Ingrediente:
- 500 gr ciuperci mai maricele
- 1 morcov
- 1 ceapa
- 6 rosii cherry
- 150 gr rosii decojite (eu am folosit de la Sun Food)
- 1 cutie hering in ulei
- sare
- piper
- 2 linguri ulei
- 4 crengute patrunjel verde
- 1 lingura sos de legume
- 1 lingurita rasa ierburi de provence
Mod de preparare:
Ceapa o curatam, o tocam marunt, morcovul il decojim si il facem cubulete.
Rosiile cherry le taiem in sferturi iar cele decojite le tocam.
Intr-o tigaie punem uleiul, ceapa, morcovul si rosiile cherry, le inabusim 2-3 minute.
Maruntim si cateva codite si le adaugam.
Punem 3/4 de cana de apa, lasam sa scada la foc potrivit.
Cand a scazut pe jumatate, punem rosiile decojite si sosul de legume.
Dupa ce a scazut bine lichidul, tragem tigaia de pe foc, presaram sare si piper.
Bucatile de hering le scurgem de ulei, le tamponam cu niste servetele si le taiem bucatele.
Punem pestele peste legumele scazute, dar si patrunjelul verde tocat.
Asezam ciupercile intr-o tava tapetata cu hartie de copt, le umplem.
Presaram ierburi de provence si turnam putina apa in tava.
Bagam ciupercile in cuptorul incins, la o temperatura potrivita pentru 40-50 de minute.
Cand sunt gata, le scoatem din cuptor, le asezam pe un platou si servim!
Pofta buna!
PS: Daca nu le faceti pentru zilele in care este post si dezlegare la peste, puteti adauga si un ou in umplutura!