O placinta super buna, dar si aspectoasa in acelasi timp! Am vazut-o mult circuland pe internet, dar Cleme m-a facut sa ma opresc la a ei! Puteti folosi carne in mijloc, dar eu am ales ciupercile. Iese grozav de gustoasa, puteti folosi branzeturile voastre preferate si o sa vedeti ca aceasta placinta o sa fie una din preferatele voastre!
Ingrediente:
Pentru aluat:
- 400 gr faina
- 200 ml lapte
- 1 ou
- 60 gr unt
- 15 gr drojdie proaspata
- 1 lingurita zahar
- sare
- 2 linguri ulei
Pentru umplutura cu ciuperci:
- 1 borcan mic ciuperci intregi
- 3 cepe verzi
- 4-5 crengute marar verde
- sare
- piper
- 3 linguri boabe de porumb
- 1 ou
- 2 linguri ulei
Pentru umplutura cu branzeturi:
- 125 gr mozarella
- 100 gr cascaval
- 2 linguri parmezan ras
- 1 ou pentru uns
- mac
Mod de preparare:
Aluatul:
Frecati drojdia cu o lingurita de zahar, adaugati 3 linguri lapte caldut, 1 lingura faina si amestecati. Lasati sa dospeasca 10 minute.
Topiti untul.
Faina o cerneti intr-un bol.
Adaugati oul, drojdia si amestecati, Presarati sare, turnati lapte si framantati.
Incorporati untul topit, iar la final uleiul.
Acoperiti aluatul, il lasati sa dospeasca 50-60 de minute.
Umplutura cu ciuperci:
Spalati ciupercile si le tocati.
Ceapa verde, o taiati rondele.
Intr-o tigaie puneti 2 linguri de ulei.
Adaugati ciupercile, ceapa si le sotati 3-4 minute, la foc mic.
Presarati sare, piper, adaugati si porumbul.
Trageti tigaia de pe foc, lasati sa se raceasca compozitia.
Adaugati oul si mararul verde, tocat marunt. Amestecati totul.
Umplutura cu branzeturi:
Cascavalul si mozzarella le dati pe razatoarea mare.
Le amestecati impreuna cu parmezanul ras.
Presarati faina pe masa de lucru, rasturnati aluatul si il rupeti in doua bucati egale.
Pe o de hartie de copt, asezati prima bucata de aluat, o intindeti pe rotund, cam de 26 cm diametrul.
Peste puneti amestecul de branza, lasati la margine cam 1 cm liber.
In centru, puneti umplutura de ciuperci, ca un musuroi.
Pe o alta hartie de copt, intindeti si a doua foaie.
O asezati cu grija deasupra, indeparati hartia.
In jurul umpluturii, asezati un bol, iar marginea ramasa, o taiati sub forma de petale.
Rasuciti cu grija fiecare petala (eu aici nu am prea avut talent 😀).
Indepartati bolul din mijloc.
Luati placinta cu tot cu hartie de copt si o asezati pe o tava.
Bateti oul spuma si cu un penson ungeti placinta.
In mijloc ii faceti o gaura mica si presarati mac.
O introduceti in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 30-35 de minute.
Cand este gata, o lasati sa se racoreasca putin, apoi este numai buna pentru a fi servita.
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu