sâmbătă, 17 iunie 2023

Prajitura cu cafea, crema de vanilie si capsuni

 
Ce sa fie, ce sa fie? Va spun eu, o nebunie de prajitura! Inca profit de capsunile delicioase si mai pregatesc deserturi savuroase. Aveam pofta de un desert cu cafea, sa fiu sincera. Am zis sa fie prajitura cu cafea, cacao, poate si ceva fructe, dar ceva simplu. Ma suna mama si ma intreaba daca nu fac o prajitura pentru week-end ca mergem la tara. Ok, nu mai facem prajitura simpla, ci una cu crema. Pe parcurs m-am gandit sa ii pun si capsuni, ca doar ce cumparasem din piata. Ce nebunie a iesit! Ce perfecta a fost!

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 5 oua
  • 3 albusuri
  • 4 linguri indulcitor 1:2 (sau 8 linguri indulcitor simplu, sau 8 linguri zahar)
  • 130 gr iaurt
  • 60 ml ulei
  • 11 linguri faina
  • 2 linguri cacao
  • 1 praf de copt
  • 1 lingurita vanilie
  • 1 lingura ness (eu am foslosit fara cofeina)
  • 2 linguri lapte fierbinte
Pentru crema de vanilie:
  • 3 galbenusuri
  • 5 linguri indulcitor 1:2 (sau 10 linguri indulcitor simplu, sau 10 linguri zahar)
  • 700 ml lapte
  • 6 linguri amidon
  • 150 gr unt moale 80% grasime
  • 2 lingurite vanilie
Pentru jeleul de capsuni:
  • 300 gr capsuni
  • 1 lingura indulcitor 1:2 (sau 2 linguri indulcitor simplu, sau 2 linguri zahar)
  • 1 lingura amidon
In plus:
  • cafea pentru insiropat (fara cofeina in cazul meu)
  • 150 gr smantana pentru frisca
  • 1 lingura cu varf crema de vanilie bourbonella
  • granule de ness de pus deasupra
Mod de preparare:
Blatul:
Separati ouale.
Bateti albusurile spuma cu un praf de sare, adaugati indulcitorul si mixati pana obtineti o bezea ferma.
In alt bol amestecati galbenusurile cu uleiul, iaurtul si vanilia.
Puneti ness-ul peste laptele cald, amestecati si il turnati peste galbenusuri.
Acum adaugati faina si cacaoa cernute, apoi praful de copt.
Puneti doua linguri de bezea peste compozita de mai sus, amestecati usor cu o paleta.
Apoi adaugati jumatate din bezea, amestecati si ultima jumatate de bezea.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 24/37 cm, puneti 3/4 din compozitie si nivelati.
Introduceti blatul in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 15 minute.
Restul de compozitie o puneti intr-o tava tapetata cu hartie de copt, de 20/20 cm.
Coaceti si acest blat la 180 de grade, pentru 10 minute.
Lasati ambele blaturi sa se raceasca.
Jeleul de capsuni:
Capsunile curatate si spalate, le taiati bucati potrivite, le puneti intr-o cratita.
Le transferati pe foc, lasati sa fiarba 2-3 minute, apoi adaugati indulcitorul.
Le mai lasati 2 minute pe foc, dizolvati amidonul cu 2-3 linguri de apa rece, il turnati peste capsuni.
Amestecati totul si cand se ingroasa, dati jeleul deoparte, il lasati sa se raceasca.
Crema de vanilie:
Intr-un bol amestecati galbenusurile cu indulcitorul, amidonul si cate linguri de lapte.
Restul de lapte il puneti la fiert.
Cand da laptele in clocot, il luati de pe foc, il turnati cate putin peste compozitia de galbenusuri.
Rasturnati totul in cratita, puneti pe foc, fierbeti la foc mic crema, pana se ingroasa ca o budinca.
O acoperiti si o lasati sa se raceasca.
Untul de la temperatura camerei il mixati 1-2 minute.
Adaugati jumatate din crema rece, vanilia si mixati, apoi puneti restul de crema si mixati totul.
In tava mare in care ati copt blatul, puneti o hartie de copt, asezati foaia mare de blat.
O insiropati cu cafea, o lasati 5 minute deoparte.
Puneti cam jumatate din crema de vanilie, o nivelati, apoi cu o lingurita, puneti jeleul din loc in loc si il nivelati usor.
Acum puneti si restul de crema de vanilie, dar cu lingura si tot din loc in loc, sa acoperiti cat mai bine toate suprafata.
O nivelati usor, sa nu o amestecati cu jeleul.
Blatul mic copt, il faramitati cu mana (sau la blender) si il presarati deasupra.
Presarati si granule de ness.
Acoperiti prajitura cu folie o dati la rece, cateva ore sau peste noapte.
Smantana rece pentru frisca o mixati cu crema de vanilie (daca nu aveti crema de vanilie, puneti 2 linguri de indulcitor pudra si putina vanilie sau 2 linguri de zahar pudra vanilat).
O puneti intr-un pos si o dati la rece 30 de minute.
Scoateti prajitura de la rece si o portionati.
Deasupra puneti cate putina frisca vanilata din pos.
Pofta buna!