sâmbătă, 18 mai 2019

Tort cu crema mascarpone cu portocala si unt de arahide

Acest tort l-am pregatit cam pe fuga, pentru ziua unui prieten. Am avut doar o dimineata la dispozitie si trebuia sa ma gandesc la ceva ce nu necesita sa sta multe ore la frigider ca sa se aseze straturile, sa se inchege cremele sau alte chestii de genul acesta. Asa ca am copt un blat cu ciocolata, am uns foile cu unt de arahide, am pregatit o crema de mascarpone cu portocala peste care am pus si zmeura. A iesit super, super bun si chiar este o combinatie foarte reusita.

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 4 oua
  • 4 linguri zahar
  • 4 linguri ulei
  • 70 gr ciocolata 50% cacao
  • 5 linguri lapte
  • 7 linguri faina
  • 1 lingurita cu varf praf de copt
  • 1 lingurita vanilie
  • un praf de sare
Pentru crema:
  • 500 gr mascarpone
  • 4 linguri zahar pudra
  • 150 ml frisca lichida
  • 100 gr smantana de tara
  • coaja rasa de la o portocala
  • 2 lingurite esenta de portocala
  • 150 gr zmeura
  • 2-3 linguri unt de arahide
  • suc proaspat de portocala pentru insiropat
Mod de preparare:
Blatul:
Topiti ciocolata pe baie de aburi impreuna cu laptele.
Le lasati sa se raceasca.
Galbenusurile le mixati impreuna cu zaharul.
Incorporati uleiul, apoi ciocolata topita.
Adaugati faina, praful de copt, vanilia, amestecati bine.
Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare.
Cand este ferma spuma, o incorporati in compozitia de mai sus, amestecand usor cu o paleta de silicon.
Tapetati cu unt si faina o forma rotunda de 18 cm.
Turnati compozitia de blat, o nivelati.
Introduceti blatul in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru circa 25 de minute.
Cand este gata, il scoateti din cuptor, il lasati sa se raceasca, apoi il taiati in 3 foi.
Puteti coace foile si pe rand, eu una asa procedez mereu.
Crema:
Intr-un bol puneti frisca lichida rece, o mixati putin, cat sa inceapa sa prinda volum.
Adaugati smantana, mascarponele si zaharul pudra.
Mixati la viteza mica, pana crema devine spumoasa.
La final incorporati coaja rasa de portocala si esenta, amestecati cu o paleta.
Insiropati blaturile cu suc proaspat de portocala si lasati sa intre bine sucul in ele.
Asezati prima foaie de un platou, o ungeti cu unt de arahide.
Puneti crema intr-un pos, formati moate pe toata suprafata foii de blat. Zmeura o puneti din loc in loc, evitand marginea.
Asezati a doua foaia, o ungeti cu unt de arahide, iar crema zi zmeura.
Puneti ultima foaie de blat si formati ultimele moate cu crema.
Il decorati dupa bunul plac.
Il dati la rece 2-3 ore inainte de servire, desi la mine a stat cam o ora, atat a apucat :D.
Sa aveti pofta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu