miercuri, 30 mai 2018

Muffins aperitiv cu ou

Am vazut aceasta reteta faina la Adriana si mi-a placut asa mult ca am si incercat-o. Cat de repede se prepara, dar la fel de repede se si mananca. Sunt foarte bune si nu au ingrediente deloc sofisticate. Sa le incercati si voi!
Multumesc Adriana pentru reteta!

Ingrediente:
  • 50 gr smantana
  • 180 ml lapte
  • 1 ou
  • 30 gr unt
  • 150 gr faina
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita praf de copt
In plus:
  • 100 gr jambon (sau bacon)
  • 6 oua
  • 1-2 linguri parmezan ras
  • 2-3 crengute patrunjel verde
Mod de preparare:
Intr-un bol amestecati faina, sarea, piperul si praful de copt.
Incorporati laptele, smantanata si untul topit.
La final adaugati oul si amestecati bine.
O sa obtineti un aluat ca o smantana mai groasa.

Jambonul il taiati bucatele.
Incingeti o tigaie, puneti jambonul si il rumeniti usor. Il scoateti pe o farfurie in care puneti un servetel.
Patrunjelul il tocati marunt.
Ungeti o tava pentru briose cu putin ulei.
Puneti 1-2 linguri din aluat, in fiecare forma.
Presarati bucati de jambon, apoi spargeti cate un ou in fiecare briosa.
Puneti restul de aluat, apoi presarati parmezan ras si patrunjel tocat.

Introduceti briosele in cuptorul incins, la 180 de grade, pana se rumenesc frumos deasupra, 15-20 de minute.

Cand sunt gata, le serviti fie calde, dar sunt la fel de bune si reci.
Alaturi de o salata, simple sau cu o cana de iaurt, sunt grozave.
Pofta buna!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu