Ingrediente:
Pentru umplutura de prune:
- 1.5 kg prune
- 50 gr indulcitor natural pulbere 1:2 (sau 100 gr zahar)
- 1 lingurita scortisoara pudra
- zeama de la o lamaie potrivita
- 3 linguri pesmet
Pentru umplutura de nuca:
- 200 ml lapte
- 75 gr indulcitor natural pulbere 1:2 (sau 150 gr zahar)
- 400 gr nuca macinata
- 3 albusuri
- vanilie
- coaja rasa de la o lamaie
Pentru aluat:
- 200 gr unt rece
- 500 gr faina
- 50 gr indulcitor natural pudra (sau 50 gr zahar pudra)
- 3 galbenusuri
- 150 ml lapte
- 10 gr drojdie uscata
- vanilie
- 1 ou pentru uns
Mod de preparare:
Mai intai pregatiti umpluturile pentru ca trebuie sa se raceasca.
Umplutura de prune:
Prunele spalate, le taiati in sferturi sau in 6, depinde cat de mari sunt prunele si aruncati samburii.
Adaugati indulcitorul, scortisoara si amestecati bine.
Lasati cam o ora si jumatate deoparte, sa isi lase zeama. Amestecati in ele din cand in cand.
Dupa acest timp, le transferati intr-o sita si lasati sa se scurga sucul 30 de minute.
Sucul scurs il puneti intr-o cratita cu zeama de lamaie, transferati pe foc.
Cand da in clocot, adaugati prunele, le fierbeti cam 3 minute. Ele nu trebuie sa se inmoaie prea tare.
Le luati de pe foc, le puneti intr-o sita sa se scurga iar lichidul si le lasati sa se raceasca.
Umplutura de nuca:
Intr-o cratita puneti laptele cu indulcitorul si vanilia.
Le transferati pe foc.
Cand da in clocot, adaugati nuca macinata si amestecati bine.
Luati de pe foc, puneti coaja rasa de lamaie.
Lsati sa se raceasca.
Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare.
Le incorporati usor cu o paleta, peste nuca rece.
Aluatul:
Drojdia uscata o amestecati cu jumatate din cantitate de lapte caldut, o lingura de faina. Amestecati lasati 10 minute la crescut.
Intr-un bol cerneti faina, puneti untul rece taiat cuburi si un praf de sare.
Amestecati sa obtineti o compozitie nisipoasa.
Adaugati galbenusurile, drojdia crescuta, indulcitorul, restul de lapte si vanilia.
Framantati pana obtineti un aluat omogen.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 24/35 cm.
Impartiti aluatul in 3 bucati egale.
Presarati putina faina pe masa de lucru, intindeti prima foaie.
O asezati in tava, iar daca are prea mult surplus in sus, taiati cu un cutit.
Puneti umplutura de nuca peste prima foaie, o nivelati.
Intindeti a doua foaie, o asezati peste nuca.
Presarati pesmetul peste, adaugati umplutura de prune din loc in loc cu lingura, o nivelati.
Intindeti ultima foaie, o asezati deasupra, o intepati cu furculita din loc in loc.
Bateti oul si cu un penson ungeti placinta.
O acoperiti si o lasati la dospit o ora.
Incingeti cuptorul la 170 de grade, introduceti prajitura in cuptorul incins dupa ce a stat la dospit.
Dupa 30 de minute, rupeti o bucata de hartie de copt, o sifonati, o umeziti, apoi o asezati peste prajitura si o mai lasati inca 30 de minute la copt. In total va sta o ora la cuptor.
Daca voua nu vi se pare prea rumenita, fie nu o acoperiti deloc, fie o acoperiti mai spre final.
Cand este gata, o scoateti din cuptor, o lasati sa se raceasca complet, apoi o puteti portiona.
Sa aveti pofta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu