La noi prajiturile cu fructe sunt tare placute. Daca au si o crema, atunci sunt perfecte, in special pentru ai mei. Aveam zmeura prospata in frigider si imi doream sa fac ceva bun, dar nu prea stiam ce. Si cum imi beam eu cana de cappucino si ma gandeam in ce reteta sa integrez zmeura, mi-a zburat gandul la o crema de cafea. Este tare faina combinatia, iar blaturile pufoase cu cacao sunt cele mai potrivite. Neaparat sa o serviti de la rece in aceste zile calduroase!
Ingrediente:
Pentru blat:
- 8 oua
- 10 linguri zahar
- 50 ml ulei
- 100 ml lapte
- 200 gr faina
- 2 linguri cacao
- 1 lingurita praf de copt
- 2 lingurite esenta de rom
- coaja rasa de lamaie
- un praf de sare
Pentru jeleul de zmeura:
- 500 gr zmeura
- 2 linguri zahar
- 2 linguri amidon
Pentru crema de cafea:
- 100 ml expresso
- 2 lingurite ness
- 500 gr mascarpone
- 200 ml frisca lichida
- 3 linguri zahar pudra
- 2 foi de gelatina
Mod de preparare:
Blatul:
Separati ouale.
Mixati albusurile cu un praf de sare pana devin spuma, apoi adaugati zaharul si mixati pana se dizolva.
Incorporati galbenusurile, apoi uleiul si laptele.
Adaugati coaja rasa de lamaie, esenta de rom.
Cerneti faina si cacaoa.
Incepeti si le adaugati treptat, impreuna cu praful de copt, amestecati cu ajutorul unei palete.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 24/37 cm.
Turnati jumate din compozitie si o nivelati.
O introduceti in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 15 minute.
Cand este gata, o scoateti din cuptor si o lasati sa se raceasca.
Procedati la fel si cu a doua foaie.
Jeleul de zmeura:
Intr-o cratita puneti zmeura cu zaharul.
O trasferati pe foc, lasati sa dea 2-3 clocote.
O dati deoparte, o lasati 5 minute sa se racoreasca si apoi o dati in blender.
O treceti prin sita pentru a indeparta semintele.
Puneti iar cratita pe foc cu piurel de zmeura, dizolvati amidonul cu 3-4 linguri de apa rece, il puneti peste zmeura.
Amestecati continuu pana se ingroasa.
O dati deoparte.
In tava in care ati copt blatul, puneti hartie de copt, asezati prima foaie de blat.
Turnati jeleul, il nivelati si dati prajitura la frigider.
Crema de cafea:
Puneti foile de gelatina la hidratat in apa rece.
Amestecati cafeaua fierbinte cu ness-ul.
Adaugati foile de gelatina hidratate si scurse bine de apa, amestecati pana sunt dizolvate.
Lasati cafeaua la racorit, pana devine usor calduta.
Frisca rece o mixati pana prinde putin volum.
Adaugati mascarponele, zaharul pudra si mixati pana obtineti o consistenta cremoasa.
La final adaugati cafeaua in care ati dizolvat gelatina, mixati pana sunt bine incorporate.
Opriti 2 linguri pline de crema pentru decor.
Scoateti prajitura de la frigider, aveti grja sa fie inchegat jeleul, puneti jumatate din crema si o nivelati.
Puneti a doua foaie, o apasati usor, puneti restul de crema si o nivelati.
Acoperit prajitura si o dati la rece peste noapte.
O portionati, apoi o pudrati cu cacao.
Deasupra fiecarei bucati faceti un mot din crema oprita, puneti cate o zmeura si o frunza de menta.
Sa o serviti cu placere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu