sâmbătă, 19 septembrie 2015

Prajitura cu mere, pere, frisca si caramel

O prajitura simpla, in care aromele se imbina atat de armonios, sublim, completand perfect aceste zile insorite de toamna...

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 4 mere
  • 2 pere
  • 5 oua
  • 5 linguri zahar
  • 4 linguri apa rece
  • 4 linguri ulei
  • 7 linguri faina
  • 1 lingurita cu varf praf de copt
  • 1 lingurita rasa scortisoara
  • 1 lingura unt
  • 1 pliculet zahar vanilat
  • 2 lingurite esenta de vanilie
  • un praf de sare
Sosul caramel:
  • 6 linguri frisca lichida
  • 6 linguri zahar
  • 1 lingurita unt
In plus:
  • 150 ml frisca lichida
  • 150 gr smantana groasa de tara
  • 1 lingura zahar pudra
Mod de preparare:
Blatul:
Curatam merele, perele si le taiem cuburi potrivite.
Tapetam cu hartie o tava de 20/24 cm, punem fructele.
Presaram scortisoara, zaharul vanilat si punem bucatele de unt.
Le punem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pentru 15-20 de minute.
Mixam galbenusurile cu zaharul pana se albesc, adaugam uleiul si apa.
Incorporam esenta, praful de copt si faina cernuta.
Albusurile le batem spuma cu un praf de sare, le adaugam in compozitia de galbenusuri cu ajutorul unei palete.

Scoatem tava din cuptor, turnam compozitia pregatita, introducem iar in cuptor pana blatul se rumeneste si este copt, 15-20 de minute. Cand este gata, scoatem tava din cuptor, lasam prajitura sa se raceasca.
Sosul:
Intr-un tuci sau o cratita cu fundul mai gros, punem zaharul la caramelizat.
Cand prinde o culoare aurie usor inchisa, punem untul, amestecam pana se topeste, apoi adaugam frisca lichida si mai lasam pe foc 2-3 minute. Dam sosul deoparte, il lasam sa se raceasca.

Intr-un bol punem frisca lichida si smantana, ambele reci, zaharul pudra, mixam la viteza mare pana devin spuma.
Prajitura rece, o rasturnam cu fructele in sus, in tava in care am copt-o indepartand hartia de copt.

Punem frisca, o nivelam si cu un pieptan de bucatarie facem cateva valuri.

O dam la rece 1-2 ore, o portionam si turnam sos caramel pe fiecare bucata.
Sa aveti pofta!