miercuri, 17 octombrie 2012

Muschi umplut cu legume si ghebe

Un muschi absolut delicios si potrivit pentru acest sezon.Plin de savoare, arome si cu un gust imbatator.

Ingrediente:
  • 1 bucata muschi de porc 1 kg si 700 gr
  • 2 morcovi
  • 1 ardei galben
  • 1 ardei kapia
  • 1 castron plin cu ghebe
  • 1 ceapa mica
  • 180 cascaval afumat Delacao
  •  sare
  • piper
  • 1 lingurita paprika iute
  • cimbru uscat
  • busuioc uscat
  • oregano uscat
  •  1 cutie rosii in suc propriu
  • 1 cana vin
  • 6 catei usturoi
Mod de preparare:
Ghebele le spalam foarte bine in multe ape si le fierbem cam 20 de minute.
Le scurgem apoi de apa, le lasam sa se racoreasca si le taiem dar nu foarte marunt.
Muschiul de porc il spalam si il tamponam cu un servet.
Il taiem in doua apoi batem ambele bucati foarte bine cu ciocanul de snitele. Daca este prea gros, puteti mai intai sa il subtiati cu un cutit.
Ardeiul galben si kapia il spalam, le scoatem cotorul si toate semintele apoi ii taiem fasii subtiri.
Curatam morcovii, ii spalam si tot fasii ii facem.
Ceapa o curatam si o taiem rondele.
Cascavalul il taiem fasii mai grosute.
Condimentam fiecare bucata de carne batuta cu sare, piper si putina paprika iute.
Asezam bucati de ceapa, ardei, morcov, ghebe si cascaval.

Rulam fiecare in parte cat mai strans si ii legam cu snururi de silicon, dar daca nu aveti prindeti bine cu scobitori.
Ambele rulade le asezam intr-o tava de aragaz.
Rosiile le facem cubulete si le punem intr-un bol cu tot cu cu sucul lor.
Peste punem vinul, oregano, busuioc, cimbru, sare, piper si 1/2 cana cu apa.
Amestecam bine apoi turnam totul in tava peste rulade.
Daca va mai raman legume din cele taiate le dati drumul in tava.
Curatam usturoiul, il taiem feliute si il punem printre rulade.

Acoperim tava cu staniol si o dam in cuptorul incins pentru vreo doua ore.
In acest timp, mai descoperiti si stropiti-le cu sosul format.
La sfarsit, 15 minute lasam descoperit totul pentru a se rumeni frumos.
Cand este gata scoatem sa se racoreaca putin, apoi servim.
Alaturi de niste gogosari in sos merge foarte, foarte bine.
Sa aveti pofta mare!