marți, 25 aprilie 2023

Crema catalana

 
Crema catalana este un desert spaniol, aromat, cremos si delicios! Este grozav sa fie servit rece, cel putin mie asa mi-a placut si daca ii mai puneti niste fructe proaspete deasupra cand il serviti, cum ar fi capsuni, zmeura, afine, va fi minunat! L-am pregatit cu lapte de tara, oua de tara, am pus multa coaja de lamaie si a iesit o nebunie! Deasupra se face o crusta din zahar, la mine nu a iesit prea crocanta pentru ca nu am avut arzator, doar le-am bagat putin la cuptor, la functia grill, sa se caramelizeze usor, dar si asa ne-a placut mult!

Ingrediente:

  • 4 galbenusuri
  • 600 ml lapte
  • 2 linguri amidon
  • 100 gr zahar
  • coaja rasa de la o lamaie mare
  • 2 batoane de scortisoara
  • un praf de sare
  • 2 lingurite zahar brut
Mod de preparare:
Intr-o cratita se pune laptele la fiert, impreuna cu coaja rasa de lamaie si scortisoara.
Cand incepe sa clocoteasca, luati laptele de pe foc, il acoperiti si il lasati 10 minute sa se infuzeze!
Intr-un vas amestecati galbenusurile cu sare, adaugati zaharul si mixati.
Adaugati amidonul si amestecati bine.
Dupa ce laptele a stat la infuzat, il strecurati peste compozitia cu galbenusuri si amestecati bine.
Rasturnati totul intr-o cratita.
Puneti crema pe foc, invartiti continuu cu un tel, pana crema devine ca o budinca, dar mai moale si mai cremoasa.
O luati de pe foc si cu ajutorul unui polonic, o puneti in 4 vase micute de ceramica, ramekine.
Le lasati sa se raceasca, apoi le dati la frigider 2-3 ore.
Le scoateti din frigider, presarati jumatate de lingurita de zahar brut peste fiecare.
Le introduceti in cuptorul incins, la 200 de grade, la functia grill, 3-4 minute, sa se rumeneasca usor.
Cand sunt gata, le scoateti din cuptor.
Fie le serviti atunci, fie le mai dati putin la rece, cum va place.
Pofta buna! 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu