luni, 15 aprilie 2019

Rulada de biscuiti cu unt de arahide si sos de visine cu afine

Aveam un chef nebun sa mananc ceva dulce dar cu un sos de visine. Si fiind inca in post, a trebuit sa gasesc o reteta de post. Am dat o raita prin camara sa vad ce produse mai am, m-am aprovizionat cu biscuiti si asa am ajuns la aceasta rulada minunata. Am inmuiat biscuitii intr-un sos cu ciocolata, am uns blatul din biscuiti cu unt de arahide, iar sosul a fost cireasa de pe rulada, a dat acel gust final pe care mi-l doream. Vedeti ca si deserturile de post pot fi super delicioase?

Ingrediente:
Pentru rulada de biscuiti:
  • 400 gr biscuiti petit beurre
  • 140 ml lapte de soia ( de migdale, de orez, etc.)
  • 50 ml ulei de cocos (am folosit de la Sano Vita)
  • 100 gr ciocolata neagra 50% cacao
  • 1 lingura zahar brut
  • 1 lingura cu varf karob (pudra de rascove) sau cacao
  • 2 lingurite vanilie
  • coaja rasa de la un lime
  • 150 gr unt de arahide (am folosit de la Sano Vita)
Pentru sos:
  • 1 borcan mic visine fara samburi 
  • 3 linguri pline cu afine
  • 2 linguri zahar
  • 1 lingurita amidon
Mod de preparare:
Rulada de biscuiti:
Intr-o cratita rupeti ciocolata bucatele.
Adaugati uleiul de cocos, laptele de soia, zaharul si karobul.
Transferati cratita pe foc, focul sa fie potrivit.
Amestecati continuu, pana ciocolata este complet topita si obtineti un sos.
Il dati deoparte si il lasati 5 minute sa se racoreasca.
Intr-un bol rupeti biscuitii, bucatele mici.
Adaugati sosul de ciocolata si amestecati totul foarte bine.
Incorporati vanilia si coaja rasa de lime.
Puneti o bucata mare de folie pe masa, rasturnati compozitia obtinuta.
Cu ajutorul unei palete, o intindeti usor, in forma dreptunghiulara.
Nu faceti o foaie prea subtire, pentru ca riscati sa se rupa.
Untul de arahide, de la temperatura camerei, il intindeti peste foaia de biscuiti.
Incepeti si rulati cat mai strans, inveliti rulada in folie, strangeti bine la capete si o dati la rece 3-4 ore sau chiar peste noapte.
Sosul:
Intr-o cratita puneti visinele cu tot cu zeama, afinele si zaharul.
Tranferati pe foc, amestecati si lasati sa fiarba cam 5 minute.
Amidonul il dizolvati cu 2-3 linguri de apa rece, il puneti peste sos, dupa ca a fiert.
Amestecati bine si mai lasati pe foc pana sosul se ingroasa usor.
Dati deoparte, lasati sa se racoreasca.
Dupa ce rulada a stat la rece, o portionati si o serviti alaturi de sosul pregatit si frunzulite proaspete de menta.
Sa aveti pofta!