duminică, 13 martie 2022

Tort cu citrice, cocos si zmeura

 

De multe ori spun: acesta este un tort delicios, minunat, cremos, etc, insa acesta parca mi-a intrecut asteptarile. Desi banuiam ca va fi o combinatie delicioasa, totusi a fost minunat de delicioasa. Am folosit o esenta de cocos concentrata si s-a simtit grozav aroma, crema de citrice usor acrisoara si jeleul de zmeura a fost completarea perfecta. Pentru prima data, imi venea sa opresc tot tortul pentru mine, dar nu am facut asta, sa stiti! Dar am savurat mereu fiecare bucatica si a fost o incantare! Eu am pregatit blaturile, apoi jeleul (pentru ca trebuie sa stea la frigider, il puteti pregati si cu o seara inainte), apoi cremele. Blaturile le-am insiropat putin, dar daca va plac mai insiropate, puneti mai mult sirop. Nu este o reteta complicata, ci doar necesita ceva mai mult timp de pregatire, dar asta nu trebuie sa va sperie, pentru ca o sa va incante rezultatul.


Ingrediente

Pentru blat, tava de 23 cm:

  • 5 oua
  • 2 albusuri
  • 7 linguri indulcitor pulbere (sau 7 linguri zahar)
  • 150 gr sana
  • 50 ml lapte
  • 50 ml ulei
  • 14 linguri faina
  • 1 praf de copt
  • 2 lingurite esenta de cocos
Crema de cocos:
  • 400 ml lapte
  • 4 linguri amidon
  • 4 linguri indulcitor pulbere (sau 4 linguri zahar)
  • 100 gr unt 80% grasime
  • 1 lingura esenta de cocos
  • 50 gr ciocolata alba cu indulcitor (sau cu zahar)
Crema de citrice:
  • 2 oua 
  • 175 ml suc proaspat de citrice (suc de portocala, lamaie si lime)
  • 4 linguri indulcitor pulbere (sau 4 linguri zahar)
  • 1 lingura rasa amidon
  • coaja rasa de la 1 lime
  • 50 gr ciocolata alba cu indulcitor (sau cu zahar)
  • 200 ml smantana pentru frisca + 2 linguri indulcitor pudra 1:2 (sau 4 linguri zahar pudra)
Jeleu de zmeura:
  • 500 gr zmeura
  • 3 linguri indulcitor pulbere
  • 2 linguri amidon
In plus:
  • sirop de cocos (din apa + indulcitor pudra + esenta cocos)
  • 250 ml smantana pentru frisca + 2 linguri indulcitor pudra 1:2 (sau 3 linguri zahar pudra)
  • zmeura 
  • decoratiuni
Mod de preparare:
Blatul:
Intr-un bol puneti 4 albusuri si le mixati spuma cu un praf de sare. Le dati deoparte.
In alt bol puneti gabenusurile cu restul de albusuri.
Incepeti si le mixati, adaugati indulcitorul, mixati pana acesta este topit.
Adaugati uleiul, sana si amestecati, apoi puneti laptele, esenta de cocos.
Cerneti faina cu praful de copt, le adaugati treptat si mixati usor.
Peste acest amestec cu faina, puneti jumatatea din cantitatea de albusuri spuma, amestecati usor cu o paleta, apoi puneti cealalta jumatate.
Compozitia obtinuta o impartiti in 3 boluri in mod egal.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 23 cm.
Turnati prima parte de compozitie, o nivelati.
O introduceti in cuptorul incins, la 170 de grade, pentru 14 minute.
Cand este gata, o scoateti din cuptor si coaceti celelalte doua foi.
Le lasati sa se raceasca.
Crema de cocos:
Intr-o cratita puneti laptele cu indulcitorul si amidonul.
Amestecati, transferati cratita pe foc, focul sa fie la mic.
Invartiti mereu cu telul, pana crema se ingroasa ca o budinca.
Luati crema de pe foc, adaugati ciocolata alba rupta bucatele, esenta de cocos si amestecati pana ciocolata este complet topita.
Acoperiti crema cu folie, o lasati sa se raceasca.
Untul de la temperatura camerei il mixati, apoi adaugati crema rece, lingura cu lingura si mixati pana obtineti o crema spumoasa.
Crema de citrice:
Intr-o cratita amestecati ouale cu indulcitorul si sucul de citrice (la mine a predominat sucul de portocale, pentru ca asa mi-am dorit. Voi puteti stoarce mai mult suc de lamaie sau care va place).
Adaugati amidonul, coaja rasa de lime si transferati totul pe foc.
Amestecati cu telul pana se ingroasa, dati deoparte si puneti ciocolata alba rupta bucatele, amestecati bine.
Acoperiti cu folie, lasati crema sa se raceasca.
Smantana pentru frisca, rece, o mixati cu indulcitorul pudra pana devine usor spumoasa.
Adaugati crema rece de citrice, mixati pana obtineti o crema omogena si spumoasa.
Jeleul de zmeura:
Intr-o cratita puneti zmeura (congelata in cazul meu) cu indulcitorul intr-o cratita.
Transferati pe foc, lasati sa dea 3-4 clocote, apoi dati zmeura deoparte.
O treceti prin sita si indepartati semintele.
Piureul obtinut il amestecati cu amidonul, il rasturnati intr-o cratita si il puneti pe foc.
Amestecati pana se ingroasa. Il dati deoparte.
Tapetati cu folie doua forme de 10-12 cm (sau doua castronele), turnati jumatate de jeleul in fiecare forma, le dati la frigider, cam 2 ore.
Pe un platou asezati prima foaie de blat, o insiropati putin si puneti un inel detasabil in jurul sau.
Puneti 2-3 linguri din crema de cocos, nivelati, apoi, pe mijloc, punteti unul din jeleuri. Deasupra puneti restul de crema de cocos si o nivelati.
Asezati a doua foaie de blat, insiropati, 2-3 linguri de crema de citrice si o nivelati. Asezati in mijloc jeleul de zmeura, puneti restul de crema si nivelati.
Acum puneti ultima foaie de blat si o insiropati. 
Acoperiti tortul si il dat la rece 3-4 ore sau peste noapte.
Smantana pentru frisca o mixati cu indulcitorul pana devne spuma.
Scoateti tortul din frigider, indepartati inelul.
Imbracati tortul in frisca, apoi cu un pos cu varf subtire creati un mic model pe margine. Eu am folosit si putin colorant albastru, dar voi decorati dupa plac.
Pe mijloc puneti zmeura, felii de lime si diverse decoratiuni, dupa imaginatie.
Dati la rece o ora, apoi portionati si serviti.
Pofta buna! 









luni, 7 martie 2022

Briose Ferrero

 
Anul aceasta mi-am dorit sa ofer in dar, in luna martie, martisoare delicioase, pregatite de mine. Cum pe 8 martie este post, am considerat ca pot fi daruite pe 1 martie, in loc de traditionalul martisor. Am ales sa pregatesc cateva dulciuri, printre care si aceste briose Ferrero, pentru ca imi doream sa contina si ceva cu crema cutia mea cu surprize. Elegante si minunate au fost, am reusit sa mananc una si am fost tare incantata. Briosele umede si nu foarte dulci, o crema fina cu nutella, putina frisca naturala si bineinteles alune de padure. Curcubeu pe cerul gurii! Sa le pregatiti si voi pentru cei dragi sau pentru a le oferi in dar!

Ingrediente pentru 18 briose:

  • 5 oua 
  • 150 gr zahar brut (200 daca le vreti mai dulci)
  • 100 ml ulei
  • 100 gr ciocolata neagra 70% cacao
  • 250 gr sana
  • 2 linguri cacao
  • 180 gr faina
  • 50 gr alune de padure rumenite
  • 1 praf de copt
  • 1 lingurita vanilie
Pentru crema cu nutella: 
  • 400 gr crema de branza (philadelphia, hochland, mascarpone)
  • 200 gr nutella
  • 1 lingura cacao
In plus:
  • 150 ml smantana pentru frisca
  • 1 lingura zahar pudra
  • cateva alune de padure rumenite
  • decoratiuni din ciocolata
Mod de preparare:
Briosele:
Ciocolata, rupta bucatele, o topiti pe baie de aburi, apoi o dati deoparte si o lasati sa se racoreaca.
Intr-un bol puneti ouale cu un praf de sare si incepeti sa le mixati.
Cand incep sa devina spumoase, adaugati zaharul brut treptat, mixati pana este complet topit si ouale isi dubleaza volumul.
Incorporati uleiul, sana si vanilia.
Adaugati ciocolata topita si amestecati.
Cerneti intr-un vas cacaoa, cu faina si praful de copt.
Le adaugati si pe aceastea si mixati usor.
Alunele de padure le tocati marunt cu un cutit, le puneti in compozitia obtinuta si amestecati cu o paleta.
Intr-o tava de briose puneti hartiute.
Le umpleti cu compozitie pe 3/4.
Le introduceti in cuptorul incins, la 170 de grade, pentru 25 de minute.
Faceti testul cu scobitoarea (preventiv) si le scoateti cand sunt gata.
Le lasati sa se raceasca.
Crema cu nutella:
Nutella trebuie sa fie de la temperatura camerei.
Intr-un bol puneti crema de branza rece si o mixati putin.
Adaugati nutella, cacaoa cernuta si le mixati bine.
Dati crema la frigider 20-30 de minute.
Indepartati hartiutele de la briose.
Intr-un pos cu varf stelat (asa am ales eu), puneti crema nutella.
Ornati fiecare briosa cu aceasta crema.
Smantana pentru frisca, rece, o mixati cu zaharul pudra pana devine spumoasa.
In alt pos puneti frisca batuta si peste crema nutella, pe mijlocul briosei, puneti frisca.
Tocati cu un cutit alunele de padure si le presarati deasupra.
Puneti cate o decoratiune de ciocolata si sunt gata de servit.
Se pastreaza la rece, acoperite.
Sa aveti pofta! 










joi, 3 martie 2022

Parizer de casa din carne de pui


 Am tot vazut aceasta reteta la cateva fete pe bucataras.ro si imi doream mult sa o incerc si eu. Caut sa pregatesc cat mai multe preparate in casa si sa cumpar tot mai rar din comert. Imi pare rau ca nu am facut cu mai mult timp in urma acest parizer. Chiar nu ma asteptam sa imi placa atat, atat, atat de mult! A iesit o bunatate, condimentat atat cat trebuie, o consistenta faina, perfect as spune eu. Si da, il voi prepara mai des dupa post, de asta sunt sigura!

Ingrediente:

  • 1 piept de pui dezosat (800 gr a avut)
  • 6 pulpe de pui superioare dezosate
  • 300 -350 ml din supa in care a fiert carnea
  • sare
  • piper
  • 2 foi de dafin
  • 1 lingurita praf de usturoi (sau 2 catei de usturoi)
  • 1 lingurita plina pudra de sfecla
  • boia de ardei dulce
  • 12 gr gelatina
Mod de preparare:
Spalati carnea, pieptul de pui il taiati in sferturi.
O puneti intr-o oala, turnati apa sa o acopere bine si o transferati pe foc.
Cand incepe sa fiarba, adunati spuma formata.
Presarati sare, piper, foile de dafin, amestecati si acoperiti cu un capac.
Lasati sa fiarba la foc potrivit, pana carnea este bine patrunsa.
Cand este gata, o scoateti intr-un bol cu o paleta.
O lasati sa se raceasca.
Strecurati 350 ml de supa, dar nu o aruncati pe restul, poate mai trebuie.
Carnea rece o taiati bucati, o puneti intr-un robot de bucatarie.
Presarati sare, piper, boia dulce, pudra de usturoi si de sfecla.
Puneti gelatina la hidratat cu 4-5 linguri de supa rece.
Incalziti cam 100 de ml din supa strecurata, dar sa nu o faceti prea fierbinte.
O luati de pe foc, puneti gelatina hidratata si amestecati bine, sa se dizolve gelatina.
Maruntiti carnea in robot, apoi puneti amestecul cu gelatina.
Tot mixati, turnati si restul de supa. Trebuie sa obtineti o pasta, dar nu foarte subtire. Daca credeti ca este nevoie de mai multa supa, in afara de cele 350 ml mai puneti, dar e posibil sa mai aveti nevoie si de gelatina.
Gustati sa vedeti daca mai trebuie condimente.
Taiati o sticla de plastic de 2 litri (eu am folosit una de 1 litru si jumatate si a iesit plina), partea de sus, undeva mai jos de dop.
Turnati amestecul in aceasta sticla, o mai bateti de masa, pentru a se aseza amestecul de pui.
O acoperiti la gura cu folie si o dati la frigider, pana a doua zi.
A doua zi, taiati usor sticla, cu un cutit bine ascutit, dar aveti grija sa nu taiati si parizerul.
Il portionati si serviti cu mustar, legume, paine de casa.
Este o mare bunatate!
PS: Puteti faceti parizerul doar din pulpe, daca nu sunteti fani piept de pui. 
La fiert puteti adauga 1 morcov, o ceapa, pentru o supa mai gustoasa.








duminică, 27 februarie 2022

Creveti Saganaki

 
O reteta greceasca usor de pregatit si apetisanta pentru cei care iubesc fructele de mare. A cumparat sotul niste creveti si cica, pregateste si tu ceva bun cu ei. Eu nefiind consumatoare de fructe de mare, nu pot sa spun ca sunt o experta in a le pregati, dar de atatia ani de cand am blogul, mi-au trecut prin fata ochilor foarte multe retete. M-am oprit la aceasta, pentru ca stiam ca va fi pe placul lui si al mamei. Am cumparat si niste feta, in rest aveam deja restul ingredientelor. Sa o pregatiti si voi, sa ii serviti cu cei dragi si sa va ganditi la zilele insorite de vara!

Ingrediente:

  • 200 gr creveti prefierti
  • 1 ceapa
  • 1 catel mare de usturoi
  • 1 ardei kapia
  • 1 cutie de rosii decojite intregi (400 gr)
  • sare
  • piper
  • 100 gr feta
  • 1 lingura ulei de masline
  • patrunjel verde
Mod de preparare:
La mine crevetii  chiar daca au fost prefierti, erau necuratati, deci intai am curatat crevetii, le-am pastrat doar codita.
Ceapa curata o tocati marunt, la fel si catelul de usturoi.
Ardeiul kapia il curatati de cotor si seminte, il taiati cubulete.
Rosiile decojite le tocati marunt.
Incingeti o tigaie, puneti uleiul de masline.
Puneti crevetii, ii lasati cam 2-3 minute, nu mai mult, apoi ii scoateti cu o paleta pe un platou.
In aceeasi tigaie adaugati ceapa cu ustroiul.
La sotati 1 minut, apoi adaugati ardeiul kapia.
Amestecati si puneti putina apa calduta.
Lasati sa se patrunda bine ceapa, apoi dati drumul rosiilor tocate cu tot cu sucul lor.
Presarati sare si piper dupa gust.
Amestecati, lasati sa dea cateva clocote si sa scada din sos, dar nu de tot.
La final adaugati si crevetii, amestecati usor si trageti tigaia de pe foc.
Rasturnati totul intr-un vas ceramic.
Branza feta o rupeti cu mana si o asezati deasupra, din loc in loc.
Introduceti totul in cuptorul incins, la 190 de grade, cam 15 minute, pana branza se topeste usor.
Cand este gata, scoateti preparatul din cuptor.
Tocati putin patrunjel verde si il presarati deasupra.
Ai mei au servit cu felii de bagheta, pe care le-am bagat in cuptor, le-am stropit cu ulei de masline, sare, piper si putin oregano.
Pofta buna! 








luni, 21 februarie 2022

Eclere cu crema de vanilie

 
Cand vine vorba de eclere sunt cea mai mare fana, as manca cel putin unu in fiecare zi. Acum o saptamana am fost sa dau o comanda de niste colacei si este si cofetarie acolo. Mi-au ramas ochii fix pe eclere, dar recunosc ca nu imi plac cele cumparate, parca nu au acel gust. Asa ca, acum in week-end, m-am gandit ca rasfatul sa fie in primul rand pentru mine. Am copt cojile cu o seara inainte, iar a doua zi le-am umplut, decorat si savurat. M-am murdarit pe la gura si mancam din ecler ca si cum nu am mai mancat in viata mea 😃😃😃. Da, le iubesc si este unul din deserturile mele preferate din copilarie 😍. E bine ca mi-am facut pofta (am pus cateva coji coapte si la congelator, pentru o alta pofta) de acum pot sa ma linistesc! Au iesit o minunatie! Eu le-am pregatit cu indulcitor natural, dar voi puteti folosi zahar, daca nu sunteti fani indulcitor.

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 250 ml apa
  • 120 gr unt de 80% grasime
  • 180 gr faina
  • 5 oua
  • 1 lingurita vanilie
  • un praf de sare
Pentru crema de vanilie:
  • 1 litru lapte
  • 5 galbenusuri
  • 170 gr indulcitor pulbere (sau 200-250 gr zahar, depinde cat de dulce vreti crema)
  • 7 linguri potrivite amidon
  • 2 lingurite vanilie
  • 50 gr unt 80% grasime
In plus:
  • 300 ml smantana pentru frisca
  • 3 linguri indulcitor pudra (sau 3-4 linguri zahar pudra)
  • 150 gr ciocolata cu indulcitor 50% cacao + 70 ml smantana pentru frisca
  • decoratiuni
Mod de preparare:
Aluatul:
Cerneti faina.
Intr-o cratita puneti apa cu un praf de sare si le transferati pe foc.
Cand incepe sa clocoteasca, adaugati untul taiat cuburi.
Amestecati pana este complet topit.
Dati focul la mic, turnati toata faina si amestecati bine pana este incorporata.
Luati de pe foc, transferati aluatul intr-un bol si il lasati 5 minute sa se racoreasca.
Adaugati ouale, unul cate unul si mixati dupa fiecare pana este bine incorporat.
La final adaugati vanilia.
Puneti aluatul intr-un pos, cu dui mai larg.
Puneti hartie de copt pe o tava, formati betisoare din aluat, cu distanta intre ele. Le faceti cat de mari doriti.
Introduceti tava in cuptorul incins la 210 grade pentru 10 minute, apoi reduceti temperatura la 180 de grade si le mai lasati 15-20 de minute.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor si le lasati sa se racoreasca.
Mie mi-au iesit 25 de bucati.
Crema de vanilie:
Intr-un bol puneti galbenusurile, indulcitorul si le mixati.
Adaugati amidonul si 150 ml de lapte, amestecati bine.
Restul de lapte il puneti la fiert intr-o cratita.
Cand da in clocot, dati focul la mic, adaugati amestecul de galbenusuri, dar il treceti printr-o sita.
Amestecati bine si continuu, pana se ingroasa crema ca o budinca.
O luati de pe foc, puneti vanilia si amestecati. O acoperiti cu folie, o lasati sa se raceasca.
Crema rece o mixati putin, adaugati untul de la temperatura camerei si mixati.
Smantana rece pentru frisca o mixati pana prinde putin volum.
Adaugati indulcitorul pudra, mixati pana obtineti o consistenta spumoasa.
Taiati eclerele in doua, pe lungime sau doar un capacel (eu le-am taiat pe jumatate).
Puneti crema de vanilie intr-un pos, umpleti eclerele.
In alt pos puneti frisca si o puneti peste crema de vanilie.
Deasupra asezati capacele de ecler.
Intr-un bol de inox puneti ciocolata rupta bucatele cu smantana pentru frisca.
Transferati bolul pe baie de aburi, amestecati pana ciocolata este complet topita.
Luati bolul de pe baia de aburi, glazurati fiecare ecler.
Deasupra presarati decoratiuni.
Le pastrati la rece, acoperite.
Sa aveti pofta!