sâmbătă, 21 februarie 2026

Eclere cu crema de fistic si zmeura

 
Daca ar fi sa aleg un singur dulce pe care sa il mananc in fiecare zi, as alege cu siguranta eclerele. Din copilarie le-am iubit, iar de cate ori aveam ocazia sa mananc o prajitura la cofetarie, ecler alegeam. De aceasta data m-am gandit sa pregatesc unele speciale, cel putin asa le-am considerat eu. De ce speciale? Pentru ca le-am facut cu crema de fistic, ca da, m-am indragostit si de deserturile cu fistic. Si nu putea lipsi putin sos de zmeura. Am completat totul cu glazura de ciocolata alba si neagra si m-am bucurat de fiecare ecler savurat. Au iesit divine, delicioase, minunate, echilibrat de dulci, as spune eu perfecte! Eu spun ca au acel ceva si daca vreti sa va impresionati persoana iubita sau familia de Dragobete, zic sa le incercati. Stiu, multi credeti ca sunt migaloase, dar sunt retete cu mult mai complicate. 

Ingrediente:

Pentru cojile de eclere:

  • 100 ml apa
  • 100 ml lapte
  • 100 gr unt
  • 160 gr faina
  • 4 oua (5 daca sunt mai mici)
  • vanilie
  • sare
Pentru crema de fistic:
  • 3 galbenusuri
  • 6 linguri zahar 
  • 700 ml lapte
  • 5 linguri amidon
  • 150 gr pasta de fistic
  • esenta de fistic
Pentru sosul de zmeura:
  • 250 gr zmeura
  • 2 linguri zahar
In plus:
  • 70 gr ciocolata neagra + 1-2 linguri smantana pentru frisca
  • 70 gr ciocolata alba
  • fistic tocat
Mod de preparare:
Cojile de eclere:
Intr-o cratita puneti apa, laptele si untul, le transferati pe foc.
Cand untul s-a topit complet si lichidul a inceput sa clocoteasca, turnati toata faina si amestecati energic cu un tel, pana faina este complet incorporata.
Dati deoparte cratita, rasturnati aluatul intr-un bol si il lasati 5 minute sa se racoreasca.
Puneti ouale unul cate unul, mixand bine dupa fiecare.
Adaugati un praf de sare si vanilia la final.
Luati un pos, puneti un varf cu deschizatura mai mare. Eu am avut unul potrivit, asa ca si eclerele au iesit potrivite ca marime.
Puneti aluatul in pos. Daca vi se pare greu sa il puneti pe tot, puteti pune doar jumatate, important este sa puteti voi manui cu usurinta posul.
Faceti cateva puncte cu aluat pe o tava mare de aragaz, apoi puneti hartie de copt. Acele puncte de aluat vor ajuta hartia sa stea lipita.
Formati eclerele cat de lungi doriti. Moatele formate la capat, le aplatizati cu degetul umezit cu apa.

Introduceti eclerele in cuptorul incins la 210 grade, pentru 10 minute. Apoi scadeti temperatura la 180 de grade, le mai lasati 15-20 de minute. Acum depinde cat de mari sunt eclerele. Trebuie sa fie frumos rumenite.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor, le lasati sa se raceasca.

Intre timp am aflat un truc pe care am sa il aplic data viitoare: cand scoateti eclerele din cuptor, cat sunt inca fierbinti, faceti 2-3 gaurele cu o scobitoare pe dosul lor, pentru a iesit aburul din ele si le lasati la racit cu dosul in sus. Cica asa raman mai ferme.
Crema de fistic:
Intr-o cratita amestecati cu un tel galbenusurile cu zaharul.
Adaugati laptele, amestecati, apoi puneti si amidonul.
Transferati cratita pe foc, focul sa fie la mic, amestecati continuu pana crema se ingroasa ca o budinca.
O dati deoparte, o acoperiti cu folie si o lasati sa se raceasca.
Crema rece o mixati 1-2 minute, adaugati pasta de fistic, esenta de fistic si mixati pana obtineti o crema omogena.

Cat crema sta sa se raceasca, pregatiti sosul de zmeura:
Puneti zmeura cu zaharul intr-o cratita si o transferati pe foc.
Lasati sa fiarba la foc potrivit 5-6 minute, amestecand din cand in cand.
O dati deoparte, o treceti prin sita si indepartati semintele.
Sosul obtinut il lasati sa se raceasca.
La cojile de eclere reci le faceti mici gaurele pe dos, cu un varf de dui. 
Daca aveti duiuri speciale de umplut, treceti peste acest pas. Sau puteti alege varianta sa le taiati capacul de deasupra.
Puneti crema intr-un pos cu un dui potrivit, iar sosul intr-un pos cu un dui mai mic.
Puneti intai putin sos, apoi crema, pana simtiti ca s-au umplut eclerele.
Le asezati in tava.
Topiti ciocolata alba pe baie de aburi, glazurati cateva eclere si presarati fistic tocat.
Ciocolata neagra o topiti pe baie de aburi cu smantana pentru frisca, glazurati restul de eclere si presarati fistic tocat.

Cand s-a temperat ciocolata, le puteti  pastra la rece.
Eu le pastrez acoperite, chiar daca se mai inmoaie putin, ca nu imi place sa ia gust din frigider.
Din aceasta cantitate mi-au iesit 28 de eclere potrivite.
Pofta buna!









sâmbătă, 7 februarie 2026

Salam de pui

 
Ce spuneti de un salam de pui pregatit in casa, perfect pentru sandwich-uri, de luat la pachet sau de mancat pe o felie de paine cand sunteti pe fuga? Recunosc ca nu am mai cumparat salam de foarte multi ani. Mai cumpar muschiulet file, kaizer, o chisca, dar ocazional, insa salam nu am mancam si nu am cumparat de ani buni. Am vazut aceasta reteta pe net si m-a atras, fiind vorba de un produs facut in casa fara E-uri si alte prostii. Se face super simplu si a iese super, super bun. L-am servit cu mustar, cu rosii cherry, pe paine unsa cu crema de branza, am dus si unei cunostinte sa guste si mi-a cerut reteta pe loc, ca si dansa prefera mai mult sa faca in casa mezeluri decat sa cumpere. E fain si a intrat in lista mea cu retete preferate si care va fi facuta des!

Ingrediente:

  • 3 jumatati de piept de pui dezosat
  • 650 gr pulpe superioare de pui dezosate si fara piele
  • 140 ml smantana pentru gatit
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat
  • pudra de usturoi
  • 1 lingurita pudra de sfecla
  • boia de ardei dulce
Mod de preparare:
Spalati carnea, o stergeti bine cu servetele.
Pieptul de pui il taiati bucati, apoi il tocati fie in robot, fie la masina de tocat.
Pulpele dezosate le curatati de eventualele pielite, cranturi, apoi le taiati bucatele mici.
Intr-un bol puneti pieptul tocat si pulpele bucatele.
Adaugati smantana de gatit, apoi condimentati cu sare, piper, busuioc uscat, pudra de usturoi si pudra de sfecla rosie.
Amestecati bine.

Gustati compozitia sa vedeti daca mai are nevoie de ceva.
Daca va plac si alte ierburi aromatice, puteti pune. Daca va place cu mai mult usturoi, mai adaugati.
Acoperiti compozitia, o dati la frigider peste noapte sau macar 2-3 ore.
Pregatiti doua pungi pentru cuptor, din alea in care faceti pui la cuptor.
Le taiati la imbinari, pana obtineti din fiecare cate o folie mare.
Presarati boia dulce pe fiecare punga, apoi puneti pe cate o margine jumatate din compozitie.
Ii dati putin forma cu mana, apoi rulati strans cu tot cu punga pana obtineti forma de rulou.
La capete fie le legati cu legatorile lor din cutie (la mine nu au stat prea stranse, se desfaceau), fie taiati cate doua fasii din fiecare punga si legati cu ele la capete, cat mai strans.
Puneti hartie de copt pe o tava, asezati cele doua salamuri.

Le introduceti in cuptorul incins, la 180 de grade pentru o ora.
Dupa aceasta ora le desfaceti, le mai dati inca 10 minute la cuptor asa desfacute, sa se rumeneasca usor.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor, le puneti intr-o caserole.

Le lasati sa se racoreasca, apoi le dati putin la frigider inainte sa le taiati.
Sa aveti pofta!