duminică, 25 august 2013

Cornulete spritate cu nuci

Am facut aceste fursecuri acum ceva timp cand simteam nevoia de ceva dulce, dar asa mai de rontait. Ma gandeam la niste fursecuri, m-am apucat de rasfoit cartea 1001 retete din toata lumea si m-am oprit la aceasta reteta pentru ca aveam toate ingredientele necesare. Sunt absolut delicioase!

Ingrediente:
  • 1 cana unt moale
  • 1 ou
  • 2/3 cana zahar
  • 1 cana nuci macinate
  • 2 lingurite zahar pudra cu pastai de vanilie
  • coaja rasa de lamaie
  • 2 cani faina
  • 1 praf de sare
  • zahar pudra
  • 2 linguri bombonele colorate
Mod de preparare:
Cernem faina intr-un bol impreuna cu sarea.
Mixam untul cu zaharul si zaharul pudra cu pastai de vanilie, la viteza mare, pana devine o crema.
In compozitia de unt punem oul si il incorporam.
Tot peste crema de unt punem faina, nuca macinata, bombonelele si coaja rasa de lamaie.
Amestecam cu o paleta pana sunt incorporate toate omogenizate.
Eu am mai pus vreo 4-5 linguri de faina pentru ca mi s-a parut prea moale compozitia.


Se incinge cuptorul si reglam o temperatura potrivita.
Ungem o tava cu unt si o tapetam cu hartie de copt.
Umplem un sprit cu aluat si formam niste potcoave (puteti sa le faceti ce forma doriti) dar lasam putina distanta intre ele.


Cand tava este plina o introducem in cuptor si le lasam sa se coaca 10-12 minute, pana prind o usoara crusta aurie.


Procedam astfel pana terminam tot aluatul.
Le scoatem cand sunt gata si asa calde le tavalim prin zahar pudra.
O bunatate. Sa aveti pofta!



vineri, 23 august 2013

Dovlecel cu rosii si mozzarella

Astazi vin cu un preparat simplu dar foarte bun. Se pregateste repede si poate fi servit simplu sau ca si garnitura!

Ingrediente:
  • 1 dovlecel
  • 2 rosii
  • 250-300 gr mozzarella
  • 3 oua
  • sare
  • piper
  • oregano uscat
  • busuioc uscat
  • 1 lingurita unt
Mod de preparare:
Spalam dovlecelul, il curatam si il taiem felii rotunde potrivit de groase.
Le saram iar apa ce o lasa o tamponam cu niste servetele.
Rosiile le spalam, scoatem cotoarele si le feliem.


Mozzarella o taiem bucati potrivite.
Ungem un vas termorezistent cu unt.
Asezam o felie rosie, una de dovlecel, una de mozzarella, apoi una de dovlecel, rosie si mozzarella si tot asa pana umplem vasul.


Batem ouale spuma cu putina sare, piper, busuioc uscat si le turnam deasupra.
Peste presaram putin oregano.


Introducem vasul in cuptor si il aprindem.
Reglam o temperatura potrivita si lasam sa se rumeneasca frumos dar sa fie si patrunse legumele.
Cand este gata, lasam sa se racoreaca preparatul apoi il servim.
Pofta buna!


marți, 20 august 2013

Placinta cu branza dulce

Imi era dor sa mananc ceva dulce cu branza si cum aveam in congelator niste branza am zis sa pregatesc ceva. Am vazut acum ceva timp la Simona's World acesta placinta si mi-a placut tare mult, asa ca a fost momentul potrivit sa o prepar. O super bunatate, foarte, foarte apreciata si de musafiri.

Ingrediente:
Pentru aluat:
  • 200 ml lapte
  • 50 gr unt
  • 6 linguri zahar
  • 1 ou
  • 1 plic drojdie uscata
  • 3 linguri ulei
  • 550 gr faina
  • coaja rasa de lamaie
  • 1 lingurita zahar pudra cu pastai de vanilie
  • 1 praf de sare
Umplutura:
  • 1 kg branza de vaci dulce
  • 1 cana zahar
  • 6 oua
  • 2 lingurite esenta rom
  • 3 linguri stafide
  • 2 pliculete zahar vanilat
  • coaja rasa de lamaie
  • 1 ou pentru uns
  • zahar pudra
Mod de preparare:
Aluatul:
Laptele il punem si il incalzim putin.
Untul il topim si il lasam sa se raceasca.
Oul il mixam cu uleiul, zaharul, sarea, zaharul cu pastai de vanilie si laptele.
Peste amestecul cu ou adaugam putina faina amestecata cu drojdia uscata, apoi putin unt topit, iar faina, iar unt si tot asa pana terminam aceste ingrediente, coaja rasa de lamaie si obtinem un aluat omogen.
Framantam bine, acoperim bolul cu un prosop curat si lasam aluatul sa isi dubleze volumul.
Este de preferat sa stea la loc cald ferit de curent.


Umplutura:
Ouale le mixam spuma impreuna cu zaharul.
Intr-un bol punem branza sfaramata cu mana, apoi amestecul de oua cu zahar.
Aromatizam cu esenta de rom, coaja rasa de lamaie, zaharul vanilat iar la final stafidele.


Aluatul dospit il impartim in doua.
Presaram faina pe masa de lucru si intindem prima foaie cu sucitorul.
Ungem o tava cu margarina, o tapetam cu hartie de copt si asezam prima foaie.
O intepam cu furculita din loc in loc, punem umplutura, o nivelam, iar deasupra venim cu a 2 a doua foaie.


Batem un ou si cu un penson ungem prajitura.
O bagam in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, 40-50 de minute pana se rumeneste frumos.


O scoatem cand este gata, o lasam sa se raceasca si o pudram cu zahar.
Pofta buna!
Multumesc pentru reteta Simona!!! Este delicioasa!



vineri, 16 august 2013

Sufleu de dovlecel

De cum am vazut la bucataras Ina aceasta reteta am zis ca o sa o pregatesc si eu pentru ai mei si cum zilele acestea aveam toate ingredientele necesare m-am pus pe treaba. Un adevarat succes a avut ca s-a mancat imediat si cica a fost cam putin :D...Merita incercata reteta daca va place dolvecelul!

Ingrediente:
  • 3 dovlecei ( 700 gr au avut)
  • 50 gr parmezan
  • 50 gr cascaval
  • 4 oua
  • 20 gr unt
  • piper alb
  • oregano uscat
Pentru sosul bechamel:
  • 250 ml lapte
  • 40 gr faina
  • 30 gr unt
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat
Mod de preparare:
Curatam dovleceii si ii dam pe razatoarea mare.
Ii punem intr-o tigaie antiaderenta si ii lasam la foc potrivit pana scade toata zeama invartind din cand in cand in ei.
Il luam de pe foc si ii rasturnam intr-o sita.
Sosul bechamel:
Untul il punem intr-un vas la topit, adaugam faina, amestecam cu un tel si lasam sa se rumeneasca dar foarte putin.
Punem laptele, sare, piper, amestecam bine sa nu se formeze cocoloase si devine ca o budinca.
Tragem de pe foc cand este gata, incorporam putin busuioc uscat si lasam sa se raceasca.
Ungem un vas yena cu cele 20 gr de unt, introducem vasul in cuptor si il aprindem.
Separam albusul de galbenus, iar albusurile le batem spuma.
Mixam galbenusurile, adaugam sosul bechamel, cascavalul si parmezanul ras, oregano, apoi dovleceii scursi bine.
Le amestecam pe toate, iar la final incorporam cu ajutorul unei palete albusurile spuma.


Scoatem vasul din cuptor si peste untul topit turnam compozitia de sufleu.


Il coacem in cuptorul incins 30-35 de minute, la o temperatura potrivita pana prinde o crusta rumena deasupra iar cand este gata, inchidem focul cuptorului si il lasam sa se raceasca acolo dar cu usa intredeschisa.
In primele 20 de minute, in timpul coacerii, nu deschideti deloc cuptorul.
Pofta buna!!!
Multumesc pentru reteta draga Ina...


joi, 15 august 2013

Tocanita de piept de pui cu ciuperci si rosii

Sunt o mare fana a tocanitelor de pui si cum avem din belsug legume proaspete vreau sa profit sa pregatesc cat mai multe, in diverse combinatii. Aceasta este una din tocanitele mele preferate din care mananc mereu in cantitate mai mare de cat sunt eu obisnuita pentru ca este prea buna. Sper sa va placa si voua!

Ingrediente:
  • 1 piept de pui dezosat
  • 1 borcan mic cu ciuperci
  • 3 rosii mari
  • 1 ceapa mare
  • 1 morcov
  • 2 catei de usturoi
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita boia de ardei dulce
  • 1 lingura pasta de tomate
  • 5-6 linguri vin rosu
  • patrunjel verde
  • 2 linguri ulei
Mod de preparare: 
Pieptul de pui il spalam si il taiem bucati potrivite.
Ciupercile le spalam si le taiem feliute.
Curatam ceapa, o spalam si o tocam marunt.
Morcovul il decojim si il facem rondele.
Rosiile le decojim apoi le taiem cubulete.
Intr-o tigaie punem uleiul la incins, sotand puiul impreuna cu ciupercile 3-4 minute.
Acoperim cu apa, adaugam ceapa cu morcovul si condimentam cu sare, piper si boiaua de ardei dulce.
Lasam sa fiarba cam 15 minute dar acoperim cratita.
Punem rosiile si lasam sa scada atat cat ne dorim si bineinteles sa fie patrunsa atat carnea cat si legumele.


Pasta de tomate o amestecam cu vinul si o turnam deasupra.
Amestecam usor si ii mai dam doar  4-5 clocote apoi tragem tigaia de pe foc.
Curatam usturoiul, il taiem feliute si il imprastiem in mancare, iar deasupra presaram patrunjel verde tocat.
Lasam 5 minute acoperita apoi poate fi servita!




duminică, 11 august 2013

Tarta cu jeleu de zmeura si mascarpone

Anul acesta cat a fost zmeura pe piata nu am pregatit nici un desert desi ador dulciurile cu zmeura. Insa cum nu mai gasim proaspata cu ajutorul zmeurei congelate am pregatit o tarta delicioasa cu care am sa va servesc astazi!

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 120 gr unt
  • 1 ou
  • 70 gr zahar
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 230 gr faina
Pentru jeleul de zmeura:
  • 200 gr zmeura congelata
  • 3-4 linguri zahar
  • 2 linguri amidon
Pentru crema cu mascarpone:
  • 250 gr mascarpone
  • 250 ml lapte
  • 3 linguri amidon
  • 3 linguri zahar
  • 2 linguri zahar pudra
  • 1 pastaie de vanilie
  • 40 gr ciocolata cu lapte
  • zmeura pentru decor
Mod de preparare:
Blatul:
Intr-un bol punem untul, oul, zaharul si le amestecam bine cu mana.
Adaugam praful de copt, sarea, apoi faina in ploaie si framantam pana obtinem un aluat omogen.
Formam o bila din el, il invelim in folie alimentara si il dam la frigider pentru 30 de minute.
Dupa ce a stat la frigider, presaram masa de lucru cu faina si cu ajutorul unui sucitor intindem o foaie subtire.
Ungem o tava de tarta cu margarina, o tapetam cu hartie de copt si punem foaie.
O asezam bine, presam marginile si o intepam cu furculita.
Introducem tava in cuptorul incins pentru circa 20 de minute pana blatul este rumenit.
Il scoatem cand este gata si il lasam sa se raceasca.

Jeleul de zmeura:
Zmeura congelata o punem in blender si o maruntim.
Intr-o cratita turnam zmeura, zaharul si le trasferam pe foc pana acesta din urma se topeste.
Amidonul il dizolvam cu 2-3 linguri de apa, apoi il punem peste zmeura.
Amestecam bine, lasam sa dea cateva clocote pana se ingroasa putin.
Il rasturnam fierbinte peste blat si dam la frigider sa se inchege.



Crema cu mascarpone:
Intr-un bol amestecam amidonul cu 3 linguri de zahar si putin lapte.
Le omogenizam apoi punem semintele de la o pastaie de vanilie.
Restul de lapte il punem la fiert cu pastaia de vanilie.
Cand da in clocot laptele turnam amestecul cu amidon si  invartim la foc mic pana se ingroasa ca o budinca.
Luam de pe foc, aruncam pastaia de vanilie, acoperim cu o folie si lasam sa se raceasca.


Intr-un bol mixam mascarponele cu zaharul pudra, apoi incorporam cate putin din crema de vanilie racita.
Scoatem tarta din frigider si peste jeleu punem crema, o nivelam si o dam iar la rece.


Ciocolata o radem cu un curatator de legume sa obtinem mici carlionti pe care ii presaram peste tarta.
Decoram cu zmeura.
Sa aveti pofta!