luni, 11 decembrie 2023

Babka, cozonac insiropat cu umplutura de ciocolata si nuci

 
O noua reteta de cozonac, Babka, cica o reteta europeana sau mai mult poloneza ar spune unii. Am auzit atatea laude despre acest cozonac insiropat, ca trebuia sa il pregatesc si eu, ca eram curioasa. Nu iese super pufos, dar e tare delicios. Puteti sa il insiropati din belsug, dar eu consider ca a fost suficient cat l-am insiropat. Am ales sa ii fac o umplutura de ciocolata si cu bucati de nuci, dar puteti opta si pentru alte optiuni. Cu siguranta o sa il mai pregatesc ca ne-a placut. In plus, am si alte idei faine pentru umplut, in special cu ceva fistic ma tenteaza sa il fac. Pana atunci va las reteta, ca se apropie sarbatorile si poate vreti sa il incercati si voi.

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 400 gr faina
  • 5 gr drojdie uscat (15 gr drojdie proaspata)
  • 80 gr zahar
  • 2 oua
  • 140 ml lapte
  • 80 gr unt
  • coaja rasa de portocala
  • 2 lingurite esenta de vanilie
Pentru umplutura:
  • 100 gr ciocolata 50% cacao
  • 40 gr unt
  • 2 linguri crema de ciocolata (optional)
  • 1 lingurita cacao
  • 100 gr miez de nuca
Pentru sirop:
  • 120 ml apa
  • 60 gr zahar brun (sau alb, puteti folosi o cantitate mai mare daca il doriti mai dulce)
  • 50 ml amaretto  (sau coniac, sau il omiteti daca servesc copiii)
  • 2 lingurite esenta de rom
Mod de preparare:
Aluatul:
Untul il scoateti din frigifer, sa fie moale cand il folositi.
Cerneti faina intr-un bol
Faceti in mijloc o gaura, puneti drojdia, o lingurita de zahar si 3-4 linguri lapte caldut. 
Amestecati usor si lasati drojdia sa se activeze, cam 15 minute.
Ouale le bateti spuma cu zaharul si un praf de sare.
Dupa ce drojdia a crescut, adaugati oaule batute cu zaharul.
Incepeti si framantati, adaugati laptele caldut, coaja rasa de portocala si vanilia.
Spre final adaugati untul moale, framantati pana este bine incorporat.
Daca vi se pare prea moale aluatul, mai adaugati 2-3 linguri de faina, eu am mai adaugat 2 linguri, pentru ca au fost ouale mai mari.
Puneti aluatul intr-un bol, il inveliti cu folie si il dati la frigider peste noapte. Este de preferat sa il framantati seara.
A doua zi, inainte sa pregatiti cozonacul, faceti umplutura:
Rupeti ciocolata bucatele si o puneti intr-un bol de inox cu untul.
Le transferati pe baie de aburi, amestecati pana ciocolata este complet topita.
O luati de pe foc, o lasati 5 minute sa se tempereze.
Adaugati cacoa, crema de ciocolata si amestecati. O lasati pe masa, pana se raceste.
Miezul de nuca il taiati bucatele.
Scoateti aluatul din frigider, presarati faina pe masa de lucru, rasturnati aluatul.
Intindeti cu sucitorul, pana obtineti un dreptunghi.
Ungeti suprafata cu umplutura de ciocolata, lasati 1 centimetru liber pe margini, apoi presarati miezul de nuca.

Rulati cat mai strans, apoi, cu un cutit bine ascutit, taiati ruloul in doua pe lungime.

Asezati fasiile cu taietura in sus si le impletiti.
Puneti hartie de copt intr-o tava de cozonac de 30/12 cm, asezati cozonacul.
Il lasati sa mai dospeasca 40-50 de minute.

Incingeti cuptorul la 170 de grade, puneti cozonacul dupa ce a dospit, pentru 40 de minute la copt.
In acest timp faceti siropul:
Intr-un ibric amestecati apa cu zaharul si esenta de rom.
Transferati pe foc si fierbeti siropul cam 3 minute, apoi il dati deoparte.
Incorporati si amaretto.
Dupa ce cozonacul s-a copt, il scoateti din cuptor si turnati peste, siropul cald.

Il lasati sa se raceasca, scoateti cozonacul din tava si il infoliati bine.
Il lasati asa pana a doua zi, abia apoi il puteti felia si servi.
Pofta buna!