miercuri, 18 decembrie 2013

Carnati traditionali de porc

Ati facut carnati sau inca nu? Noi nu am facut de ceva anisori, insa alor mei le plac si am zis sa facem cativa acum de sarbatori ca sa nu ii cumparam, pentru ca punem ce vrem noi in ei si ii facem dupa gustul nostru. Eu nu mananc dar ma bucur in schimb cand ii vad pe ai mei cu cata placere ii consuma...

Ingrediente:
  • carne de pe burta porcului
  • pulpa de porc
  • putina slaninuta ( primele 3 ingrediente au avut in total 5 kg)
  • circa 10 metri de mate
  • 2-3 linguri sare
  • piper
  • 1 lingura si 1/2 boia de ardei dulce
  • 1/2 lingura boia de ardei iute
  • 2 capatani usturoi
Mod de preparare:
Carnea o spalam, o taiem cuburi apoi o trecem prin masina de tocat.
Curatam usturoiul si il pisam.
Intr-o cratita mai mare punem carnea tocata, usturoiul pisat, sarea, piper dupa gust, boiaua de ardei dulce si iute.
Le amestecam bine si dam carnea cam 1 ora la frigider ca ia gust din toate mirodeniile.


Matele le spalam atat pe exterior cat si pe interior, punand apa pe interiorul lor vom vedea unde sunt sparte.
Atasam ustensila pentru carnati la masina de tocat, iar pe el punem matul iar la capat ii facem un nod. 
Punem carne in masina de tocat, apoi invartim, cineva tine de capatul matului pentru a fi umplut mai usor.
Ii facem cat de mari dorim, noi i-am facut mai micuti, ii rasucim cand avem dimensiunea dorita, continuam cu umplerea matului procedand la fel pana terminam toata compozitia de carne.
Peste noapte ii atarnam pe o bara de lemn la loc racoros sau, daca nu aveti aceasta posibilitate, ii puneti in frigider.

Ai mei au vrut sa fie afumati, asa ca mama i-a dus la tara si i-a afumat  putin, asta a doua zi dupa ce i-am pregatit. Sarcina asta i-a cuvenit ei.
Se patreaza in loc rece, la congelator sau in untura. Noi cativa i-am pus in untura.
Sa aveti pofta dragilor!





luni, 16 decembrie 2013

Cornulete cu cocos si nuca de post

Astazi este ziua mea si parca nu puteam sa ma prezint in fata voastra cu mana goala ca nu este frumos. Tort nu am facut, sper sa nu va suparati, dar am pregatit aceste cornulete ce se topesc in gura, delicioase care, sper din suflet, sa va fie pe plac si sa serviti din ele cu mare drag.

Ingrediente:
  • 200 ml apa
  • 100 gr nuca de cocos
  • 180 gr margarina la pachet
  • 50 gr zahar pudra
  • 1/2 de cub de drojdie mic
  • 1 lingurita zahar
  • un praf de sare
  • coaja rasa de portocala
  • 1 lingurita esenta de rom
  • 500 gr faina
  • 1 borcan mic gem de prune (ar fi de preferat un magiun ca sa fie mai gros)
  • 7-8 linguri nuca macinata
  • zahar pudra pentru tavalit
Mod de preparare:
Apa o amestecam cu nuca de cocos, le punem pe foc si le fierbem cam 10 minute, amestecand sa nu se prinda de cratita.
O tragem deoparte dupa acest timp si lasam sa se raceasca complet.
Drojdia o frecam cu lingurita de zahar pana se dizolva.
Margarina o amestecam cu zaharul pudra si drojdia dizolvata.
Incorporam nuca de cocos racita, apoi coaja de portocala, sarea si esenta de rom.
Cernem faina, o punem treptat pana obtinem o bila de aluat nelipicioasa.

Gemul de prune il amestecam cu nuca macinata.
Rupem o bucata din aluat, intindem o foaie subtire si taiem triunghiuri.
Punem cate putin din amestecul de gem cu nuca, le rulam de la baza spre varf si le asezam pe o tava tapetata cu margarina si hartie de copt.


La fel procedam cu tot aluatul. Ies doua tavi mari de aragaz.
Le introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita pana se rumenesc putin, nu foarte mult.


Scoatem tava cand sunt gata si fierbinti le tavalim prin zahar pudra, apoi le asezam pe un platou.
Dupa ce s-au racit le acoperim pentru a se pastra fragede.
Sunt foarte, foarte bune!
Multumesc mult pentru reteta Claudia :)



sâmbătă, 14 decembrie 2013

Mini checuri cu crema de branza

De Mos Nicolae o colega de-a mamei mi-a daruit niste forme din silicon avand forme specifice acestei perioade. Ma cam mancau degetele sa le incerc si am zis sa fac ceva rapid si bun. Am ales aceste mini checuri umede, aromate si cu ingrediente ce le aveam prin casa...O bunatate langa cafeluta de dimineata sau o cana de ceai!

Ingrediente (pentru 2 mini checuri):
  • 2 oua
  • 4 linguri zahar
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri crema de branza cu smantana ( eu am folosit Delaco)
  • 5-6 linguri faina
  • 1 lingurita rasa praf de copt
  • coaja rasa de portocala
  • un praf de sare
  • cativa miezi de nuca
Mod de preparare:
Ouale (de la temperatura camerei) le mixam spuma impreuna cu zaharul.
Adaugam uleiul, crema de branza, sarea, coaja rasa de portocala si amestecam usor.
Faina o cernem, o incorporam treptat, apoi praful de copt.
Nucile le tocam si le punem peste compozitia obtinuta.


Punem doua forme de mini checuri intr-o tava de aragaz ( formele mele sunt de marimea unei palme), repartizam compozitia in mod egal.


Incingem cuptorul, reglam o temperatura potrivita si introducem checurile.
Le lasam 20-23 de minute, pana se rumenesc frumos si sunt coapte (facem testul cu scobitoarea).


Cand sunt gata le scoatem din cuptor si le lasam sa se raceasca.
Reci le luam din forme, le pudram cu putin zahar si servim.
Pofta buna!



marți, 10 decembrie 2013

Fursecuri umplute cu gem de prune

Nu stiu voua cat de mult va plac fursecurile, biscuitii pregatiti in casa dar eu ador acest fel de dulciuri. Daca as avea zilnic in casa asa ceva as fi tare incantata mai ales daca fursecurile sunt si umplute. Va servesc astazi si pe voi, sperand ca o sa va fie pe plac si o sa serviti cateva fursecuri macar virtual.

Ingrediente:
  • 1 pachet margarina (unt, daca nu le doriti de post)
  • 120 gr zahar pudra
  • 1 lingurita praf de copt
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • coaja rasa de lamaie
  • 1/2 lingurita anason macinat
  • un praf de sare
  • 400-450 gr faina
  • 1 borcan mic gem de prune
  • 1 lingurita coaja rasa de portocala
 Mod de preparare:
Margarina o taiem cubulete, o punem intr-un bol impreuna cu zaharul pudra, coaja rasa de lamaie si le frecam cu o paleta de silicon.
Adaugam zeama de lamaie, praful de copt, sarea si anasonul macinat.
Faina o cernem, incepem sa o incorporam treptat cu mana, pana obtinem o bila de aluat usor de modelat si nelipicioasa.

Rupem o bucata din aluat, o intidem cu sucitorul in foaie subtire si decupam cu ajutorul formelor.

Ungem o tava cu ulei, o tapetam cu hartie de copt si asezam fursecurile in ea.


Le introducem in cuptorul incins pentru 10-12 minute, la o temperatura potrivita, pana se usuca putin.
Cand sunt gata le scoatem intr-un bol si le lasam sa se raceasca.
Procedam astfel pana terminam tot aluatul.

Gemul de prune il amestecam cu coaja rasa de portocala.
Ungem fursecurile cu putin gem si lipim cate doua.


Se patreaza intr-o cutie inchisa ermetic.
Pofta buna!








sâmbătă, 7 decembrie 2013

Pizza Calzone

Imi era pofta de o pizza ca nu facusem cam de mult si am ales de aceasta datasa fac pizza calzone. O bunatate a fost din care nu a mai ramas nimic!

Ingrediente:
Pentru aluat (pentru 3 pizza):
  • 450 gr faina
  • 200-220 ml apa minerala
  • 4 linguri ulei
  • 1 cub mic de drojdie
  • 1 lingura zahar
  • sare
Pentru umplutura:
  • 3 fire cabanos
  • 100 gr masline fara samburi
  • 4-5 felii muschi file
  • rosii cherry
  • 1/2 ardei rosu
  • 6 linguri boabe de porumb
  • 250 gr cascaval
  • 1 canita mica sos de rosii de casa
  • 1/2 lingurita busuioc
  • 1 ou
Mod de preparare:
Aluatul:
Drojdia o amestecam cu zaharul pana se dizolva.
Apa o punem pe foc intr-un ibric cat sa fie calduta.
Intr-un bol punem faina cernuta, sare si drojdia.
Amestecam usor, apoi turnam apa treptat pana obtinem un aluat omogem si usor de modelat.
La final il framantam cu uleiul 3-4 minute.
Il acoperim cu un prosop curat si il lasam la dospit circa o ora.

Umplutura:
Cabanosul il facem rondele, iar muschiul file il taiem bucatele mici.
Ardeiul rosu il spalam si il taiem bucati potrivite, iar maslinele rondele.
Cascavalul il dam pe razatoarea cu ochiuri mici.
Rosiile cherry le spalam si indepartam coditele.
Sosul de rosii il amestecam cu busuiocul.
Aluatul dospit il impartim in 3 parti egale.
Intindem prima foaie si o ungem cu sos de rosii.
Presaram putin cascaval, apoi pe jumatate din foaie punem cabanos, bucatele de muschi file, rondele de masline, rosii cherry, bucatele de ardei, 2 linguri boabe de porumb apoi cascaval, dar ceva mai mult.
Acoperim cu cealalta jumatate de foaie ingredientele, iar capetele le rasucim.


La fel procedam si cu celelate doua.
Le asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt, le lasam 10 minute la odihnit, apoi batem oul spuma si le ungem cu ajutorul unui penson.
Le introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita pana se rumenesc frumos.


Cand sunt gata le scoatem din cuptor, le lasam 5 minute sa se racoreasca apoi le putem savura.
Sa aveti pofta dragilor!




joi, 5 decembrie 2013

Biscuiti cu portocala

Cum asta seara vine Mos Nicolae m-m gandit sa il astept cu ceva dulce, cu aroma de portocala si de sezon. Acum cred ca toti copilasii, si nu numai, isi lustruiesc ghetutele, au emotii, daca vor primi ce isi doresc sau daca le aduce si o nuielusa. Eu sunt mare, insa sufletul imi este de copil si tot imi doresc ceva si eu. Nu cer lucruri materiale, nu il pun la cheltuieli, insa imi doresc mult sa imi aduca sanatate mie, celor dragi mie si voua tuturor ca sa ne putem bucura de viata si de tot ce este frumos. Asa ca fiti cuminti ca imediat soseste ;;)

Ingrediente:
  • 125 gr margarina la pachet
  • 3 linguri zahar
  • 1 lingura miere
  • 1 lingurita zahar pudra cu pastai de vanilie
  • 1 lingurita esenta de migdale
  • 3 linguri suc stors de la o portocala
  • coaja rasa de portocala
  • 1 lingurita praf de copt
  • 12 linguri faina
  • diverse decoratiuni
Mod de preparare:
Intr-un bol punem margarina cu zaharul si le amestecam cu mana pana obtinem o pasta.
Incorporam sucul si coaja de portocala, apoi mierea, zaharul cu pastai de vanilie si esenta de migdale.
Faina o cernem, o amestecam cu praful de copt si o incorporam treptat peste crema de margarina.
Amestecam cu mana pana vom obtine un aluat molicel si putin lipicios, deci nu va fi un aluat tare.


Il lasam 15 minute la odihnit, dar nu la frigider ci la temperatura camerei.
Pregatim niste forme din silicon, rupem bucatele de aluat si cu degetele le presam in forme. Nu facem biscuitii prea subtirii ca sa nu fie prea crocanti dupa ce ii coacem.


Daca nu aveti forme puteti pune gramajoare intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Formele de silicon le asezam pe o tava de aragaz si le introducem in cuptorul incins.
Lasam biscuitii pana devin usor aurii, cam 12-15 minute.
Cand sunt gata ii scoatem din cuptor, ii lasam sa se racoreasca apoi ii scoatem din forme.
Ii decoram cum dorim si ii servim. Din aceasta compozitie mi-au iesit 18 biscuiti aromati si deliciosi!