sâmbătă, 8 februarie 2014

Rulada de porc cu ciuperci

Maine este duminica asa ca va las pentru pranz un preparat apetisant de o sa va lingeti pe degete, pe cuvant de moldoveanca ;). O rulada frageda de porc cu ciuperci si alte legume. Sper sa va placa!

Ingrediente:
  • 1 bucata pulpa de porc dezosata
  • 1 cutie ciuperci taiate (eu am folosit de la Sun Food)
  • 2 morcovi lunguieti
  • 1 ardei rosu
  • 6 felii muschi file
  • 1 ceapa + 1 mai mica
  • 150 gr cascaval
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita vegeta
  • 1 cana suc de rosii de casa
  • 3/4 cana de vin
  • 4 catei de usturoi
  • 1 lingurita patrunjel uscat
  • 1 lingurita boia de ardei dulce
  • 3 linguri ulei
 Mod de preparare:
Curatam ceapa mai mare, o tocam, iar ciupercile le scurgem de zeama si le spalam.
Incingem uleiul intr-o tigaie, punem ceapa, ciupercile si le inabusim putin.
Presaram peste ele sare, piper si cand sunt gata tragem tigaia de pe foc.


Morcovul il curatam apoi il fierbem 5 minute.
Ardeiul rosu il curatam de seminte si il taiem fasii lungi.
Cascavalul il taiem jumatate fasii cat un deget iar restulul il dam pe razatoarea cea mica.
Luam bucata de carne, o spalam, cu un cutit o subtiem putin apoi o batem cu un ciocan de snitele dar nu foarte tare pentru a nu se rupe.
Se condimenteaza cu sare, piper, boia de ardei dulce si lingurita de vegeta pe ambele parti.
Pe mijlocul bucatei de carne punem morcovii in lung, iar pe de-o parte si alta asezam muschiul file.
Peste punem ciupercile sotate si le nivelam, fasii de ardei rosu, fasii de cascaval iar deasupra cascavalul ras.



Pornim dintr-un capat si rulam cat mai strans pentru a nu iesi legumele din ea.
O legam fie cu snururi de silicon, fie o prindem cu multe scobitori si o asezam intr-o tava de cuptor.
Intr-un vas amestecam sucul de rosii, vinul, sare, piper, boia de ardei dulce, patrunjelul uscat si putina apa.
Tot acest amestec il turnam peste rulada.
Curatam usturoiul, il taiem bucatele, il imprastiem in tava, iar ceapa mica o curatam, o tocam si  punem deasupra.
Mai punem fasii de ardei si alte legume daca doriti.


Acoperim tava cu staniol, o introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, o ora si 40 de minute.
Dupa acest timp descoprim tava si o mai lasam 30-40 de minute, insa din 10 in 10 minute stropim rulada cu zeama din tava.
Cand este gata o scoatem, o lasam putin sa se racoreasca apoi putem servi.


Pot sa va zic ca a iesit o super bunatate! Este grozava si pentru mese festive!