac, ca acesta il gasiti mai mereu sau stevie, daca va place. Daca va face cu ochiul, o puteti pune in practica si voi in acest post.

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 100 ml apa minerala
  • 50 ml ulei
  • 1 lingurita praf de copt
  • 200 gr faina
  • un praf de sare
Pentru umplutura de urzici: 
  • 200 gr urzici proaspete curatate (puteti pune 300 gr daca aveti )
  • 3 cepe verzi mici
  • 1 lingura ulei de masline
  • 100 ml smantana vegetala
  • 70 gr parmezan vegetal (sau alta branza vegetala)
  • 5 rosii cherry
  • 1 lingurita amidon
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat
Mod de preparare:
Incepeti cu pregatirea umpluturei, ca sa se racoreasca putin cat faceti aluatul.
Urzicile curatate le spalati bine, in multe ape.
Intr-o oala puneti apa cu putina sare, o transferati pe foc.
Cand clocoteste, dati drumul urzicilor si le fierbeti 5 minute.
Dupa acest timp, rasturnati totul intr-o strecuratoare, lasati 3-4 minute sa se racoreasca, cat sa nu fie prea fierbinti.
Le tocati marunt.
Ceapa verde o taiati rondele.
Puneti o tigaie pe foc, puneti uleiul, ceapa verde si urzicile tocate.
Le sotati la foc mic, pana scade tot lichidul.
Amestecati smantana cu amidonul, rasturnati peste urzici.
Amestecati presarati piper, trebuie sa se ingroasa putin.
Dati deoparte de pe foc, radeti parmezanul si il adaugati peste, invartiti sa se incorporeze. Gustati daca mai trebuie sare.
Lasati sa se racoreasca, nu trebuie sa fie rece in totalitate.

Aluatul:
Intr-un bol puneti apa minerala cu praful de copt, sarea si uleiul.
Adaugati faina cernuta treptat, amestecati la inceput cu lingura, iar cand se ingroasa, framantati cu mana.

Presarati putina faina pe masa de lucru, intindeti o foaie dreptunghiulara, pentru o tava de 35/11 cm.
Asezati foaia in tava, apasati cu degetele, surplusul din afara il indepartati.
Intepati aluatul cu furculita, puneti umpluta de urzici si o nivelati.
Rosiile cherry le taiati felii si le asezati deasupra, iar peste, presarati putin busuioc uscat.

Dati tarta in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 35 de minute.
Cand este gata, o scoateti din cuptor, o lasati sa se racoreasca putin, apoi o portionati si serviti.
Pofta buna! 






luni, 18 martie 2024

Alba ca zapada de post

 
Am inceput postul cu una din prajiturile mele preferate inca din copilarie, alba ca zapada. Stiam ca o sa am musafiri care postesc, asa ca am zis ca o astfel de prajitura ar fi grozava. Cand am portionat-o sa ii fac poze, am mancat 4 bucati fara sa respir, atat de mult o ador! Si as mai fi mancat! 😄😄😄 A iesit minunat de buna, foile s-au inmuiat perfect si cel mai mult, m-am bucurat, ca am gasit unt vegan (o sa pun o poza cu el) pe care l-am folosit la crema, dar voi puteti folosi margarina daca doriti. E adevarat ca untul vegan e mai costisitor putin, dar am preferat asa, pentru ca stiu ca fac o tava de prajitura, o impart cu cei dragi, avem si noi cam o saptamana ce servi din ea cate 1-2 bucati si prefer sa fie cat mai buna, cu ingrediente cat mai de calitate. Ca sa nu mai zic ca am folosit si indulcitor natural in loc de zahar. Este senzationala si o puteti pregati si voi in post, mai ales daca aveti vreo aniversare sau ceva musafiri. 

Ingrediente:

Pentru foi (4 bucati, tava de 34/36 cm):

  • 200 ml apa minerala
  • 180 ml ulei
  • 100 gr indulcitor pulbere (sau 120-150 gr zahar)
  • 600 gr faina
  • 1 pliculet amoniac
  • 2 linguri otet
  • vanilie
Pentru crema:
  • 1 litru lapte de soia fara zahar
  • 8 linguri indulcitor pulbere (sau 8-10 linguri zahar)
  • 10 linguri amidon
  • 200 gr unt vegan (sau margarina la pachet)
  • coaja rasa de la o lamaie mare
  • zeama de la o lamaie mare
  • 1 lingurita vanilie
  • indulcitor pudra cu vanilie pentru pudrat
Mod de preparare:
Foile:
Intr-un ibric puneti indulcitorul cu 50 ml de apa minerala.
Il transferati pe foc, amestecati pana indulcitorul s-a dizolvat de tot.
Dati deoparte, lasati siropul sa se racoreasca.
Intr-un bol puneti restul de apa minerala, uleiul si siropul racorit.
Amoniacul il stingeti cu otetul, il turnati peste lichide.
Presarati un praf de sare, puneti si vanilia.
Amestecati, apoi incepeti si incorporati faina cernuta.
Trebuie sa obtineti un aluat nelipicios, dar maleabil, usor de lucrat.

Acesta il impartiti in 4 bucati.
Presarati faina pe masa de lucru, intindeti o foie subtire.
O asezati pe dosul tavii, presarata cu putina faina.
O coaceti in cuptorul incins, la 180 de grade, 7-8 minute, pana devine usor aurie pe margini. 
Poate la voi se vor coace in 10 minute, tava ce am folosit-o eu, cand se incinge, rumeneste mai tare, fiind mai groasa, deci la mine 7-8 minute au fost suficiente.
Scoateti foaia coapta, treceti usor cu un cutit pe sub ea, o asezati pe o hartie de copt.
Procedati la fel si cu celelalte foi.
Le lasati sa se raceasca.

Crema:
Intr-o cratita puneti laptele de soia, amidonul si indulcitorul.
Le transferati pe foc, focul sa fie la mic, invartiti mereu cu telul, pana crema se ingroasa.
O dati deoparte cand este gata, o acoperiti cu folie si o lasati sa se raceasca.
Untul de la temperatura camerei il mixati usor.

Mixati crema rece, apoi o puneti peste unt si le mixati impreuna, pana obtineti o crema spumoasa.
La final incorporati zeama si coaja rasa de lamaie, dar si vanilia.

Asezati prima foaie pe tava, pe hartie de copt, puneti o treime din crema, o intindeti.
Apoi iar foaie, iar o treime din crema, iar foaie, iar o treime din crema si ultima foaie.

Apasati usor cu mana, inveliti prajitura in folie si o dati la rece peste noapte. Eu am lasat-o o zi si jumatate pana am taiat-o.
Deasupra asezati o greutate, eu am pus un tocator foarte greu.
O scoateti de la rece, o portionati, o pudrati cu indulcitor cu vanilie si serviti.
Pofta buna! 








marți, 12 martie 2024

Spanakopita, placinta sarata cu spanac si branza


 A venit primavara, a inceput sezonul verdeturilor si ne bucuram de ele. Eu nu mananc spanac, urzici, leurda, insa ai mei da si profit sa le pregatesc lor diverse bunatati cu ele, macar ei sa beneficieze de vitaminele ce le ofera toate aceste verdeturi. Aceasta placinta este simpla, se face rapid, se poate servi calda, rece, cu ceva alaturi, in functie de preferintele fiecaruia. Daca sunteti fani spanac, o sa fiti foarte incantati de reteta!

Ingrediente:

  • 3 cepe verzi
  • 1 catel de usturoi ( sau 3-4 bucati de usturoi verde)
  • 450 gr spanac tocat
  • 4 oua
  • 300 gr feta (sau telemea)
  • 400 gr foi proaspete de placinta
  • 5-6 linguri ulei
  • sare
  • piper
  • 1 ou pentru uns
Mod de preparare:
Ceapa verde o taiati rondele, iar usturoiul il zdrobiti.
Intr-o tigaie puneti o lingura de ulei, transferati totul pe foc.
Puneti ceapa verde cu usturoiul, le sotati la foc mic 1-2 minute, apoi adaugati spanacul.
Spanacul folosit de mine era decongelat, dar daca nu are deloc zeama al vostru, puneti putina apa calda.
Presarati sare si piper, lasati sa scada la foc potrivit, sa nu mai ramana deloc lichid, apoi il dati deoparte.
Il lasati vreo 20 de minute la racorit.
Intr-un bol bateti spuma ouale cu sare si piper (atentie la cantitatea de sare, pentru ca branza este sarata).
Branza feta, o dati pe razatoarea mare, o amestecati cu ouale.
Adaugati spanacul racorit, amestecati si obtineti umplutura pentru placinta.
Puneti hartie de copt intr-o tava de 24/37 cm.
Asezati jumatate din foile de placinte, unse cu pensonul cu ulei intre ele.
Turnati umplutura si o nivelati.
Asezati restul de foi de placinte si la fel, nu uitati sa le ungeti cu ulei pe fiecare, doar cea de deasupra nu o ungeti.
Marginile de foi le puteti indeparta, eu le-am lasat asa. 
Bateti spuma un ou si cu un penson ungeti bine deasupra.

Introduceti placinta in cuptorul incins la 180 de grade pentru 20 de minute, apoi inca 10-15 minute la 160 de grade.
Cand este frumos rumenita, scoateti placinta din cuptor.
O lasati putin sa se racoreasca, apoi puteti portiona si servi.

Daca o taiati fierbinte se va mai sfarama, dar daca pofta e mare, e bine si asa.
Pofta buna! 









miercuri, 6 martie 2024

Tiramisu cu fistic

 
De ceva timp visam la un tiramisu cu fistic, dar cand aveam mascarpone, mereu se nimerea sa pregatesc altceva si iar amanam aceasta reteta. De aceasta data mi-am luat piscoturi, mascarpone si am zis ca acesta va fi desertul din week-end. Am facut o crema super delicioasa, aerata, cu indulcitor de aceasta data (daca ma mobilizam sa fac si piscoturile in casa cu indulcitor, aveam un desert 100% fara zahar), am asezat straturi, straturi, am lasat peste noapte in frigider si a iesit o minunatie. Un deliciu, curcubeu pe cerul gurii. Imi pare rau ca piscoturile de la baza le-am inmuiat putin mai mult in cafea, dar data viitoare voi fi mai atenta. Oricum e un desert de servit, atunci cand vreti un rasfat. Eu din acesta cantitate am facut o tava rotunda de 23 cm si o caserola de unica folosinta potrivita (asta a fost pentru daruit). Daca il faceti pentru voi, folositi o tava rotunda de 26 cm sau alt vas.

Ingrediente:

  • 30 de piscoturi
  • 500 gr mascarpone
  • 150 m smantana pentru frisca
  • 4 galbenusuri 
  • 120 gr indulcitor pudra (sau 120 gr zahar tos, mai mult daca vreti mai dulce)
  • 1 lingurita vanilie
  • 4 linguri pline cu unt de fistic fara zahar
  • 400 ml cafea pregatita fara zahar (a mea a fost si fara cofeina)
  • 5-6 linguri amaretto (sau lichior de fistic)
  • 3 linguri fistic maruntit
  • 50 gr fistic macinat pentru decor
Mod de preparare:
Intr-un bol de inox mixati galbenusurile cu 120 gr indulcitor pudra.
Il puneti pe baie de aburi, invartiti mereu cu un tel. Dupa circa 4 minute dati deoparte vasul, acoperiti cu folie crema si o lasati sa se raceasca. 
Daca folositi zahar, puteti lasa pe baie de aburi pana zaharul este complet dizolvat, indulcitorul dupa 5 minute se poate recristaliza.
Mascarponele il mixati cu crema rece de galbenusuri, la viteza medie.
Adaugati smantana pentru frisca, vanilia, mixati pana obtineti o crema spumoasa.
La final puneti untul de fistic si mai mixati circa 1 minut.

Adaugati si 3 linguri de fistic maruntit in crema.
Amestecati cafeaua cu amaretto. Daca servesc si copii din desert, renuntati la cafea si alcool, insiropati cu ciocolata calda, un sirop de vanilie sau ce doriti.
Puneti un inel detasabil de 26 cm pe un platou.
Treceti din piscoturi usor prin cafea, le asezati unul langa altul, iar unde raman spatii, puneti bucatele.

Asezati un strat generos de crema si o nivelati.
Puneti iar piscoturi insiropate si restul de crema.

Nivelati, iar deasupra presarati fisticul macinat.
Dati la rece peste noapte sau macar 3-4 ore.
Treceti usor cu un cutit pe langa inelul detasabil si il indepartati.
Portionati si serviti.
Pofta buna! 







sâmbătă, 2 martie 2024

Negresa cu oreo

Aveti pofta de o negresa rapida si super buna? Incercati aceasta reteta, o sa va placa mult! Cativa biscuiti oreo au facut sa fie super delicioasa prajitura! Daca tot se apropie luna martie, o puteti pregati, portiona si oferi in dar mamelor, femeilor dragi din viata voastra, prietenelor, colegelor! Nu e nimic sofisticat, dar este prea buna, sincer va spun!

Ingrediente:
  • 3 oua mari
  • 120 gr zahar brut
  • 120 gr unt de la temperatura camerei
  • 30 ml ulei
  • 70 ml lapte
  • 60 gr cacao
  • 180 gr faina
  • 1 lingura praf de copt
  • 2 lingurite esenta de rom
  • 100 gr mini oreo (puteti folosi si oreo normali si ii rupeti bucatele)
Mod de preparare:
Mixati untul cu zaharul brut si un praf de sare, pana devine spuma.
Adaugati cate un ou, mixati dupa fiecare, pana este bine incorporat.
Adaugati laptele, uleiul si esenta.
Cerneti faina cu praful de copt si cacaoa.
Incepeti si le incorporati in compotzitia de mai sus, in doua transe, mixand usor.

La final puneti jumatate din mini oreo, amestecati cu o paleta de silicon.
Tapetati cu hartie de copt o tava rounda de 26 cm. Daca doriti sa va iese mai inalta prajitura, folositi o tava mai mica.
Turnati compozitia si o nivelati.
Deasupra, asezati restul de oreo din loc in loc, intregi, dar si bucatele.

Introduceti negresa in cuptorul incins, la 170 de grade, pentru 30-35 de minute.
Faceti testul cu scobitoarea si daca este gata, o scoateti din cuptor.

O lasati sa se raceasca, o portionati si serviti.
Pofta buna!