sâmbătă, 25 iulie 2020

Frigarui de dovlecei cu ton

Anul acesta s-au facut foarte multi dovlcei, cel putin la noi in zona si am tot primit. Cateodata nici nu mai stiam ce sa fac cu ei, asa multi aveam. Asa ca fiind in cautare de noi retete care sa contina dovlecei, m-am oprit la aceasta, de pe blogul Laurei! Ce faine sunt si bune, perfecte pentru acest sezon. Daca nu aveti tepuse metalice, puteti folosi bete de frigarui sau puteti prinde fiecare rulou cu scobitoare si le dati asa la cuptor. Orice se poate adapta!

Ingrediente:
  • 4 dovlecei potriviti
  • 1 dovlecel mic
  • 100 gr urda
  • 3 linguri parmeza ras
  • 150 gr ton in suc propriu
  • 1 ou
  • 4-5 frunze busuioc verde
  • sare
  • piper
  • 1 lingura ulei de masline
  • 2 linguri pesmet
Mod de preparare:
Cei 4 dovlecei ii spalati, ii stergeti cu servetele si le taiati capete.
Ii taiati felii pe lung, cat mai subtiri.
Incingeti o tigaie grill, o ungeti cu un strop de ulei si rumeniti feliile de dovlecei pe ambele parti.
Le scoateti pe un platou si le lasati sa se raceasca.
Dovlecelul mic, spalat, il taiati cubulete.
Puneti o lingura de ulei de masline intr-o tigaie.
O transferati pe foc, puneti cuburile de dovlecel si un praf de sare.
Le sotati la foc mic, pana dovleceii se inmoaie. Dati deoparte sa se raceasca.
Peste cuburile de dovlecei puneti tonul scurs bine de lichid, urda faramitata cu mana, parmezanul si oul.
Busuiocul il tocati marunt, il puneti peste amestecul de mai sus, presarati sare si piper.
Luati cate o felie de dovlecel coapta, puneti cate o lingurita plina de umplutura si rulati.
Procedati asa cu toate.
Asezati pe o tava cu hartie de copt, cate 7 rulouri, unul langa altul, apoi infingeti usor tepusele, pana obtineti frigaruile.
Le presarati deasupra cu pesmet.
Le introduceti in cuptorul incins, la 200 de grade, pentru 15 minute.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor si le lasati putin sa se racoreaca.
Sunt gata pentru a fi servite.
Sa aveti pofta!